Bursa zvonurilor vehiculează tot mai des ideea că „lui Matei i se trage din cauza faptului
că a fost prea vocal în PSD şi s-a luat de X și Y”. Dacă citim o postare a primarului de pe
Facebook, o să înţelegem că Matei devenise într-adevăr vocal în iunie 2012, imediat după
alegerile locale: „Instituţii ale statului în Constanţa la comanda celei mai mari grupări mafiote!
Se intenţiona împiedicarea mea să depun jurământul în baza unor dosare fabricate de Poliţia
Economică la comanda masonilor! Ca la jocul de şah, mutările se fac continuu! Cer public
protecţie din partea Statului pentru mine şi familia mea! Nu voi autoriza bomba ecologică de
la Năvodari! Nu sunt şantajabil! Oraşul Năvodari nu este de vânzare! Se poate doar vizita.
Cer public conducerii PNL Constanţa să se delimiteze de delaţiunile şi acţiunile penale ale lui
Comănescu, Pancencu şi Tucan! Cer public lui Radu Mazăre şi lui Nicuşor Constantinescu
să se delimiteze şi să nu mai susţină pe Comănescu şi Pancencu să nu dea girul instituţiilor
statului să mă intimideze şi să mă şantajeze folosindu-se de poziţiile lor administrative şi din
PSD. Vă plângeaţi de Băsescu şi voi îmi faceţi mie mai rău! Credeţi că este întâmplător că
toate instituţiile statului Curtea de Conturi, Poliţia economică cu 7 echipe de control, IGSiC,
Autoritatea electorală permanentă să vină înainte de alegeri în control să demobilizeze şi să
intimideze pe toţi care mă susţin să văd în presa plătită de Comănescu copii după documentele
ridicate şi să le fie puse la dispoziţia lui Iuri Pancencu pentru a mă calomnia?! Dacă lucrurile
vor continua aşa o să regretăm regimul Băsescu! Românii nu aşteaptă sânge, românii aşteaptă
să trăiască în democraţie şi siguranţă, aşteaptă reforme economice şi administrative, locuri de
muncă bine plătite! Dacă nu le facem repede nu o să fie bine! Până acum la toate nivelele nu am
făcut decât să schimbăm grupurile lor de interese cu ale noastre! Timpul trece şi este neiertător!”
20 iunie 2012, pe Facebook
Matei, despre arestarea lui Năstase: „Sunt solidar cu Năstase”
Primarul din Năvodari declara, despre arestarea lui Adrian Năstase, pe 20 iunie 2012: „Sunt
solidar cu Adrian Năstase! Nu ne rămâne decât să ne facem singuri dreptate! Dacă Adrian
Năstase este vinovat, atunci eu sunt mai vinovat de 100 de ori mai mult! Daca eu sunt vinovat
atunci 90 % dintre români sunt vinovaţi şi trebuie arestaţi imediat! Dacă lucrurile stau aşa în ţara
noastră România trebuie să dispară că nu îşi merită locul între naţiuni!”.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: