Ce vor primarii din România de la ministerele muncii, finanțelor publice și dezvoltării regionale?

info-sud-est-acor
Mariana Gâju, președintele ACoR, filiala Constanța

În perioada 15-18 februarie 2015, la București, au avut loc lucrările celei de-a XVIII-a sesiuni ordinare a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România.

În plenul sesiunii ordinare, reprezentanții Asociației Comunelor din România au solicitat ministerelor muncii, finanțelor publice și dezvoltării regionale următoarele:

1. salarizarea personalului din administrația publică locală să aibă diferențierea doar în raport de numărul locuitorilor, pe intervalele prevăzute la art. 29 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și nu cum este cea continuată cu obstinație din perioada comunistă, pe categorii: comune, orașe și municipii;
2. reconsiderarea nevoii de salarizare a personalului din administrația publică locală care să determine atragerea de specialiști și să garanteze rămânerea acestor în sistem; actualele niveluri, pornind de la secretarii unităților administrativ-teritoriale, sunt BATJOCORITOARE și UMILITOARE;
3. modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, precum și a celorlalte reglementări conexe, în sensul diminuării birocrației excesive și total nejustificate, cum ar fi:
a) prezentarea beneficiarului și întocmirea anchetelor sociale din 3 în 3 luni, deși avem principiul general potrivit căruia acestea se realizează ori de câte ori apar modificări față de situația avută la depunerea cererii sau față de ancheta socială precedentă;
b) majorarea sau chiar eliminarea din Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social a anumitor plafoane care determină ori conduc la situații aberante;
c) potrivit actualelor reglementări, primarii și personalul din aparatul de specialitate al acestora sunt prestatori de servicii și
unelte ale AGENȚIILOR JUDEȚENE PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ; nicăieri la nivelul Uniunii Europene nu există un asemenea meca-nism anacronic!;
d) simplificarea Cererii-declarație pentru acordarea unor drepturi de asistență socială;
e) eliminarea oricărei comunicări între administrația publică locală și cea a serviciilor publice deconcentrate în afara celor pe cale electronică;
f) punerea gratuită la dispoziția autorităților administrației publice locale a unor programe informatice unitare care să garanteze aplicarea unitară a prevede-rilor legale în acest domeniu, precum și comunicarea inter-instituțională.
4. elaborarea unui acord de parteneriat între Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, pe de o parte, și Asociația Comunelor din România, pe de altă parte, după modelul celui materializat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și instituționalizarea unor întâlniri periodice de analiză pe bază de rapoarte de progres a măsurilor convenite;

Publicitate electorală
publicitate electorală

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: