Mai ţineţi minte fotografia aceea din Saigon, de la miezul zilei de 30 aprilie 1975, cu un tanc încărcat cu luptători comunişti, care intră pe poarta lucrată în feronerie a Palatului Prezidenţial, superba Operă ridicată de francezi la începutul secolului al XX-lea? Înăuntrul clădirii părăsite, pe comunişti îi aşteptau preşedintele ţării dispărute, generalul Duong Van Minh, şi câţiva colaboratori. „Revoluţia a venit. Voi sunteţi aici” a replicat ultimul şef al Vietnamului de Sud. Arestarea demnitarilor din Palat, apoi proclamarea victoriei comuniste de către învingători, a marcat o lovitură la fel de dureroasă pentru americani precum aceea de la Pearl Harbour, în decembrie 1941.
Donald Trump a fost convocat prin cinci ordine de recrutare în războiul din Vietnam (1965-1975) dar de fiecare dată a reuşit să rămână acasă. De data aceasta, în cadrul celui mai lung turneu prezidenţial american în state din Asia din ultimele patru decenii, a ajuns la Hanoi pentru două zile, exact când Europa şi America comemorează Ziua Veteranilor, momentul sfârşitului Primului Război Mondial: 11 noiembrie 1918.
Dineul oficial din capitala Vietnamului, la care preşedintele Trump a fost invitat de omologul său gazdă, a conţinut supă de fructe de mare, un escalop de rechin şi pui Dong Tao, pe pat de lotus şi ciuperci. Un meniu nu doar sofisticat dar şi asezonat cu una dintre cele mai categorice declaraţii. Preşedintele comunist al Vietnamului, Trân Dai Quang, a menţionat că „această vizită este cel mai frumos moment din istoria relaţiilor bilaterale, un moment care deschide nu doar un viitor promiţător dar şi pagini noi de istorie”. Iar poza celor doi are pe fundal statuia aurită a făuritorului comunismului vietnamez, Ho Şi Min. E a patra vizită a unui preşedinte american în Vietnam în ultimele două decenii, după acelea efectuate de Bill Clinton (în 2000), George W. Bush (2006) şi Barack Obama (2016). Ceea ce denotă o relaţie de prietenie strânsă şi vizibilă.
Preşedinţii Donald Trump şi Trân Dai Quang s-au desfătat cu fructe de mare la mai bine de patru decenii de când, în aprilie 1975, au fost lichidate Republica Vietnamului de Sud, capitala Saigon (astăzi oraşul Ho Şi Min), zece ani de prezenţă militară americană pe fronturile din Indochina (1965- 1975), cu aproape 60.000 de soldaţi americani morţi. De altfel, secretarul de Stat, Rex Tillerson, nu a venit să guste din celebrul pui crocant vietnamez ci a mers să viziteze ce a mai rămas din „Hanoi Hilton”, una dintre cele mai sinistre închisori pentru prizonierii militari americani, locul unde, cinci ani, a fost închis şi torturat, între alţii, senatorul John McCain.
Ce a mai rămas din memoria războiului din Vietnam în relaţia dintre Washington şi Hanoi? Aproape nimic.
Aeroportul din Da Nang, oraşul din centrul geografic al Vietnamului care a găzduit reuniunea la nivel înalt a statelor din Asociaţia Cooperării Asia-Pacific, cu peste 10.000 de participanţi, a fost finanţat şi construit de americani. Da Nang este, cum spun americanii, un fel de Boston al Vietnamului, un oraş istoric, care poartă memoria colonialismului francez (din 1858), apoi al prezenţei militare a US Navy (de la începutul anilor 1960). Clădiri splendide, în cele mai bune stiluri arhitectonice europene, au făcut din acest loc unul dintre cele mai strângătoare locuri de turişti străini din Asia.
Astăzi, SUA sunt principalul investitor în Vietnam, cu peste 10 miliarde de dolari în 2016, unul dintre cei mai importanţi furnizori de turişti străini (peste 550.000 de persoane) şi al treilea partener comercial al statului comunist, cu schimburi de aproape 55 de miliarde de dolari anul trecut. Doar în Da Nang, investiţiile străine, majoritar americane, au depăşit 3 miliarde de dolari în 2016. Fiecare american este încălţat cu sandale şi şosete vietnameze şi poartă cel puţin un articol textil fabricat aici iar firmele din Hanoi şi Saigon (Ho Şi Min) au intrat pe piaţă şi cu telefoane mobile şi computere mai ieftine decât cele chinezeşti. Excedentul comercial al ţării în relaţia cu SUA va depăşi 2 miliarde de dolari în acest an, americanii jungând pe locul al treilea în comerţul vietnamez, după R.P. Chineză şi Coreea de Sud. Mai explicită este revista politică „Forbes”: „Vietnamul este cel mai mare câştigător al turneului lui Donald Trump în Asia”.
Vizita lui Donald Trump a însemnat semnarea unor contracte comerciale bilaterale de peste 12 miliarde de dolari, inclusiv exporturi americane de gaz lichefiat şi infrastructură energetică menită să asigure independenţă sporită a Vietnamului din punct de vedere energetic. Mai bine de 31.000 de vietnamezi studiază în SUA (2% din numărul studenţilor străini din universităţile americane) iar la Ho Şi Min, Saigonul fostului Vietnam de Sud, s-a deschis Universitatea americană Fulbright. Donald Trump este foarte cunoscut în Vietnam şi este unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi din istorie: Pew Research Center publica rezultatele unui sondaj de opinie din care reiese că aproape 60% dintre vietnamezi sunt convinşi că şeful Casei Albe „face ce trebuie”. Iar editurile şi librăriile vietnameze vând cărţile scrise de Donald Trump în milioane de exemplare.
Cu o populaţie de peste 90 de milioane de locuitori şi cu o creştere de 6,5% anual a Produsului Intern Brut în ultimul deceniu, Vietnamul este un stat comunist, aflat încă într-o stare de dezvoltare insuficientă a economiei. Ca un exemplu, Produsul Intern Brut pe locuitor este de aproape cinci ori mai mic decât în România, deşi a făcut progrese semnificative în ultimii ani. După finele războiului soldat cu milioane de morţi, Republica Socialistă Vietnam s-a aventurat în expediţii geopolitice care au costat enorm financiar şi uman: răsturnarea regimului lui Pol Pot în Cambodgia şi, mai ales, relaţii nu tocmai prietenoase cu R.P. Chineză. Din 1986, când a devenit evident că URSS rămâne în coşul de gunoi al istoriei, regimul comunist de la Hanoi a ales să introducă reforma Doi Moi, care încurajează interdependenţa economică şi actul decizional regional. După trei decenii, în Vietnam peste 20% din populaţia adultă a ţării are o afacere mică şi mijlocie iar modelul de urmat nu vine dinspre R.P. Chineză sau Rusia ci din America. Iar acest model de reuşită în afaceri are şi un nume în vietnameză: Donald Trump.
Vietnamul a fost în război cu SUA şi un aliat strategic al coloşilor comunişti, URSS şi R.P. Chineză. După intervenţia militară şi politică în Cambodgia (1979), relaţiile cu Beijingul au fost rupte iar cele cu Moscova au îngheţat. Abia din 1991 a reînceput dialogul cu liderii chinezi iar preşedintele rus, Vladimir Putin, a reaprins motorul colaborării bilaterale. Dar ce a fost la începuturile comunismului, nu mai este. Relaţiile de astăzi ale Vietnamului cu R.P. Chineză şi Rusia sunt paşnice, dar cât se poate de lipsite de expresie. Oficiosul Partidului Comunist de la Hanoi, „Nhân Dân”, scria într-un editorial din această vară că legăturile dintre Vietnam şi China ar trebui să se bazeze pe „intensificarea cooperării bilaterale, menţinerea păcii şi stabilităţii, pe dreptul internaţional şi respectul reciproc”. Termeni care denotă o relaţie nu tocmai frăţească, nici măcar ideologic. Iar preşedintele Vladimir Putin, la Da Nang, în momentul în care preşedinţii Trump şi Trân savurau împreună supa de fructe de mare, oferea public Vietnamului sprijinul Rusiei în construirea de căi ferate, centrale electrice şi nucleare, de fabrici de automobile. Ceea ce a obţinut, în schimb, a fost promisiunea Hanoiului că Vietnamul va aprofunda schimburile culturale cu Rusia, va organiza utilizarea limbii ruse în şcoli (părăsită masiv în dauna englezei) şi va coopera cu Kremlinul în ceea ce priveşte tehnologiile moderne de informare, ce nu trebuie folosite „în scopuri incompatibile cu securitatea internaţională”.
Adică, financiar şi strategic, aproape nimic. Pentru că, astăzi, la Hanoi, toţi liderii comunişti vietnamezi vorbesc engleza cu accent american şi nimeni nu vrea să se apuce de limba rusă.
Din momentul în care, în 1995, preşedintele Bill Clinton a decis normalizarea relaţiilor diplomatice dintre SUA şi Vietnam, s-a trecut rapid peste memoria traumatică a războiului. Când, în iulie 2015, la Casa Albă sosea primul oficial din istoria Vietnamului, secretarul general al Partidului Comunist, Nguyen Phu Trong, relaţiile bilaterale erau deja aproape de nivelul intimităţii. Chiar şi revista ideologică a Partidului Comunist Vietnamez, „Dang Cong San”, a simţit nevoia să publice editoriale periodice dedicate prieteniei cu SUA, unul dintre ele, semnat de generalul Nguyen Chi Vinh, ideologul armatei naţionale, vorbind despre interesele comune în chestiunile apărării regionale şi ale colaborării internaţionale în problemele majore.
Vietnamul comunist este, astăzi, cel mai important aliat al Washingtonului în Asia de Sud-Est, un pivot al SUA în regiune care militează pentru o axă strategică între cele două state, care să completeze Parteneriatul strategic semnat în 2013. Puterea comunistă de la Hanoi consideră America drept singurul aliat capabil să îi ofere protecţie în faţa colosului chinez, a acţiunilor R.P. Chineze de a construi insule artificiale în Marea Chinei de Sud, pentru a dobândi ape teritoriale, cu imense resurse preconizate de hidrocarburi. Guvernul de la Beijing insistă că 90% din apele acestei mări îi aparţin, ceea ce a provocat reacţia de opoziţie a câtorva state riverane. Vietnamul este, însă, singurul stat asiatic care se opune făţiş expansiunii chineze iar o contrabalansare a Beijingului în regiune a fost cerută public, la Casa Albă, în mai 2017, de către prim-ministrul de la Hanoi, Nguyen Xuan Phuc. Guvernului de la Hanoi îi lipsesc forţa militară modernă, tehnologia, banii şi influenţa internaţională pentru a constitui un răspuns articulat la intenţiile Chinei de control regional, terestru şi maritim. Donald Trump şi Administraţia lui au acceptat provocarea vietnameză, mai ales în contextul războiului comercial dintre SUA şi R.P. Chineză. La Beijing şi Da Nang, preşedintele Trump explica mediei internaţionale că America „nu va mai permite nimănui să profite de pe urma ei”, mai ales în ceea ce priveşte „abuzurile comerciale cronice”. Schimburile comerciale chino-americane au depăşit 500 de miliarde de dolari, cu un deficit american important: doar în ziua prezenţei la Beijing, între cele două state, anunţa postul naţional de radio chinez, au fost semnate contracte de peste 250 de miliarde de dolari.
Ieşirea intempestivă a SUA din Parteneriatul Comercial Asia-Pacific, anunţată de preşedintele Donald Trump după învestire şi pusă în practică acum, la reuniunea din Vietnam, nu este o emoţie scrântită a Casei Albe ci un calcul geopolitic major în regiune.
SUA au cerut în mod repetat libertatea navigaţiei maritime şi aeriene în Asia de Sud Est şi o reglementare a deficitului comercial cu R.P. Chineză. Pentru a obţine bunăvoinţa Beijingului, Washingtonul a cedat rolul de balanţă în regiune, păstrând însă aliaţii tradiţionali. În plus, aceşti aliaţi, printre care şi Vietnamul, nu vor fi supuşi noilor taxe vamale americane, taxe care vor face exporturile extrem de anevoioase. Vietnamul, însă, va beneficia din plin de această decizie: sunt prognozate exporturi de aproape 40 de miliarde de dolari şi o creştere economică anuală de peste 11% în următorul deceniu. SUA au cedat leadershipul în zona Asiei de Sud Est către R.P. Chineză pentru a reglementa mai bine situaţiile comerciale dar şi pe cele de conflict teritorial şi geopolitic. Washingtonul, ca arbitru, consideră că îşi poate spori influenţa iar ca principal partener comercial, cum îşi doreşte să ajungă cu toate statele din regiune, îşi propune să decidă mult mai mult decât o face acum, doar prin prezenţa militară şi politică. Iar Vietnamul devine, în esenţă, un pion strategic excepţional pentru politicile americane în această parte a Asiei. Desigur, mult mai important decât Taiwanul, de până acum, şi egalul aliaţilor istorici, tradiţionali, Japonia şi Coreea de Sud.
La Hanoi, Trân Dai Quang şi Donald Trump au decis că, în viitorul imediat, navele militare americane vor asigura „securitatea maritimă a Vietnamului şi îi va întări acestei ţări capabilităţile de apărare”. Accesul liber şi deschis al tuturor în Marea Chinei de Sud a reprezentat punctul nodal al încheierii alianţei strategice dintre Hanoi şi Washington: ambele state au privit către R.P. Chineză şi au întărit ideea că se opun restricţiilor de libertate a circulaţiei pe mări şi că nu sunt de acord cu acţiunile de escaladare militară în apele marine. Şi, în plus, ca un cadou pentru America, cotidianul Partidului Comunist, „Nhân Dân” scria, la 12 noiembrie, că Vietnamul condamnă acţiunile Coreei de Nord comuniste, de înarmare nucleară şi de violare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, şi că, de asemenea, recunoaşte „importanţa protejării şi promovării drepturilor omului”. Ajuns la Washington, Donald Trump a simţit nevoia să mai trimită o scrisoare de dragoste logodnicilor strategici de la Hanoi: „este în interesul Americii ca partenerii ei din această regiune să nu depindă de nimeni”.
Vietnamul comunist aşteaptă de la SUA să contrabalanseze influenţa R.P. Chineze. America, în schimb, oferă un parteneriat privilegiat comercial pentru aliaţii comunişti de la Hanoi. Întărirea Vietnamului, prin creştere economică şi influenţă comercială, este o bază mult mai solidă pentru strategia americană de viitor. În trecut, în timpul existenţei Vietnamului de Sud (1955- 1975), SUA au investit doar militar într-o ţară săracă, fără experienţă instituţională, coruptă şi devastată de război, lipsită de apărare în faţa armatelor comuniste finanţate de sovietici şi chinezi.
Acum patru decenii, America a pierdut un război şi a privit neputinciosă la dispariţia unui aliat, Vietnamul de Sud, înghiţit de comunism. Regimul de la Saigon a murit la 30 aprilie 1975 dar din cenuşa lui geopolitică s-a ridicat parteneriatul strategic de astăzi.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
