“Ceva de.plasat”: Zeci de adolescenți iau parte la o tabără de dramaturgie modernă la Constanța

scriere dramatică scriere dramatică
sursa foto: Aaron Burden/ Unsplash
scriere dramatică
sursa foto: Aaron Burden/ Unsplash

Treizeci de adolescenți cu vârstele între 14 și 19 ani din Constanța și Târgu Neamț iau parte, începând de vineri, la atelierul de scriere dramatică “Ceva de.plasat”, transmite Teatrul de Stat Constanța într-un comunicat de presă.

Tabăra de dramaturgie va consta din trei sesiuni de câte patru ore, în perioada 18-20 august, care se vor desfășura în aer liber, într-un perimetru delimitat din Parcul Arheologic, continuă organizatorii. Tinerii vor fi coordonați de dramaturgul Daniel Chirilă, regizoarea Irina Slate și doi adolescenți membri ai Centrului de Arte Performative din Târgu Neamț.

“Proiectul are ca scop familiarizarea publicului tânăr cu dramaturgia contemporană, printr-o serie de activități ce promovează și stimulează scrierea dramatică și dezbaterea culturală între public și viitorii artiști”, explică TSC.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Tabăra include o componentă practică, care presupune punerea în scenă a trei spectacole, după cum urmează:

  • Vineri va fi pus în scenă spectacolul “Mâine nu ne mai sperie (așa tare)”;
  • Sâmbătă va avea loc spectacolul-lectură performativă “Micmari istorii rescrise de ceva”;
  • Duminică încheie cu “de aici. OPEN MIC observații scrise”, o intalație performativă participativă;

Toate cele trei spectacole au la bază dramatugie contemporană scrisă de adolescenți și vor fi urmate de discuții deschise între tinerii artiști participanți și public, încheie Teatrul de Stat.

Evenimentul destinat tinerilor este o parte a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului (SEAS) 2023.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: