Cine va conduce orașul și județul Constanța? (II) Oferta PSD pentru Primărie și Consiliu Județean

info-sud-est-fagadau-stroe
Decebal Făgădău, președintele organizației municipale a PSD Constanța și Felix Stroe, președintele organizației județene a PSD Constanța

După domnia de un deceniu și jumătate a lui Radu Mazăre la municipiu și după 10 ani în care Nicușor Constatinescu a condus cu mână de fier județul, perioadă în care „dreapta” a fost fragmentată și spulberată, dar nici n-a dat semne că ar fi interesată să-și joace rolul opoziției, atât PSD, cât și PNL au fost obligate să vină astăzi în fața electoratului constănțean cu o ofertă nouă. Nu doar cu nume noi, ci, mai degrabă, cu principii, valori și deprinderi noi ale candidaților.

Deși majoritatea electoratului este înclinat să acorde o importanță mai mare viitorului primar și candidaților pentru această funcție, în fapt, un rol mai important decât cel al șefului administrației este jucat de rolul viitorului Consiliu Local.

Nu primarul este cel care hotărăște sau ia deciziile importante pentru localitate, ci consilierii locali prin voturile pe care le acordă ”pentru” sau ”împotriva” propunerilor pe care le înaintează primarul. Acesta din urmă reprezintă autoritatea executivă care pune în aplicare deciziile CL, care reprezintă autoritatea legislativă.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Spre exemplu, imobilele aflate în domeniul public și privat al localității sunt vândute sau concesionate în urma unei hotărâri a consilierilor, nu în urma unei decizii a primarului. Apoi, valoarea taxelor și impozitelor locale este stabilită de consilierii locali (în limitele impuse de Codul Fiscal). Aceiași consilieri stabilesc bugetul localității, plățile care se efectuează și modul în care este folosită rezerva bugetară, la fel cum hotărăsc și dacă localitatea va contracta sau nu credite bancare. Tot consilierii locali aprobă sau nu construirea locuințelor sociale și decid criteriile de repartizare a acestora sau acordă sporuri și facilități pentru personalul didactic. Tot consilierii locali sunt cei care aleg viceprimarii localității, la propunerea primarului.

Iar exemplele nu se opresc aici. Altfel spus, toate deciziile importante sunt luate de consilierii locali și nu de primar. Ba mai mult, consilierii pot împiedica punerea în practică a inițiativelor primarului dacă există o majoritate care nu este de acord cu propunerea edilului.

Tocmai de aceea calitatea viitorilor consilieri locali este la fel de importantă precum cea a viitorilor primari, iar situația este similară și în cazul consilierilor județeni, în raport cu președintele Consiliului Județean.


Citește și „Cine va conduce orașul și județul Constanța? (I) Oferta PNL pentru Primărie și Consiliu Județean“

Un campion cu 55 de recorduri naționale, afaceriști controversați, oameni din garda veche și „băieții lui tata“

O statistică a propunerilor PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (locurile 2-15) arată următoarele:

Au mai făcut parte din Consiliul Municipal și/sau Județean Constanța – 42,85% (6/14)
Au fost lideri sau membri ai altor partide înainte de PSD – 7,14% (1/14)
Sunt/au fost cadre didactice (preuniversitare și universitare) – 14,28% (2/14)
Sunt oameni de afaceri/activează în mediul privat – 50% (7/14)
Media de vârstă – 45 de ani
Au sub 45 de ani – 57,14% (8/14)
Au peste 60 de ani – 14,28% (2/14)
Sunt femei – 21,42% (3/14)

Propunerile PSD pentru Consiliul Local

1. Decebal Făgădău – Decebal Făgădău este candidatul PSD pentru Primăria Constanța la alegerile din 5 iunie.

2. Răzvan Ionuț Florea – Pe lista consilierilor propuși de PSD pentru municipiu al doilea loc i-a fost atribuit sportivului Răzvan Florea. Cu peste 100 de titluri de campion al României la înot, constănțeanul a stabilit 55 de recorduri naționale, a obținut aproape 300 de medalii. Un sfert dintre acestea au fost câștigate în competiții internaționale. Sportivul își începe cariera în politică și administrație în fruntea listei consilierilor PSD propuși pentru Consiliul Local Municipal în mandatul 2016-2020.

3. Irinela Nicolae – Al treilea loc pe lista consilierilor PSD este ocupat de Irinela Nicolae. În vara anului 2014, aceasta a fost numită în funcția de director adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Este absolventă a Facultății de Științe ale Educației și Psihologie în cadrul Universității București și a Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității ”Ovidius” din Constanța. Nu a mai făcut parte din CLM Constanța.

4. Costin Răsăuțeanu – Unul dintre actualii viceprimari ai Constanței este propus pentru un nou mandat în consiliul municipiului. După ce, în urma demisiei lui Radu Mazăre, fostul viceprimar Decebal Făgădău a fost votat primar interimar, acesta din urmă și-a completat echipa de conducere cu două propuneri noi: tânărul Costin Răsăuțeanu și veteranul Mircea Dobre. Costin Răsăuțeanu deține mai multe funcții politice: Organizaţiei Judeţene a TSD Constanţa, vicepreşedinte al TSD naţional, vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale PSD Constanţa şi membru în Consiliul Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa. În același timp, Răsăuțeanu este asociat unic la SC Social Grup Advertising, președinte al Asociației pentru solidaritate și libertate ”Pro Charta”, vicepreședinte al Asociației pentru Dezvoltarea de Sud a Litoralului Românesc și manager general al Grup Local Dobrogea Nord.

5. Aurelian-Marius Marin – Top 5 este încheiat de Aurelian Marius Marin, cel care în luna martie 2015 a fost ales președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT). Și-a dat demisia din această funcție un an mai târziu. Marin este managerul general al agenției de turism Paradis din Constanța. Acesta se va afla la primul mandat de consilier local.

6. Adriana Teodoru – Un loc eligibil la municipiu a primit și Adriana Teodoru. Moda jurnaliștilor propulsați în politică nu a ocolit Constanța. Teodoru a absolvit Facultatea de Arte, a fost angajată a Filamornicii ”Marea Neagră” și a Teatrului de Operă și Balet ”Oleg Danovski”, dar ulterior a părăsit lumea artelor pentru presă. Viitorul consilier local al PSD a lucrat la un post de radio, iar apoi a moderat mai multe emisiuni la televiziunea fondată de Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Sorin Strutinsky. A demisionat recent, cu puțin timp înainte să devină propunerea PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța.

7. George Gabriel Vișan – PSD îl propune pe un loc eligibil, pentru al treilea mandat, pe George Gabriel Vişan. Intrat în partid odată cu Radu Mazăre, Vișan a candidat fără succes, în anul 2008, pentru un loc de deputat. Un an mai târziu a fost numit director coordonator al Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie. A fost director al direcției comerciale în cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa până în perioada 2012-2015. Una dintre firmele manageriate de Vișan a câștigat contracte importante de la Primăria Constanța condusă de Radu Mazăre. Totodată, consilierul PSD se numără și printre sponsorii importanți ai partidului.

8. Gabriel Valentin Pârvulescu – Aflat deja la al treilea mandat de consilier, Gabriel Valentin Pârvulescu ocupă din nou un loc eligibil pe lista propusă de PSD Constanța. De mulți ani, acesta este președintele Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură, din cadrul Consiliului Local Municipal Constanța. Din comisie mai fac parte și primarul interimar, și viceprimarul Costin Răsăuțeanu. În anul 2004, Pârvulescu a fost numit directorul Autorității Navale Române. În declarația completată pe 28 decembrie 2006, Valentin Pârvulescu a precizat că era directorul SC Sisteme Internaționale de Afaceri SRL. Despre această firmă, procurorii DNA susțin că a reprezentat instrumentul prin care omul de afaceri Sorin Strutinsky ar fi încasat ilegal comisioane de la investitori. Societatea este deținută de Valentin Gheorghe Ionescu (administrator) și un offshore cipriot, Masterjob Ltd., care ar fi trebuit să contruiască mărețul și controversatul complex imobiliar World Trade Center, pe Str. Traian din Constanța. Valentin Ionescu este inculpat în dosarul retrocedărilor, alături de Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și alte 34 de persoane. Acesta a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu, iar procurorii DNA susțin că Valentin Ionescu a primit în mod ilegal cinci hectare de teren în Constanța. După numirea viceprimarului Nicolae Nemirschi în funcția de ministru al Mediului, Radu Mazăre i-a propus lui Gabriel Valentin Pârvulescu să ocupe locul de viceprimar rămas vacant. Acesta a refuzat și l-a propus la rândul său pe Decebal Făgădău, cel care astăzi candidează din partea PSD la Primăria Constanța.

9. Dumitru Babu – În viitoare echipă de consilieri își va găsi locul și Dumitru Babu, proprietarul unei terase din stațiunea Mamaia. Babu este legat de actualul viceprimar Mircea Dobre printr-o datorie uriașă pe care Babu trebuie să i-o returneze fiului acestuia, deputatul Mircea Titus Dobre. Într-una din declarațiile de avere completate de acesta, parlamentarul constănțean a notat că are de recuperat 325.000 de la Dumitru Babu care, totodată, se numără și printre sponsorii partidului.

10. Mărioara Cojoc – Candidează pentru al doilea mandat de consilier local și Mărioara Cojoc, fost prodecan al Facultății de Istorie și Științe Politice de la „Ovidius“. Aceasta a pierdut alegerile parlamentare din 2008, atunci când a candidat pentru un loc în Camera Deputaților. Consilierul local este membru de sindicat la Universitatea „Ovidius” și deține mai multe funcții în PSD. În cadrul Consiliului Local Municipal Mărioara Cojoc este membră a Comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, sport, culte și protecție socială. Mărioara Cojoc s-a făcut remarcată la începutul anului 2016 prin implicarea în medierea tensiunilor iscate de posibilitatea comasării a două școli generale din Constanța și, ulterior, prin rezolvarea conflictului.

11. Teodor Patrichi – Nou pe lista de consilieri propuși de PSD este Teodor Patrichi, directorul Terminalului de Pasageri din Portul Constanța. Este membru fondator al Consiliului Mării Negre, filială a Ligii Navale a Statelor Unite.

12. Mircea Dobre – În mod surprinzător, Mircea Dobre, actualul viceprimar al Constanței (propus de Decebal Făgădău în urma retragerii fostului viceprimar Gabriel Stan din cauza problemelor penale), ocupă doar locul 12 pe lista viitorilor consilieri. Mircea Dobre este tatăl de-putatului Mircea Titus Dobre, care este și purtătorul de cuvânt al partidului. Consilierul local este fondatorul unei afaceri de succes în domeniul panificației, societatea acestuia (SC Dobre & Fiii SRL) câștigând bani frumoși de pe urma unor contracte importante, uneori de monopol, cu instituțiile locale și județene.

13. Perodin Dede – Fost consilier local din partea PP-DD, Perodin Dede candidează acum din partea PSD, pe locul 13. Acesta a fost președintele sindicatului Șantierului Naval Constanța, funcție care i-a adus un venit consistent, de 72.000 lei/an.

În ce privește ultimele două propuneri din top 15 ale PSD Constanța pentru Consiliul Local Municipal, despre Cristian Marius Andreiaș și Cristian Mihăilescu nu există informații disponibile, cu excepția faptului că ambii sunt ingineri.

Propunerile PSD pentru Consiliul Județean

O statistică a propunerilor PSD pentru Consiliul Județean Constanța (locurile 1-15) arată următoarele:

Au mai făcut parte din Consiliul Municipal și/sau Județean Constanța – 33,33% (5/15)
Au fost lideri sau membri ai altor partide înainte de PSD – 13,33% (2/15)
Sunt/au fost cadre didactice (preuniversitare și universitare) – 13,33% (2/15)
Sunt oameni de afaceri/activează în mediul privat – 60% (9/15)
Media de vârstă – 47 de ani
Au sub 45 de ani – 53,33% (8/15)
Au peste 60 de ani – 26,66% (4/15)
Sunt femei – 13,33% (2/15)

1. Adriana Gheorghe – În mod surprinzător, PSD Constanța nu deschide lista propunerilor pentru județ cu o ”locomotivă”, la fel ca la alegerile precedente, ci cu un nume cvasi-anonim: profesorul Adriana Gheorghe, fost inspector școlar, dar fără activități sau rezultate notabile în spațiul public. În urma unei reorganizări administrative din anul 2006, Inspectoratul Școlar Județean i-a desfăcut contractul managerial Adrianei Gheorghe (care era titular la catedra de Educație Fizică în cadrul Grupul Școlar Industrial din Cernavodă). Decizia ISJ a fost urmată de un proces pe care Adriana Gheorghe l-a câștigat.

2. Horia Țuțuianu – Nici locul 2 de pe lista consilierilor județeni propuși de PSD nu spune prea multe. Horia Țuțuianu candidează pentru al doilea mandat de consilier, deși nu s-a făcut remarcat cu nimic în mandatul pe care se pregătește să îl încheie. Deține mai multe funcții, printre care cea de președinte al Consiliului de Administrație al SC Neptun-Olimp SA, este director general al SC Euxin SA Constanţa, membru supleant în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“ Constanţa, dar și membru supleant în ADI ITI Delta Dunării.

3. Cristinel Dragomir – Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța care a preluat atribuțiile instituției după interdicțiile impuse de procurorii DNA lui Nicușor Constantinescu ocupă abia locul trei pe lista consilierilor județeni ai PSD. Cristinel Dragomir este membru al CJC începând cu anul 2008, atunci când a și fost ales în funcția de vicepreședinte al instituției. De remarcat este că pe lista de consilieri județeni propuși de PSD nu se află și Cristian Darie, celălalt vicepreședinte al CJC de pe vremea lui Nicușor Constantinescu, cel despre care se vehicula că ar fi mâna dreaptă a lui Constantinescu.

4. Rareș Cosmin Drăghici – De numele acestui tânăr se leagă o serie de afaceri fabuloase derulate de familia acestuia la malul mării. Locul 4 pe lista PSD pentru CJC este fiul jupânului înmormântărilor din Constanța. Dumitru Drăghici, tatăl viitorului consilier, este administratorul firmei Clares (activități pompe funebre și similare) cea care, conform informațiilor publicate de jurnaliștii de la Ziua de Constanța, a semnat cu Primăria Constanța condusă de Radu Mazăre un contract de prestări-servicii pe perioadă nedeterminată, dezvoltându-și o mega-afacere în jurul Cimitirului Central din Constanța. O altă firmă deținută de Drăghici a fost norocoasa câștigătoare a unui schimb de terenuri din stațiunea Mamaia, tranzacție făcută tot cu Primăria condusă de Radu Mazăre, în zona terenurilor retrocedate care astăzi fac subiectul anchetei procurorilor DNA. Puștiul lui Drăghici este, astăzi, locul 4 pe lista consilierilor județeni propuși de PSD.

5. Mircea Pintilie – Unul dintre primele locuri de pe lista PSD pentru CJC l-a primit și Mircea Pintilie, fost primar al municipiului Medgidia. Acesta a condus orașul în perioada 1992-2004, candidând pe rând din partea FSN, PD și apoi PSD. Ulterior, încercările de a reveni la Primăria Medgidia nu au mai înregistrat niciun succes. În anii 2000, Mircea Pintilie a ocupat un loc important în PSD, pentru ca mai apoi, odată cu instaurarea cuplului Mazăre-Constantinescu, să intre într-un con de umbră.

6. Tiberiu Iancu Roșu – Un alt loc eligibil pe lista pentru CJC este și Tiberiu Iancu Roșu, administratorul punctelor de lucru ale SC Predilect SRL. Firma activează pe piața de comisionare vamală încă din 1998 (comisionare vamală, manipulare, depozitare și transport marfă). Societatea își desfășoară activitatea în Portul Constanța, Portul Constanța Sud-Agigea, zona liberă Curtici și Baia Mare și se bucură de colaborări cu Rompetrol Petrochemicals, Rompetrol rafinare, Cargill Agricultura, Eurotrade Invest, Lion Shipping & Chartering etc.

7. Gheorghe Donțu – Locul 7 pe lista consilierilor județeni îi revine lui Gheorghe Donțu, un alt lider social-democrat al anilor 2000, ”aruncat în exil” după preluarea partidului de către Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu. Donțu a fost șeful organizației municipale a PSD, din fruntea căreia a plecat în 2004, odată cu renunțarea la funcția de viceprimar al Constanței. Ulterior a preluat conducerea Partidului Ecologist Român, filiala Constanța, acolo unde s-au ”refugiat” toți membrii solidari cu garda veche a PSD. Astăzi, Gheorghe Donțu revine în linia întâi a partidului.

8. Cosmin Ciobanu – Și locul 8 de pe lista consilierilor județeni este ocupat de un alt ”băiat al lui tata”. Cosmin Ciobanu are 28 de ani și este fiul fostului director adjunct al ITM Constanța, Marius Ciobanu (fost membru PDL). În anul 2009, în timp ce exercita funcția de director adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța, tatăl viitorului consilier a fost arestat pentru luare de mită și, ulterior, condamnat la 3 ani cu executare pentru abuz în serviciu și luare de mită.

9. Daniel Georgescu – Directorul Administrației Canalelor Navigabile, Daniel Georgescu, este o altă propunere pentru CJC. Acesta are experiență în administrație încă din 2008, atunci când a candidat și câștigat prima oară un loc în Consiliul Local Municipal al Constanței. A repetat experiența și în 2012, iar acum candidează pentru un post în CJC. În Constanța, numele lui Georgescu este cunoscut și pentru SC Expertissa Constanța SRL, societate pe care a condus-o din funcția de director general. Firma a fost abonată la banii instituțiilor locale și județene, pe vremea când acestea se aflau în sfera de influență a echipei Mazăre-Constantinescu. Soția lui Georgescu era, de asemenea, angajată în cadrul Consiliului Județean Constanța, unde câștiga un salariu consistent: 77.000 lei/an.

10. Maria Sabrina Nedelcu – Cea mai tânără propunere de pe lista consilierilor PSD pentru CJC este un ”agent de turism”: Maria Sabrina Nedelcu, născută în octombrie 1990. Cu toate acestea, până acum, nu există informații despre aceasta și nu sunt cunoscute nici activități care să o recomande pe Maria Sabrina Nedelcu pentru un loc eligibil în viitoarea echipă a CJC.

11. Dumitru Florea – Un veteran al vieții și al Consiliul Județean Constanța este Dumitru Florea. În același timp, este anonim din punct de vedere al activității admnistrative. La cei 73 de ani, cel mai probabil, Florea va fi reconfirmat pentru a patra oară în funcția de consilier județean. Un veritabil latifundiar, septuagenarul este proprietarul a 56 de hectare în localitatea Topraisar și a altor 15 hectare în comuna Lumina, a mai multor utilaje agricole și a unor venituri însemnate din agricultură și pensie.

12. Lucian Lungoci – Pe locul 12 se situează Lucian Lungoci, purtătorul de cuvânt al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului. Lungoci este și inspector șef adjunct al instituției. Acesta nu a mai consilier municipal sau județean.

13. Adrian Bereș – Un loc eligibil va prinde și Adrian Bereș, fiul Corneliei Bereș, fostă președintă Organizației Municipale a PSD Medgidia, un social-democrat cu vechime importantă în partid. În anul 2008, la inițiativa Corneliei Bereș, Alexandru Mazăre a deschis lista consilierilor locali pentru Primăria Medgidia, pentru notorietate, în speranța că fratele celebrului primar constănțean va înregistra un scor satisfăcător. Însă, pentru a putea candida pe lista de consilieri locali, Alexandru Mazăre a fost nevoit să își facă mutație în Medgidia. Și a făcut acest lucru tocmai în locuința Corneliei Bereș, mama lui Adrian Bereș, astăzi, candidat din partea PSD pentru un loc de consilier în CJC.

14. Ion Marinescu – Penultimul loc pe lista propunerilor pentru CJC este ocupat de Ion Marinescu. Acesta nu a mai făcut parte din consiliul municipal sau județean. Este profesor de istorie și directorul Liceului Tehnologic ”Carsium” din Hârșova.

15. Adrian Bizineche – Ultimul nume din top 15 propuneri PSD pentru Consiliul Județean Constanța este Adrian Bizineche, șeful Registrului Auto Român (Constanța). Însă acesta este cunoscut, mai degrabă, datorită sferelor de influență și interese în care și-a desfășurat sau își desfășoară afacerile. Conform informațiilor publicate de jurnaliștii de la Ziua de Constanța, Bizineche a fost asociat cu Emanuel Muntmark (unul dintre cei mai importanți investitori pe piața eolienelor) și cu o firmă care aparținea lui Valentin Gheorghe Ionescu, co-inculpat în dosarul ”Retrocedărilor”, alături de Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și alți 30 de inculpați. Conform aceleiași surse, Bizineche a fost implicat și în Atmosphere Wellness, locul său în firmă fiind luat ulterior de firma KLD Services, care îl are ca asociat pe Sorin Strutinsky. Bizineche ocupă locul eligibil 15 pe lista propunerilor PSD pentru Consiliul Județean Constanța.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

1 comments
  1. N-am fost în țară la alegeri. D-lor consilieri aleși si a doua,treia…oară,vă place cum ați făcut orașul? Un șantier permanent unde o gașcă de șmecheri construiește cu avizul vostru unde li se scoală firul de păr? Nu sunt consultați cei în vecinătatea cărora se construiește,înghițim kilograme de praf. M-am săturat să plătesc niște nesimțiți care se joacă cu nervii celor pe care ar trebui să-i respecte.Rușine să vă fie !!! Nu sunteți cu nimic mai buni decât penalul primar măzăritean!!! Nici nu aveți cum,căci doar ați uns împreună feliile tăiate tot de gașca voastră!!! Sper să vă ajungă binele și pe voi odată și odată! Așa să ajute Dumnezeu și să primiți după inima voastră(dacă mai aveți).

Comments are closed.