CJ Constanța, semnal de alarmă: Nu putem primi 1500 de români din Italia în carantină/ E un act iresponsabil, fără precedent. Nu avem teste, paturi și echipamente necesare

UPDATE: Informarea oficială a Prefecturii Constanța poate fi citită AICI.

Aproximativ 1500 de români din Italia sunt așteptați să aterizeze pe aeroportul Mihail Kogălniceanu și să fie băgați în carantină în mai multe hoteluri din stațiunea Mamaia.

Informația a fost confirmată de Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța, care a criticat dur decizia Guvernului și a atras atenția că județul Constanța nu are capacitatea medicală de a trata atât de multe cazuri, în cazul în care o parte dintre cetățeni se vor dovedi a fi afectați de coronavirus.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Într-o postare pe Facebook, Horia Țuțuianu a tras sâmbătă dimineață un semnal de alarmă în ceea ce privește această situație.

Din primele informații, se pare că aproximativ 300 de români vor ateriza sâmbătă, cu două aeronave, pe aeroportul Mihail Kogălniceanu. Aceștia urmează să fie distribuiți în carantină în mai multe hoteluri din Mamaia. Primul centru de carantină din stațiunea constănțeană a fost hotelul Flora, despre care Info Sud-Est a scris AICI.

Președintele CJC a atras atenția că în Comitetul Județean Pentru Situații de Urgență susținut vineri la Constanța, prefectul județului a anunțat că 1500 de români vor fi aduși la malul mării din zone roșii din Italia:

„În obediența sa politică, acest înalt funcționar public, a lecturat în Comitetul Județean Pentru Situații de Urgență un document care ne anunță că aproximativ 1500 de români aduși din zone roșii din Italia vor fi carantinați în Constanța, în contextul în care județul nu dispune de baza materială medicală necesară în asemenea situație. Este un caz de iresponsabilitate maximă, atât pentru românii aduși din Italia, cât și pentru locuitorii județului”, a transmis preșdintele CJC.

Acesta a mai atras atenția că județul Constanța nu are capacitatea medicală – număr de paturi și echipamente necesare – pentru a se îngriji de toți acești oameni, în cazul în care cel puțin o parte din ei vor fi suspecți de infectare cu COVID-19:

„Lipsa testelor, a disponibilului de paturi, a echipamentelor necesare într-o situație atât de gravă – conduce la o criză sanitară și umanitară. ESTE UN ACT IRESPONSABIL, FARA PRECEDENT!!! Nu avem suficiente echipamente, medici sau dotări „, a mai transmis Horia Țuțuianu.

Președintele CJC recunoaște că sistemul medical din Constanța este subdimensionat pentru criza prin care trecem și face apel către autorități să ia măsurile necesare:

„Este o degringoladă totală, iar cei care trebuie să gândească strategic nu fac decât să sufoce un sistem și așa subdimensionat. Este inadmisibil să aduci un flux uriaș de oameni cărora știi din start că nu le poți oferi tratamentul necesar. Oamenii trebuie triați epidemiologic și asistați pentru a ajunge în județele unde au domiciliul. Distribuiți corect – avem o șansă cu toții la un tratament corect”, a mai adăugat Horia Țuțuianu.

Reamintim că Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța este unul dintre cele șapte centre din România care are capacitatea să trateze cazurile de coronavirus, însă capacitatea unității medicale este subdimensionată, numărul maxim de teste zilnice pe care le poate face fiind de doar 20. De asemenea, spitalul nu beneficiază de multe camere de izolare, Guvernul achiziționând 20 de camere gobflabile de izolare pentru a le poziționa în curtea spitalului, în cazul în care criza coronavirus va escalada.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

2 comments
  1. Vai de noi! Pe „înalții „de la București nu ii doare situația constantenilor,ei sunt la adăpost. Dacă din cei 1500 ar fi infectati jumatate doar, va dati seama de consecințe…. Ca sa nu mai spunem ca nu vor fi ținuți sub pază în carantină.

Comments are closed.