Redactarea unei scrisori pentru Moș Crăciun este o experiență magică pentru fiecare copil. Mult mai puțină magie, în schimb, este pusă în expedierea scrisorii respective, care are multe șanse să rămână uitată într-un sertar până la următoarea curățenie de primăvară. În Canada, totuși, autoritățile au creat în 1982 un sistem național pentru a se asigura că fiecare copil care îi scrie Moșului va primi un răspuns “autentic”.
“Programul de scrisori pentru Moș Crăciun” a început deoarece autoritățile au constatat că sute de mii de copii trimiteau astfel de scrisori anual, iar pentru unii oameni devenise o adevărată tradiție să joace rolul Moșului pentru copiii din comunitățile în care trăiesc. Unul dintre cele mai bune exemple în acest sens este cel al unui cuplu vârstnic din Minnedosa, un mic oraș din provincia canadiană Manitoba, explică CBC.
În anii 70, Charlie Green a decis să facă o bucurie copiilor din oraș și a instalat o “cutie poștală” în magazinul său, unde cei mici își puteau lăsa scrisorile pentru Moș Crăciun. După un timp, soția lui Charlie, Verna, a hotărât să continue jocul și să răspundă scrisorilor – o decizie care avea să pună bazele unei tradiții de zeci de ani pentru cei doi soți.
Veștile s-au răspândit rapid, iar în câțiva ani, Verna Green a ajuns să răspundă la aproximativ 500 de scrisori pe an, trimise din toate colțurile țării – o situație despre care ea declara că “aduce Crăciunul mai aproape de noi” dar volumul de scris și prețul timbrelor necesare pentru a trimite răspunsurile începeau să devină greu de gestionat.
La drept vorbind, Charlie și Verna Green nu sunt singurii cărora le-a venit această idee. După cum explică ONG-ul Active Parents, încă de la începutul secolului al XX-lea, devenise un obicei pentru unii poștași canadieni să răspundă ei înșiși numeroaselor scrisori de acest fel care le ajungeau pe mână, cu siguranță o soluție mult mai simplă decât să meargă cu ele până la Polul Nord.
Situația aceasta a continuat până în 1982, când Canada Post, operatorul național de servicii poștale al Canadei, a hotărât să oficializeze tradiția și a creat programul de corespondență cu Moș Crăciun, precum și o adresă fictivă cu propriul ei cod poștal – din acel moment, copiii canadieni nu mai trebuiau să se întrebe dacă au trimis scrisoarea unde trebuie, ci doar să meargă la orice cutie sau oficiu poștal cu un plic pe care să scrie clar:
- Destinatar: Moș Crăciun
- Adresă: Polul Nord
- Cod poștal: H0H 0H0
În mod evident, aceste date nu erau asociate unei locații fizice reale și nu ar fi putut fi folosite pentru corespondența obișnuită. Nici măcar nu aveau nevoie de timbre sau ștampile oficiale, pentru că erau trimise automat celui mai apropiat “elf” al Canada Post: mii de voluntari din întreaga țară, majoritatea dintre ei angajați la poștă sau pensionari, potrivit CBC.
De-a lungul anilor, programul s-a bucurat de un succes considerabil și a depășit chiar granițele canadiene. În anul 2004, potrivit unui comunicat de presă transmis de Canada Post la acea vreme, 11.000 de voluntari au răspuns la peste un milion de scrisori și 30.000 de emailuri primite din întreaga lume. Răspunsurile au fost scrise în 27 de limbi diferite și în Braille, sistemul de citire pentru nevăzători.
Programul își menține popularitatea până în prezent și este deschis în fiecare an de la începutul lunii noiembrie până la finalul lui ianuarie, conform site-ului oficial al Canada Post, unde cei interesați pot găsi, de asemenea, modele de scrisori, individuale sau de grup, pentru diferite categorii de vârstă, precum și instrucțiuni pentru copiii din alte țări.
Subiectul apare în presa canadiană mai în fiecare an, în general la începutul lunii decembrie, când se apropie termenul limită pentru trimiterea scrisorilor. După cum explică reprezentanții Canada Post, citați de CBC, “e drum lung până la Polul Nord și înapoi”, motiv pentru care micuții sunt încurajați să-și trimită scrisorile până la 7 decembrie, ca să se asigure că își vor primi răspunsul înainte de Crăciun.
Chiar și cu acest sistem la dispoziție, exemplele individuale de voluntariat rămân numeroase. Spre exemplu, Andrew Ho, proprietarul unui magazin de jucării din Dawson Creek, un orășel din vestul țării, a ajuns în acest an în atenția presei canadiene pentru entuziasmul cu care s-a dedicat rolului de Moș Crăciun local.
La fel precum familia Green cu peste 50 de ani în urmă, Ho a făcut o tradiție anuală din montare unei căsuțe poștale în magazinul său, unde copiii își pot lăsa scrisorile pentru Moșul. Deși perioada sărbătorilor este, în mod natural, cea mai ocupată pentru un magazin de jucării, bărbatul nu numai că primește scrisorile, dar livrează personal răspunsuri personalizate copiilor din comunitatea sa de aproximativ 12.000 de oameni, uneori la pachet cu câte o jucărie “bonus”.
Întrebat de ce a ales să-și asume această responsabilitate, răspunsul bărbatului a fost simplu: „Pur și simplu îmi amintește de ce facem ceea ce facem, știți? Citești scrisorile și îți reîmprospătează spiritul de sezon… Semnificația Crăciunului”.
*Articol postat inițial pe G4Media.ro.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: