Colindul Moșoaielor, tradiția luncăvițeană care a făcut înconjurul lumii!

 

În comuna tulceană Luncavița, comunitatea păstrează o datină cunoscută de secole drept „Moșoaiele”.
Colindul acestora este atât de celebru în zonă încât pe 24 decembrie, atunci când se desfășoară evenimentul, Luncavița este luată cu asalt de localnicii din împrejurimi. Conservarea și promovarea acestei tradiții unice în lume a făcut-o cunoscută pe plan internațional. Frumusețea sărbătorii a fost recunoscută prin zeci de premii și diplome, iar prezentării evenimentului i-au fost dedicate zeci de pagini în presa scrisă și zeci de emisiuni la televiziunile din România.
Mulți dintre voi se întreabă poate ce înseamnă Moșoaiele, de ce sunt atât de speciale și ce vestește colindul acestora?
Cetele de Moșoaie sunt formate din oameni îmbrăcaţi în blănuri de animale, cu măşti înfiorătoare pe faţă, coarne înalte pe creştete şi tălăngi imense legate la brâu. Acestea mărșăluiesc în grupuri de doi câte doi, prin mulțime. Tradiţia spune că aceste spirite colindă satele din comuna Luncaviţa de secole şi vin să alunge tot răul de peste anul ce va urma să vină. După ce defilează în mijlocul oamenilor, prin centrul satului, se împart în cete de 20-30 de Moşoaie şi bat la porţile oamenilor, pentru a le vesti Naşterea Domnului şi a le aduce belşug în casă.
Seara de Ajun este încheiată de colindul unui grup de flăcăi din Luncavița, în frunte cu primarul Ștefan Ilie și a sa chitară. Cântecele lor lungi, acompaniate de zgomotul specific Moşoaielor, ce se aud până peste dealuri răsună până târziu în noapte.

Tradiţia Moşoaielor

Publicitate electorală
publicitate electorală

-Moşoii sunt tineri îmbrăcaţi în piele de vulpe, cu cojoc lung de lână. Pe cap poartă coarne de cerb sau de berbec, iar faţa le este acoperită de o mască confecţionată din cătrună (tărtăcuţă). La brâu sunt încinşi cu o centură lată de care sunt prinse tălăngi mari sau mai mulţi clopoţei.
-Cetele sunt formate din 20 – 30 de moşoi. În seara de 24 decembrie, în ajunul Crăciunului, cetele de moşoi defilează în centrul comunei Luncaviţa. Apoi, pleacă în satele Luncaviţa şi Rachelu şi colindă din uşă în uşă
-Moşoii reprezintă cele mai arhaice forme ale creştinismului, alungătorii tuturor relelor şi nenoroci-rilor care încearcă să încheie anul. Moşoiul are rolul de a vesti Naşterea Mântuitorului şi de a sfinţi casa gospodarului.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: