Complexul lăsat în paragină de statul român unde 3000 de copii fac primii pași în sport, arte sau științe

3000 de copii intră pe poarta Palatului Copiilor din Constanța, un complex de 12 hectare lăsat în paragină de statul român. De ani buni de zile, Ministerul Educației nu a mai alocat fonduri pentru modernizarea sau cel puțin pentru întreținerea bazei în care copiii constănțenilor învață să înoate, să arunce mingea la coș sau să se joace de-a actorii. Terenurile de fotbal sunt invadate de buruieni și pare că mingea nu a mai fost bătută pe aici de o vreme bună, din fosta pistă de karting au rămas doar câteva cauciucuri aruncate alandala iar mesele din piatră, vopsite atent în pătrate albe și negre, pe care micii școlari învățau odată cum să mute regina, au fost sfărâmate de timp și nepăsare. Totul pare abandonat iar soluțiile nu vin de nicăieri.

Un complex construit în comunism, din banii părinților

Palatul Copiilor din Constanța a fost înființat în urmă cu 67 de ani, dintr-un ordin al Guvernului Petru Groza, în timpul primarului Gheorghe Radnev, unul din duzina de comuniști pe care i-a avut Constanța în fruntea sa.

Instituția Palatului a fost înființată în 1952, însă construcția actualului sediu a fost inaugurată abia în 1968, în timpul primarului Petre Nicolae. La acea vreme, însă, administrația locală și Ministerul Educației nu reușiseră să facă nici măcar un sfert din frumusețea de complex ce avea să fie amenajată de-a lungul anilor următori exclusiv prin contribuțiile părinților.

Publicitate electorală

Familiile copiilor care frecventau cursurile de cultură generală și artistice au transformat terenul viran și mâlos de la marginea lacului Tăbăcărie într-un mic colț de paradis, cu alei pietruite, tufe de trandafiri, și mini-păduri de foioase și conifere care ascundeau în răcoarea lor terenurile de tenis, fotbal și atletism din aer liber, pline de puști din primăvară până în toamnă.  

Înapoi în prezent

Micul colț de rai se întinde pe 12 hectare, într-o zonă zgomotoasă și intens circulată de mașini, la jumătatea distanței dintre Delfinariu și City Mall. Cu toate acestea, după ce faci primii pași pe aleea lungă care despică păturile de copaci bătrâni cât zece vieți de copii, o liniște plăcută se lasă de jur împrejur și se mai aud doar câteva vrăbii și coțofene. Mirosul de verdeață proaspătă care persistă chiar și în luna decembrie îți lasă impresia că nu te mai afli în orașul prizonier cimentului deprimant și contrucțiilor haotice din betoane.

Din păcate, complexul Palatului Copiilor din Constanța a fost lăsat în paragină, terenurile de sport au fost abandonate și înghițite de bălării, iar întreaga infrastructură exterioară este depășită și nefuncțională.  

Autoritățile județene au încercat, în urmă cu câțiva ani, să preia Palatul Copiilor și complexul aferent de la Ministerul Educației și să îl plaseze în patrimoniul județului Constanța. În urma demersului, care s-a soldat cu un eșec, au circulat zvonuri conform cărora cele 12 hectare ar fi fost vizate de un mega proiect imobiliar.

Altădată, în complexul sportiv exterior funcționau un stadion de fotbal cu gazon și pistă de atletism, cu tribunele aferente, mai multe terenuri descoperite de baschet și handbal bituminate, un teren secundar de fotbal pentru antrenamente și o pistă asfaltată special pentru karting.

Copiii viitorului

Astăzi, Palatul Copiilor este frecventat de peste 3000 de copii din Constanța, care participă la cursurile gratuite din secțiile sportive, artistice, tehnice sau de știință din cadrul complexului.

Andrei are 8 ani și merge la cercul de matematică, apoi se relaxează la înot. Cel mai des este adus de tatăl lui care nu este încântat de faptul că nu s-au făcut investiții în ultimii doi ani, de când își aduce copilul la cursuri. În schimb este mulțumit că orele sunt gratuite și că băiatul e bucuros de activitățile pe care le urmează aici:

”Nu văd nicio schimbare. Nu s-a făcut în exterior nimic. Eu vin de doi ani de zile și tot așa arată. Băiatul e la un cerc de matematică și am mai fost la teatru, dar sălile nu știu când au fost renovate ultima dată. Noi de doi ani tot așa le vedem. Nu arată neapărat rău în interior, aș spune că decent, dar acum nu știu cum arată cercurile unde trebuie ceva aparatură de specialitate. Din ce am văzut în exterior doar terenul de fotbal ce mai e folosit, în rest nimic. Interesul imobiliar este ca peste tot în Constanța. Părerea mea e că arată cel mult decent. Noi mergem acum la bazinul de înot. Vestiarele arată ok, dar se poate și mai bine. Dar asta fiind o instituție de stat, așteptările nu pot fi foarte mari”, ne-a declarat tatăl lui Andrei.  

Puștiul de 8 ani, puțin căzut pe gânduri dar atent la discuție în același timp, a ținut să adauge și el: “Pare abandonat. Așa mi se pare mie. Și la bazin se mai ia uneori vopseaua”, ne-a spus scurt Andrei, care și-a luat tatăl de mână și a plecat către bazinul de înot.  

Însă mulți copii și părinți sunt foarte mulțumiți de activitatea de la Palatul Copiilor. Îi interesează mai puțin cum arată complexul și cred că importante sunt activitățile pe care le fac.

Maria are 9 ani și urmează orele de baschet de aproape un an. Îi place, este entuziasmată și spune că ”interiorul arată super”: ”Îmi place foarte mult, mă aduce bunicul, vin de câteva luni, fac baschet și condițiile sunt foarte bune”, spune Maria dintr-o suflare apoi își grăbește bunicul spre vestiar, semn că a ajuns cu întârziere. Bunicul mai apucă să ne spună rapid concluzia pe care aproape toți cei de vârsta lui o repetă ca un laitmotiv al generației lor: ”Tot ce au construit comuniștii au dărâmat ăștia care au venit după”.

La capitolul activităților culturale și artistice la Palatul Copiilor se regăsesc orele de pictură, dans modern, dans popular, artă teatrală, teatru, muzică ușoară, fanfară, taraf, ceramică, modelaj ceramică, cultură și civilizație engleză.

Natalia are 10 ani și face teatru de câteva luni. Mama ei este încântată de grupa în care se află fiica ei și de îndrumătoarele cursurilor. Nu e foarte deranjată de exteriorul palatului și de paragina complexului de altădată, o interesează doar condițiile interioare pe care le apreciază doar la superlativ: ”Totul e foarte, foarte frumos cel puțin la cursurile de teatru. Nimic de reproșat”.