Comportamentul straniu al PNL: În timp ce Florin Cîțu cere USR susținere pentru guvern, liberalii cumpără reclamă și promovează mesaje anti-USR pe rețelele sociale

În timp ce președintele PNL, Florin Cîțu, cere ajutorul USR pentru susținerea unui guvern, liberalii cumpără reclamă și promovează pe contul oficial de Youtube mesaje împotriva partiului condus de Dacian Cioloș.

Pe 27 octombrie, pe contul oficial de Youtube al Partidului Național Liberal a fost postat un clip denumit „Incompetența și corupția din administrația USR lasă locuitorii și spitalele fără căldură”. În filmulețul format din colaje video cu știri despre situația din Timișoara, acolo unde a fost sistat agentul termic, primarul USR Dominic Fritz este criticat și făcut responsabil pentru această situație.

Florin Cîțu, președintele PNL, a anunțat, miercuri, că vrea o discuție cu USR într-o formulă extinsă pentru o posibilă refacere a coaliției de guvernare. (mai multe detalii aici)

Publicitate electorală
publicitate electorală

Nu este prima dată când liberalii duc o campanie susținută împotriva unor lideri USR.

Săptămânile trecute, Partidul Național Liberal a cumpărat pe Facebook mai multe reclame în care îi acuza pe foștii miniștri USR ai Sănătății, Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu, de situația în care a ajuns România din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid.

Postate în ziua respingerii Guvernului Cioloș de către Parlament, aceste reclame au fost plătite printr-o firmă care, în trecut, a primit contracte de la Ministerul Mediului în timpul mandatului liberalului Costel Alexe și a cărei patroană a primit o sinecură într-o societate de stat, pe filiera aceluiași minister.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: