Condamnare cu executare pentru Radu Mazăre în dosarul terenurilor subevaluate din Mamaia. Judecătorii au anulat contractele de vânzare-cumpărare. Decizia nu este definitivă

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței (stânga) și Andrei Bodean, procuror DNA Constanța (dreapta) – foto: www.ziuaconstanta.ro

Radu Mazăre a fost condamnat la 6 ani și jumătate pentru că ar fi vândut subevaluat mai multe terenuri din stațiunea Mamaia. Prejudiciul calculat de procurorii DNA Constanța este de 4 milioane de euro. Decizia a fost luată de Tribunalul Constanța și nu este definitivă. Fostul primar al Constanței mai este condamnat, tot în primă instanță, la 4 ani cu suspendare, în „Dosarul Retrocedărilor”.

În 16 mai 2018, judecătorii Tribunalului Constanța l-au condamnat pe Radu Mazăre într-un nou dosar penal în care fostul primar este acuzat că ar fi vândut la prețuri derizorii suprafețe uriașe din centrul stațiunii Mamaia. În octombrie 2004, Primăria Constanța a vândut cu 23,56 euro/mp un teren de 1,5 hectare, aferent fostului Palat Regal din Mamaia, monument care a fost transformat în Club ”Castel”. Prejudiciul calculat de procurori în acest caz este de 1 milion de euro.

Acest teren a fost vândut de Primăria Constanța la un preț ridicol societății Light System SRL, o firmă pe la conducerea căreia au trecut:

Publicitate electorală
publicitate electorală

-vărul lui Ștefan Bogdan Lucov, care este fratele finului de cununie al lui Dorin Cocoș;
-SC Radoway Limited, firma prin care Sorin Ovidiu Vântu a tranzacționat Realitatea Tv;
-Mastertrade Group Ltd, o firmă controversată cu sediul social în Marea Britanie, controlată de Alexandru Bittner, prieten apropiat al fostului premier Adrian Năstase;
-SC Cofigen SA, o firmă elvețiană care i-a finanțat un proiect imobiliar fostului premier italian Silvio Berlusconi și care are acțiuni în alte societăți ce aparțin cuplului Bittner-Petrache, dar și la societatea Trei Cocoși – Complex International SRL, înființată de Dorin Cocoș și Alexandru Bittner ș.a.

Ulterior, în februarie 2007, Primăria Constanța a mai vândut alte două terenuri, cu o suprafață totală de 1,3 hectare, aferente Complexului Cazino, situat chiar în apropierea Palatului Regal din stațiune. Acest teren a ajuns la SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de Sorina Hortolomei Moscu, apropiata lui Radu Mazăre. Prejudiciul calculat de procurori în acest caz este de 3 milioane de euro. Sorina Hortolomei Moscu a fost condamnată la 2 ani și 11 luni cu suspendare.

Totodată, prin decizia din 16 mai, judecătorii au anulat contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor subevaluate și au dispus retrimiterea acestora, libere de orice sarcini, în patrimoniul municipiul Constanța.

Dosarul a fost instrumentat de procurorul Andrei Bodean (38 ani), de la DNA Constanța. Bodean este procurorul care a dispus ridicarea lui Nicușor Constantinescu din curtea Consiliului Județean Constanța, după ce acesta a refuzat în mai multe rânduri să se prezinte la audieri, și a dispus pentru prima dată reținerea fostului baron, la începutul lui 2014. Ulterior, Bodean l-a trimis în judecată pe Constantinescu în 4 dosare penale și a obținut o condamnare definitivă la 5 ani cu executare (pe care fostul președinte al CJC o ispășește în prezent), două condamnări la 8 și 15 ani (în primă instanță) și o achitare – în urma deciziei CCR de dezincriminare parțială a abuzului în serviciu.

În prezent, Radu Mazăre este trimis în judecată în 4 dosare penale și suspect sau inculpat în alte 4 spețe – majoritatea acuzațiilor aduse de procurori fac referire la vânzarea subevaluată a imobilelor din municipiul Constanța. Cel mai vechi dosar în care este trimis în judecată fostul primar este cel al Retrocedărilor, cu un prejudiciu calculat la 114 milioane de euro. După 9 ani de tergiversări, judecătorii Curții de Apel București l-au condamnat pe Radu Mazăre la 4 ani cu suspendare. Motivarea instanței nu a fost făcută publică nici până astăzi, după 10 luni de la pronunțarea deciziei. Dosarul are termen de prescripție în 2019.

În 30 decembrie 2017, Radu Mazăre a anunțat presa, avocații și abia apoi Poliția că se află în Madagascar, de unde nu are de gând să se mai întoarcă până când ”justiția nu va fi reală”. La 10 ianuarie 2018, judecătorii au admis cererea DNA prin care procurorii au cerut ca pe numele lui Radu Mazăre să fie emis un mandat de arestare în lipsă. În prezent, Radu Mazăre este dat în urmărire națională și internațională.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

1 comments

Comments are closed.