În perioada 26-27 mai 2017, la Universitatea „Ovidius” din Constanța se desfăşoară „Conferinţa internaţională de grafică şi design ingineresc”, ICEGD 2017. Evenimentul face parte din programul festivităţilor organizate cu prilejul Anului Ovidius și va găzdui concursul științific studențesc TehnoNav Junior, dedicat studenților și tinerilor specialiști.
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 26 Mai 2017, ora 9:00, în Aula B a Bibliotecii Universitare din Bd. Mamaia, nr. 124.
Conferinţa internaţională de grafică şi design ingineresc (International Conference of Engineering Graphics and Design – ICEGD) este o manifestare ştiinţifică tradiţională a Societăţii Române de Grafică Inginerească – SORGING. Cele 13 ediţii anterioare desfăşurate în principalele centre universitare din România, începând din anul 1984, sunt dovada unei tradiţii respectate cu entuziasm de pasionaţii acestui domeniu fundamental al ştiinţelor inginereşti.
Ediția 2017 este organizată de Universitatea „Ovidius” din Constanța şi Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galați, cu sprijinul AGIR.
Un număr de peste 70 de participanți din România, Serbia, Croația, Germania, Japonia, Cehia și Bulgaria vor prezenta lucrări care vor aborda cercetarea fundamentală, cercetarea aplicată, studii de caz şi analize interdisciplinare, în cadrul celor cinci secţiuni: Geometrie şi Grafică Teoretică – secţiunea I, Geometrie şi Grafică Aplicată – secţiunea II, Grafică Inginerească Asistată – secţiunea III, Design Industrial şi Design Grafic – secțiunea IV, Metodologii de Predare şi Învăţare – secţiunea V.
Secțiunea de prezentări în plen are ca invitați personalități marcante: Prof. Dr. rer. nat. Siegfried Schmauder, Universitatea Stuttgardt, Claus Pütz, Ph.D, Universitatea din Aachen, Germania, Naomi Ando, Universitatea Hosei, Tokyo, Japonia, Ionel Simion, Politehnica București. Ing. Teodor Patrichi, va prezenta un cuvânt din partea Companiei Naționale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, care susține evenimentul TehnoNav Junior.
Conferința urmărește crearea unei rețele de experți, publicarea și diseminarea celor mai semnificative contribuții susținute în cadrul evenimentului, precum si explorarea de soluții necesare pentru o dezvoltare a științei reprezentării grafice inginerești și asigurarea locului pe care aceasta o merită în formarea tinerilor specialiști.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: