Proiectul pentru construirea unui nou campus de învățământ dual pentru Universitatea Ovidius din Constanța a fost declarat eligibil și se află acum în stadiul de evaluare calitativă, un pas important pentru transformarea instituției în “lider regional”, după cum a fost prezentat la o conferință de presă.
Proiectul “Dezvoltarea și dotarea campusului profesional integrat pentru învățământul dual preuniversitar și universitar “Ovidius Engineering Hub” al consorțiului regional “Tehno-Dobrogea”, sau CRESC, pe scurt, presupune o investiție de 27 de milioane de euro, iar după cum sugerează și numele, va fi o instituție educațională destinată nu numai învățământului superior.
Pe deasupra, proiectul reprezintă o oportunitate și pentru numeroșii agenți economici aflați în parteneriat cu universitatea, după cum a explicat vineri rectorul Dan-Marcel Iliescu:
- “Gândirea este în felul următor: copilul să vină din liceu, dacă vrea să rămână, poate să meargă până în ciclul terțiar, dacă dorește, în parteneriate cu agenții economici, iar noi suntem dispuși să oferim programe pe care și le dorește agentul economic, să adaptăm curiculele la nevoile pe care le are agentul economic”.
Un aspect important al proiectului îl va reprezenta și posibilitatea pentru elevi de a face practică și a vedea cum arată un loc de muncă, oportunitate conferită, printre altele, de cei peste 40 de parteneri cu care colaborează universitatea și care vor beneficia de pe urma proiectului.
- “Partenerii economici sunt conștienți că vor contribui și ei la un moment dat cu burse, cu, de ce nu, sponsorizări, finanțări de laboratoare, echipări de laborator ș.a.m.d.”, a punctat rectorul.
Parteneriatul dintre universitate și parteneri nu va fi benefic numai pentru instituții și elevi, ci, adaugă rectorul, pentru întreaga comunitate.
- “Eu am spus-o mereu că este un proiect care excede cu mult universitatea. Noi ne-am făcut treaba. Proiectul a fost scris la universitate și a fost scris bine. Vă garantez că a fost scris foarte bine. Partenerii sunt foarte solizi și mă bucur că i-am găsit noi și mă bucur că au răspuns foarte, foarte bine. Dar de la momentul ăsta nu mai ține numai de universitate. Eu sper ca regiunea, regiunea, să își pună piciorul în prag și amprenta, pentru că eu spun că Constanța merită un astfel de proiect la momentul ăsta”, este opinia lui Dan-Marcel Iliescu.
Decizia ca Universitatea Ovidius să conducă acest proiect, care este unul regional, ține pe de o parte de prestigiul de care se bucură o instituție de învățământ superior, însă la fel de importantă este și o motivație mai pragmatică – tot universitatea oferă spațiul necesar pentru construirea facilităților necesare. Proiectul nu include doar spații didactice, ci și cămine și cantine.
Acest nou spațiu va fi amenajat la campusul universității Ovidius, între corpurile A și B, o amplasare descrisă de rector drept foarte bună deoarece s-a luat în calcul și construirea de pasarele închise spre clădirile deja existente. Din moment ce multe din noile activități vor fi în mare parte practice, pentru partea teoretică se pot utiliza spații deja existente, ceea ce face călătoria rapidă și ușoară între clădiri.
Proiectul, care va avea o durată atipică pentru universitate, de peste 15 ani, are potențialul de a crea un întreg ecosistem de proiecte menit să crească organic prin încurajarea agenților economici să participe în timp și la alte proiecte, încheie conducerea universității.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: