Constanța necunoscută: Călătorie prin țara asistaților

Fața nevăzută a cartierului social Henri Coandă: Bătăi, mașini scumpe, droguri și abonamente TV mai mari decât chiria

 „Sunt chiriaș, doamnă. Chiriaș la Mazăre. Că dacă eram proprietar, nu mă mai plângeam pe aici. Da, stau acolo, în Henri Coandă. Ne-a băgat pe toți acolo Mazăre și acum trebuie să îi plătim lui chirie. Ce trec aici? Că sunt chiriaș, nu? Ce statut am eu? Ce trec pe foaie?“. Această discuție dintre un funcționar public de la ghișeul de informații al Agenției fiscale nr. 1, de pe strada Badea Cârțan, și un constănțean care locuia, cum reiese din dialog, în cartierul social Henri Coandă, pe care am auzit-o întâmplător, stând cu bonul în mână și așteptând cele 157 de persoane care erau în fața mea pentru a plăti taxe și impozite, mi-a stârnit curiozitatea și m-a făcut să-mi îndrept pașii, după patru ore de stat la coadă cot la cot cu o mulțime de constănțeni nervoși, spre locuințele modulare din Tomis Nord. Știam puține lucruri despre acest cartier. La vremea demarării lucrărilor se voia a fi un proiect de bine, care să satisfacă nevoile oamenilor amărâți ai urbei. Mediatizarea construirii lui nu a putut trece neobservată, iar inaugurarea fastuoasă la care a participat chiar premierul României, procurorul Victor Viorel Ponta, în urmă cu doi ani de zile, am văzut-o cu toții în presa locală și națională. Recunosc, indiferența m-a făcut să nu știu foarte multe despre acest subiect, trăind cu impresia că este un pas înainte pentru societatea de la malul mării, un semn de solidaritate față de nevoiașii Constanței. Dar oare așa este? Experiența pe care am avut-o în acea după-amiază avea să fie una în egală măsură inedită și fascinantă, prin lucrurile noi pe care aveam să le aflu.

O zi de vineri în cartierul social Henri Coandă

Era vineri la amiază. De pe Badea Cârțan până în cartierul Henri Coandă, de pe strada Ștefăniță Vodă, am făcut 10 minute, într-un mers agale, căci vremea rea se dezmorțise și îndemna la plimbare. Estetica locuințelor modulare nu este printre cele mai reușite, arătând mai degrabă a depozite sau, într-o analogie mai exactă, păreau să fie niște hangare ce aparțineau unității mi-litare de peste stradă. Privind din exterior, puteam paria că este un loc liniștit, fiindcă nu puteam găsi nici un indiciu că acele „cutii“ suprapuse erau locuite. Dar primul pas făcut în interiorul cartierului mi-a dezvăluit o altă lume, pot spune că m-am simțit, pentru câteva momente, precum Gavrilescu al lui Mircea Eliade, în „La țigănci“. Am pășit într-un alt univers. O lume care parcă nu are problema cu care toți ne confruntăm astăzi: timpul. Griji, nevoi, nici vorbă.

Era imediat după prânz, iar cu cât înaintam pe aleea principală a cartierului vedeam tot mai multe persoane. Copiii alergau și roiau în jurul meu amețitor, femeile întindeau rufe, bărbații stăteau pe la colțuri de bloc, pe la magazinul alimentar construit special pentru ei, sau îi puteai zări prinși în ciorchine și discutând cu agenții de pază din fața postului de poliție. De la geamuri eram urmărit de zeci, poate sute de ochi (căci nu am putut să-i cuprind pe toți). Se făcuse forfotă mare. Eram nou în cartier și mai aveam și o cameră atârnată de gât. Impresia falsă că nimeni nu locuia aici mi-a fost spulberată de privirile ațintite de peste tot și de țigările fumegânde și chiștocurile care zburau de la geamurile locuințelor. Mai mult, în fața blocurilor erau parcate mașini, unele de lux, altele modeste. Toate aceste lucruri mi-au ridicat două întrebări: fiind un cartier social, se presupune că oamenii sunt săraci, iar în al doilea rând, prezența atâtor persoane în toiul zilei m-a făcut să fiu dezorientat în privința tipului de loc de muncă pe care îl au aceștia. Oare lucrează toți pe timp de noapte?

Publicitate electorală

Și totuși, ce îl nemulțumea pe constănțeanul de la Agenția fiscală?

Totul îmi pare perfect în acest cartier. Atmosfera este una de vacanță. Lumea nu se grăbește, ba mai mult, există mereu timp pentru o țigară. Socializarea era în toi, iar mașinile parcate, căci am văzut și un Mercedes, par a fi semn de prospe-ritate. Cartierul Henri Coandă mi-a părut la prima vedere o oază diferită de cotidianul Constanței, de programul pe care bugetarii sau corporatiștii îl au dincolo de zidurile cartierului. Dar de ce era revoltat constănțeanul de la SPIT?

M-am oprit pentru un moment lângă niște culmi ticsite de rufe, unde o locatară se pregătea să întindă ultimile două bluze din ligheanul afundat în zăpadă. M-am prezentat și a fost de ajuns să o întreb cum este viața din Henri Coandă. Răspunsul femeii a creionat un tablou diferit de cel văzut pe sticlă, cu doi ani în urmă, când Radu Mazăre îi strângea vârtos mâna lui Victor Ponta, în timpul inaugurării „celui mai mare“ proiect realizat în experiența administrativă a primarului.

G.T., 36 de ani:

„Am 6 copii. Stau într-un apartament cu 3 camere care este cam mic pentru noi. Înainte am stat într-un magazin din piața Griviței. Băiatul are 19 ani. Eu iau ajutor social. Nu muncesc. Bărbatul meu muncește cu ziua în piață. Nu avem, domnule,  locuri de muncă. Asta este principala problemă. Nu avem cu ce plăti. Să vină aici să vadă și ei cum este sărăcia. Degea-ba ne-au adus dacă nu avem unde munci. Situația aici nu este una bună. Sunt vecini care urlă, țipă, se îmbată, beau, fumează. Aici poți găsi de toate, chiar și droguri. Au fost și furturi. S-au spart mașini. Este pază, dar degeaba. Nu pot să se joace copiii în liniște. Ne este frică. Majoritatea sunt turci, eu sunt româncă. Vine poliția la scandaluri, dar nu face nimic. Ei se îmbată și se ceartă între ei. Noi stăm în chirie aici. În fiecare an refacem contractul“. 
În ceea ce privește cheltuielile, locatara a adăugat: „Plătim chirie 70 de lei pe lună, iar toate cheltuielile vin în jur de 300 de lei iarna. Condițiile sunt bune, nu am de ce să mă plâng. Pe mulți i-au dat afară, ori că nu au plătit, ori că făceau scandaluri. Unii au furat caloriferele și le-au vândut. E dezastru. Copiii mei merg la școală. La școala 36 și la școala 11“.

CONSTĂNȚENII DIN ÎMPREJURIMI:
„Ți-e frică să mergi noaptea pe stradă. Să vină Mazăre, să îi ia și să se ducă cu tot cu ei!“

De ce se face liniște când pun întrebări despre cartierul Henri Coandă?

A fost pentru prima dată când aflam o părere din interior. Ascultasem o poveste despre cartierul social Henri Coandă spusă de o femeie care trăiește zi de zi în aceste locuințe modulare, și nu citită de pe un prompter de o crainică de la TV. Și totuși nu eram pe deplin convins. Oamenii pot fi influențabili iar pro-blemele personale pot distorsiona perspectiva din care vezi lucrurile. Așa că am apelat și la o altă părere. La doar 50 de metri de locul unde mă aflam am zărit doi paznici ce stăteau ascunși într-o gheretă, din acelea cum puteai vedea în Mamaia, la stațiile de taxare. Am salutat, m-am prezentat din nou, și am întrebat același lucru: Cum este viața în cartierul Henri Coandă?

     „Domnule, noi nu avem voie să comentăm. Mai bine mergeți la administrativ. Noi îngrijim să nu se fure băncile, bunurile din cartier“, cam așa a sunat întâmpinarea ostilă de care am avut parte din partea paznicilor. Însă s-au relaxat subit când am închis agenda și am îndesat camera în husa de la gât. „Într-adevăr, mulți nu muncesc și stau toată ziua pe aici. Au mai existat probleme, dar nu putem spune prea multe. Ne pare rău. Vă dați seama, când sunt aduși aici de peste tot, tot felul de oameni, nu are ce să fie nimic bun“, au conchis agenții de pază îndemnându-mă din nou să mă adresez la „administrativ“.

Și le-am urmat sfatul. M-am îndreptat spre punctul administrativ din incinta cartierului, ce se afla într-o locație construită în stilul blocurilor modulare, încrezător că aici voi primi răspunsurile care să îmi schimbe imaginea cenușie conturată de T.G.

Aici sigur aveam să aflu amănunte despre mersul lucrurilor din cartier, fiindcă cei de la administrație aveau tot interesul, credeam eu, să vorbească despre acest proiect unic în țară, cu care edilul Mazăre s-a afișat pe bannerele electorale din campania din 2012 cu sloganul „Construim locuințe sociale, câte va fi nevoie“.
Dar se pare că picasem într-un moment nepotrivit. Funcționarele de la sediul administrației erau mult prea ocupate pentru a îmi oferi câteva răspunsuri. Mai mult, am fost șocat să văd chipuri încruntate atunci când m-am prezentat. Și nu știam cu ce am greșit. Mi s-a vârât sub nas o adresă de email unde puteam trimite întrebările și am reușit să smulg o promisiune că voi primi și răspunsuri în cel mai scurt timp. Încă aștept… În ciuda rumorii ce s-a iscat în urma mea, am apreciat faptul că în sediul administrativ se aflau unii dintre puținii oameni din acest complex social care, cel puțin din spusele lor, munceau.

Dacă în interior e jale, cum este văzut complexul din exterior?

Am părăsit foarte confuz aleile cartierului. Contrastele erau izbitoare. Pe de o parte vedeam „cutii“ construite pentru oameni săraci, pe de altă parte multe mașini (unele de lux) și oameni a căror veselie în plină zi de vineri denotau bunăstare. Totul culmina cu lipsa de interes și refuzul de a comunica a celor ce se îngrijeau de acest complex. O părere venită din afara zidurilor era imperios necesară pentru a afla, într-adevăr, cum stau lucrurile.

De unde vine frica?

Declarațiile vânzătorilor de la magazinele alimentare din vecinătate au reușit să mă convingă. Dar nu a fost ușor să vorbesc cu acești oameni. Când au auzit că sunt jurnalist și că vreau să avem o discuție legată de complexul social Henri Coandă, mulți dintre ei au tăcut mâlc și au devenit reticenți. Am mai întâlnit acest soi de reacție, dar parcă acum era mai accentuată și mai defensivă ca niciodată. Într-un final, cu garanția păstrării anonima-tului și cu aparatul foto abandonat pe tejghea, am reușit să scot cu cleștele câteva păreri. „Nu sunt toți la fel, dar sunt unii, mamă-mamă. Au găști, stau noaptea pe străzi. Lumea este speriată. Nu fac nimic, nu merg la muncă, iar copiii nu merg la școală. Mie mi-au spart geamul de la magazin. Au ei poliție acolo, în cartier, dar afară, pe străzi, nu îi supraveghează nimeni. Într-adevăr, au crescut vânzările, dar mai bine rămâneau la fel, dar trăiam liniștiți. Stau prin scările de bloc dimprejur, ți-e frică și să mergi acasă. Țipă, înjură, se bat. Se încaieră între ei. Să vină Mazăre, să îi ia și să se ducă cu tot cu ei“, a povestit un vânzător de la unul dintre magazinele alimentare.

SCUTIȚI DE IMPOZITE, TAXĂ DE HABITAT, CHIRIE ȘI UTILITĂȚI, DAR CU ABONAMENTE LA CABLU ȘI INTERNET DE 100 DE LEI

Deși mulți „nevoiași“ care locuiesc în apartamentele sociale din complexul Henri Coandă sunt scutiți de taxe și impozite, chirie sau plata utilităților, listele afișate pe ușile de la intrarea din bloc ne arată că aceștia au pachete de cablu TV și internet, ce alternează de la 25 de lei la 80 de lei, unele ajungând chiar la suma de 100 de lei. Interesant mai este un fapt: cuantumul chiriei nu depășește suma abonamentelor la cablu și internet, unde monopolul este deținut de firma Intersat. O fi agreată de primărie?

S-A PRĂBUȘIT PIAȚA IMOBILIARĂ DIN ZONĂ?

Mulți dintre proprietarii de apartamente din vecinătatea complexului social Henri Coandă vor să se mute din zonă, principalul factor disturbator fiind, după spusele acestora, construirea acestui cartier. Oamenii reclamă deranjarea liniștii pu-blice din zonă și susțin că le este și frică să își mai trimită copiii singuri la școală. Piața imobiliară din zonă a scăzut drastic din 2012, de la construirea comple-xului Henri Coandă, și au ajuns să vândă apartamentele pe nimic. Contactați telefonic, reprezen-tanții mai multor firme de imobiliare din Constanța s-au abținut de la comentarii și nu au vrut să facă nici o precizare legat de acest subiect.

CE PĂRERE ARE POLIȚIA DESPRE INFRACȚIONALITATEA DIN ZONĂ?

Vasile Lucian Marius, comisar șef al secției de poliție nr. 2 Constanța:

„Infracționalitatea nu a crescut neapărat. Au crescut însă problemele de convciețuire socială. Când aduci în jur de 3000 de persoane într-un spațiu strâns sunt inerente problemele. Dar au un regulament intern destul de strict, din câte știu eu. Au mai avut loc distrugeri, tulburări ale liniștii, s-au mai îmbătat. Dar, de obicei, la abateri repetate, îi evacuează din campus. Au reguli stipulate în contract“.