Oamenii au făcut baie în mare și s-au bronzat sâmbătă, pe plajele din Constanța, cu câteva ore înainte de codul portocaliu de vijelie și ploi torențiale anunțat de meteorologi, în ultimul week-end din septembrie.
Constanța intră duminică seară sub cod portocaliu de ploi torențiale și vânt puternic, iar temperaturile urmează să scadă drastic.
Vântul răzleț și soarele care se ascundea din când în când în nori nu i-au îndepărtat de pe plajă pe cei care au vrut să se relaxeze la malul mării în ultimul weekend din septembrie. Unii s-au bucurat de o carte, având briza în față, alții au optat pentru un bronz la sfârșit de septembrie, iar iubitorii sporturilor nautice au ales să se dea cu kite-ul pe apă.
Sâmbătă, la Constanța, temperatura ajungea, la prânz, la 24 de grade Celsius, iar apa mării avea în jur de 21 de grade Celsius, temperatură ideală pentru scăldat.
Și duminică se anunță 24 de grade Celsius la Constanța, însă începând de luni, temperatura coboară sub 20 de grade la malul mării. De duminică seară, de la ora 20:00, până luni dimineață, la ora 10:00, Constanța se află sub cod portocaliu de ploi torențiale și vânt puternic. Cantitățile de apă pot ajunge și la 70 de litri pe metru pătrat, iar rafalele de vânt vor atinge și 85 de km/h. Citește mai multe aici.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: