Construirea stadionului din Constanța: Deși finanțarea a fost aprobată în urmă cu o lună, contractul pentru lucrări încă nu a fost semnat / “În perioada următoare”, spune CNI

sursa foto: Petruț Iacob/ Info Sud-Est
sursa foto: Petruț Iacob/ Info Sud-Est

Contractul pentru construirea noului stadion de la Constanța nu a fost semnat nici până în prezent, deși în urmă cu o lună, Guvernul aproba memorandumul de finanțare. Reprezentanții Companiei Naționale de Investiții (CNI) au precizat pentru ISE că acest lucru se va întâmpla „în perioada următoare”, fără să precizeze alte detalii.  

La sfârșitul lunii aprilie, într-o ședință a Executivului, premierul Marcel Ciolacu vorbea despre proiectul de la Constanța, de aproape 100 de milioane de euro, cât și de cel pentru construirea stadionului din Pitești.

  • „Avem și două proiecte majore în domeniul sportului prin care onorăm doi mari sportivi ai țării și aș dori pe această cale să îi mulțumesc lui Gică Popescu, cu care m-am sfătuit în această privință. Primul este stadionul ce poartă numele marelui nostru fotbalist “Gheorghe Hagi”, la Constanța. Este un proiect de aproape 100 de milioane de euro, cu 18.000 de locuri. Al doilea este stadionul numit ”Nicolae Dobrin”, în cinstea acestui fotbalist român de excepție. Stadionul din Pitești va costa circa 75 de milioane de euro și va avea 15.200 de locuri”, declara Marcel Ciolacu.

Hagi nu vrea ca noul stadion să îi poarte numele 

Publicitate electorală
publicitate electorală

Managerul Farului, Gheorghe Hagi, a declarat răspunzând la o întrebare din partea Info Sud-Est, într-o conferință de presă, că noul stadion care urmează să fie construit în Constanța nu îi va purta numele, deși “chiar dacă prin acte mai există, se speculează numele”.

Nu cred că îmi va purta numele, nu cred. Un stadion trebuie să fie al Constanței, trebuie să aibă un alt nume, nu al meu. Eu am o academie, mi-am făcut o academie deja, am numele undeva, clar, stabil. Mi-aș dori să rămână, pentru că am construit-o eu. Am investit tot acolo, deci numele meu va fi acolo. Stadionul, chiar dacă prin acte mai există, se speculează numele, nu va fi așa”, a spus Gheorghe Hagi.

sursa foto: Petruț Iacob/ Info Sud-Est
sursa foto: Petruț Iacob/ Info Sud-Est
sursa foto: Petruț Iacob/ Info Sud-Est

Context

Info Sud-Est scria la începutul lunii aprilie că nu există bani pentru construirea noului stadion din Constanța. 

Citește și: UPDATE În continuare nu există bani pentru construirea noului stadion din Constanța/ CNI spunea în martie că va face memorandum către Guvern – Ministrul Dezvoltării a anunțat, marți seara, că a trimis memorandumul de finanțare către Guvern – (info-sud-est.ro)

Adrian Veștea arăta, pe 2 aprilie 2024, într-o postare pe Facebook, că a trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare, “urmând ca de mâine, după ședința de guvern, construcția stadionului să intre în linie dreaptă”. Ședința de guvern a avut la două zile distanță, iar memorandumul invocat de ministrul Dezvoltării nu se regăsea în agendă.

sursa foto: Facebook/ Adrian Ioan Veștea

Adrian Veștea postase un mesaj însoțit de o fotografie alături de managerul Farului, Gheorghe Hagi. Liberalul i-a mulțumit și președintelui clubului constănțean, Gheorghe Popescu „pentru toate eforturile ca acest proiect să devină realitate”. Fostul internațional este consilierul premierului Marcel Ciolacu pe probleme de sport.

Ulterior, după mai bine de o săptămână, ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea (PNL), a fost contactat de Info Sud-Est, pentru a preciza de ce nu s-a aflat memorandumul pe ordinea de zi a Executivului, însă nu a răspuns.

Într-un final, Guvernul României a aprobat memorandumul de finanțare pentru construirea noului stadion din Constanța, la aproape o lună după ce ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea (PNL) anunța că de „mâine”, construcția noului stadion „va intra în linie dreaptă”.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.