Consumul de droguri a scăzut sub vârsta de 10 ani, iar copiii care devin consumatori sunt fie victimele infracțiunilor și cred că ei sunt de vină, fie consideră că nu se ridică la așteptările părinților, a declarat, sâmbătă, Ramona Dabija, șefa Agenției Naționale Antidrog, la Digi 24.
Dabija mai spune că 1 din 10 adolescenți spun că au consumat cel puțin un drog, iar media de vârstă este 13 ani.
Cauzele care stau la baza fenomenului în rândul adolescenților și copiilor sunt în majoritate copleșitoare emoționale, una dintre cele mai importante fiind infracțiunile la care aceștia sunt supuși, crezând în final că ei sunt de vină: viol, bullying, violență domestică, agresiune sexuală etc.
O altă cauză este faptul că adolescenții sau copiii simt că nu se ridică la nivelul de așteptări al părinților, iar lipsa de comunicare dintre aceștia îi determină pe copii să își găsească refugiul în substanțe psihoactive.
Una dintre problemele din cauza cărora fenomenul este greu de oprit, mai spune Ramona Dabija, este faptul că drogurile sau medicamentele se pot comanda foarte ușor online.
Agenția Națională Antidrog este o instituție din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: