Sâmbătă, 4 august 2017, DRAM DRUM – Autobuzul Veseliei a plecat din Constanța, îndreptându-se cu voie bună spre comuna Tortoman. Aici, cei 14 profesori trăsniți au fost întâmpinați cu zâmbete și bucurie de către copiii și părinții care așteptau cu sufletul la gură participarea la atelierele pline de culoare și veselie. Aproape 300 de învățăcei au luat parte la cursurile susținute în căminul cultural din localitate. Ca de obicei, toți profesorii au fost luați cu asalt de cei mici, dornici să afle cât mai multe secrete ale diverselor forme ale artei. Atât cei foarte mici, cât și adolescenții au intrat în jocurile propuse lor la fiecare atelier. Rând pe rând, copiii și-au încercat talentele fie la tobele lui Ionuț Micu, fie la atelierul de jonglerie susținut de Antonio, fie la cel de baloane de săpun condus de Baloo etc. La finalul celei de-a doua zile, adolescenții prezenți în Tortoman le-au oferit profesorilor trăsniți o surpriză și s-au dezlănțuit într-un dans plin de viață, o Pamporea. Atât cei mici, cât și adulții au fost extrem de încântați de poposirea Autobuzului Veseliei „DRAM DRUM” în localitatea lor.
Duminică, 5 august 2017, DRAM DRUM a poposit la Târgușor, pentru o nouă zi plină de jocuri și o altfel de educație. Și copiii din această localitate au fost foarte încântați de experiențele pe care le-au câștigat alături de fiecare dintre cei 14 profesori trăsniți. Frumoasa Mimosa, profesoara de pantomimă, a împărtăşit noilor mici elevi tainele comunicării non-verbale, în timp ce maestrul păpușar a dat naștere unor povești alcătuite din misterioasele umbre ce se ascund în teatrul său magic. Cei prezenți au fost de-a dreptul fascinați de apariția și dispariția siluetelor din spatele paravanului fermecat al lui Gepetto. Și de această dată, ziua s-a încheiat cu zeci de zâmbete mulțumite și de suflete împlinite, de ambele părți.
Începutul de săptămână a dus Autobuzul Veseliei DRAM DRUM pe cărări nebănuite, conducându-l spre mai îndepărtatul Ostrov. Așadar, luni, 7 august 2017, copiii din respectiva localitate s-au adunat într-un număr impresionant. Atelierele celor 14 profesori trăsniți au fost umplute până la refuz de cei mici, însoțiți de părinți și bunici. Unele dintre cele mai de succes ateliere au fost cel de tobițe, susținut de Ionuț Micu și ai săi Toboșari Veseli, cel de teatru de umbre, îngrijit de Gepetto, cel de step și dans al domnului profesor Bocănilă și atelierul de jonglerie construit și predat de magnificul Antonio. Așa cum s-a întâmplat în fiecare zi, la finalul atelierelor, cei mai buni, cei mai receptivi și mai talentați elevi au primit câte o diplomă de merit din partea profesorilor trăsniți.
Cu cântec, veselie și voie bună, DRAM DRUM Autobuzul Veseliei va pleca mai departe, spre a însufleți copiii din încă 12 localități din județul Constanța. Astfel, cei 14 profesori sunt așteptați cu sufletul la gură de viitori elevi din: Lipnița, Băneasa, Cumpăna, 23 August, Siliștea, Pantelimon, Limanu, Cogealac, Mereni, Adamclisi, Vulturu și Medgidia.
Proiectul cultural „DRAM DRUM – Autobuzul Veseliei“ este realizat de Asociația Culturală Teatrelia, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Mulțumim pentru sprijinul acordat Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Constanţa.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: