Ce-ar fi Crăciunul fără fapte bune, fără a include în nevoia de lumină personală şi pe cei năpăstuiţi de soartă, pe cei mai puţin norocoşi, pe cei vulnerabili şi trişti? Nimic nu se compară cu a aduce bucurie în sufletul unor copii cu care viaţa nu a fost darnică, care nu au familie şi nici promisiuni de viitor. Dar ştiţi cum? Bucuria aceea care iese prin pori, care face ca zâmbetul să nu ţină cont de estetică, care amestecă râsul cu plânsul şi emoţia cu trăirile contradictorii, în fapt un mic catharsis personal şi colectiv pe care cei care şi-a petrecut măcar câteva minute în prezenţa copiilor din centrele de plasament l-au resimţit la intensitate maximă. Poate nu i-au spus aşa, poate nu au ştiu să identifice exact trăirea din amalgamul de sentimente, însă cu toţii au simţit realitatea impactului unor poveşti grele de viaţă, o viaţă fragilă, tânără, aflată la început biologic vorbind, însă deja bătrână din perspectiva amarului experienţelor.
Echipa de organizatori a Tărâmului Magic al Crăciunului 2018 a rezervat o zi specială pentru aceşti adevăraţi eroi ai cotidianului, copilaşii din centrele de plasament din Constanţei. 60 de copii vor vizita, timp de câteva ore, Tărâmul Magic al Crăciunului, miercuri, 19 decembrie 2018, începând cu ora 14.30. Vor fi oaspeţii de vază ai Atelierului de Magie, Atelierului Pinguinilor Muzicali, Atelierului de Jucării, Casei Hobbiţilor şi Ambasadei lui Moş Crăciun. Vor fi public îndrăgit la spectacolele din Castelul Fermecat şi, pentru că oamenii şi faptele bune atrag alături alţi oameni şi fapte bune, comercianţii din Târgul de Crăciun le vor oferi, în mod gratuit, acestor copii libertatea de a degusta dulciurile şi băuturile specifice perioadei Sărbătorilor.
Un mic gest poate schimba o lume sau o părere despre lume sau poate constitui o amintire frumoasă, care să încălzească o vatră rece. “O faptă bună este precum un clopot care cheamă oamenii la închinare”, spune un proverb danez. Intenţia organizatorilor Tărâmului Magic al Crăciunului 2018 este de a-l transforma într-un proverb românesc şi, în acelaşi timp, de a-l pune în practică. Festivalul Iernii 2018 – Tărâmul Magic al Crăciunului este un proiect de interes General Finanțat din Fonduri Nerambursabile, eveniment finanțat de Primăria Municipiului Constanţa, în valoare de 1.351.250 lei şi sprijinit de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Constanţa.
Intrarea este liberă!
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: