Cum este văzută Universitatea „Ovidius“ în lumea academică europeană?

 

Odată cu primirea Raportului final elaborat de experţii European University Association (EUA), în Universitatea „Ovidius“ din Constanţa a fost finalizat procesul de evaluare instituţională.
În cadrul acestui program de evaluare instituţională internaţională, procedurile şi procesele existente în Universitatea „Ovidius“ din Constanţa au fost evaluate în raport cu bunele practici internaţionale.  Acest tip de evaluare este unul comprehensiv, scopul fiind acela de a susţine instituţiile de învăţământ participante în program în efortul continuu de dezvoltare a managementului strategic şi a culturii calităţii, acela de a consolida capacitatea instituţională pentru ameliorare şi schimbare, prin auto-reflecţie. Întregul proces s-a desfăşurat în două etape.
European University Association a desemnat pentru Universitatea „Ovidius“ din Constanţa o echipă formată din 5 experţi evaluatori, lideri de prestigiu ai învăţământului superior european: Sijbolt Noorda – preşedinte Comisie, Preşedinte Academic Cooperation Association–ACA; Don McQuillan – coordonator evaluare, Universitatea Naţională din Irlanda; Lucka Lorber, Prorector cu problemele calităţii educaţiei, Universitatea din Maribor, Slovenia; Jacques Lanarès, Universitatea din Lausanne; Annakaisa Tikkinen – reprezentant studenţi, Academic Officer, Uniunea Studenţilor din Universitatea Oulu, Finlanda. (http://calitate.univ-ovidius.ro/evaluare-eua/)
Din partea Universităţii „Ovi-dius“ din Constanţa, echipa de autoevaluare a fost constituită la scurt timp după Atelierul de lucru dedicat universităţilor implicate în Runda a doua de evaluare instituţională şi după Workshop-ul de prezentare a procesului de eva-luare, organizat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) pentru universităţile din categoria B.
La finalul celor două vizite, membrii echipei de experţi au întocmit un Raport final care conţine recomandări pentru îmbunătăţirea calităţii şi soluţii strategice care să ajute Universitatea să-şi atingă obiectivele şi misiunea asumată.
Experţii evaluatori au analizat pe rând domeniile de activitate: Educaţie şi formare, Cercetare, Relaţia cu mediul socio-economic, Cultura calităţii, Relaţii Internaţionale. Echipa de experţi consideră că Cercetarea este esențială pentru a consolida reputația Universităţii şi recomandă să se stabilească un profil clar în acest domeniu.
Descrierea Relaţiei cu mediul socio-economic reprezintă în cadrul raportului un punct forte deoarece, la întâlnirile cu partenerii externi, evaluatorii au constatat că aceştia se declară mulţumiţi de conexiunea pe care o au cu Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, exprimându-şi aprecierea pentru calitatea absolvenţilor.
Calitatea învățământului superior reprezintă un element-cheie în dezvoltarea Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, unul dintre elementele principale de acțiune pentru îmbunătăţirea continuă a serviciilor oferite mediului socio-economic. Echipa de experţi subliniază faptul că structurile de asigurare a calităţii existente la nivelul instituţiei trebuie să insiste pe o procedură de auto-analiză şi auto-critică, menită să consolideze cultura calității în toate activitățile.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Publicitate electorală
publicitate electorală