De pe data de 20 martie autoritățile au hotărât să nu mai prezinte situația pe județe a cazurilor confirmate cu coronavirus. De sâmbătă și prefecții au fost instruiți să nu mai dea nici o informație despre testele și cazurile confirmate pozitiv din județele fiecăruia. Grupul de Comunicare Strategică motivează decizia prin „riscul de a genera confuzie pentru comunitățile respective și de a induce o percepție distorsionată față de situația de fapt”.
„Raportarea distribuirii pe județe a cazurilor confirmate cu noul coronavirus (COVID-19) nu indică prezența persoanelor respective în comunități, așa cum induce o astfel de raportare, întrucât această raportare se realizează în funcție de adresa de domiciliu. Potrivit protocolului medical, persoanele confirmate pozitiv la testul pentru noul coronavirus sunt internate în spitalele special destinate unor astfel de cazuri pozitive, într-un regim strict de izolare (ex: o persoană din Suceava este internată în Iași)”, se arată într-un răspuns al Grupului de Comunicare Strategică (GCS) pentru jurnaliști.
„De asemenea, și în privința unei raportări care ar indica situația internărilor în funcție de unitățile spitalicești, am constatat riscul de a genera confuzie pentru comunitățile respective și de a induce o percepție distorsionată față de situația de fapt. Este motivul pentru care încercăm să prevenim stigmatizarea și orice situație care, la nivel local, ar genera comportamente sociale nejustificate”, se mai menționează în răspunsul GCS.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: