Cu aproape 1 miliard de euro, pe litoralul românesc s-a redus eroziunea costieră, grație unui amplu proces de reabilitare și extindere a plajelor. Primul proiect cofinanțat cu bani europeni a adus astfel României 33 de hectare de plajă nouă până în 2015. Trebuie spus că, în ciuda faptului că proiectul sublinia ca plajele nou construite să nu fie ocupate de șezlonguri și umbreluțe, în sezoanele estivale 2016-2017, agenții economici de pe litoral nu s-au conformat prevederii. Pentru al doilea proiect ce vizează extinderea plajelor, în valoare de 752 milioane de euro, contractul de finanțare a fost semnat în noiembrie 2018 și urmează să fie implementat din acest an.
România a câștigat 33 de hectare de plajă nouă, în urma implementării unui proiect de aproximativ 500 milioane de lei, cofinanțat de Uniunea Europeană.
În 2015, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral finaliza proiectul „Protecția și reabilitarea părții sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona municipiului Constanța și Eforie Nord”. Valoarea totală s-a ridicat la 544.307.222 lei, din care 465.328.244 lei au fost puse la dispoziție din fonduri de coeziune.
Proiectul a vizat cinci loturi de plajă din stațiunea Mamaia, municipiul Constanța și Eforie Nord.
1.Mamaia Sud – 43 milioane lei (firme contractate: PORR Bau GmbH – Franco Giuseppe SRL – Dinamica SRL)
2.Tomis Nord – 112,5 milioane lei (Asocierea Van Oord Dredging and Marine Contractors BV – Societatea de Construcții în Transporturi București)
3.Tomis Centru – 81 milioane lei (Asocierea Van Oord Dredging and Marine Contractors BV – Societatea de Construcții în Transporturi București)
4.Tomis Sud – 68 milioane lei (Asocierea Van Oord Dredging and Marine Contractors BV – Societatea de Construcții în Transporturi București)
5.Eforie Nord – 105 milioane lei (Asocierea Van Oord Dredging and Marine Contractors BV – Societatea de Construcții în Transporturi București)
În cadrul proiectului au fost reabilitate și construite diguri emerse (care ies din apă – n.red.) în lungime de 3544 de metri, au fost construite diguri submerse (sub apă – n.red.) pe o lungime de 1392 metri și a fost adăugat un volum de nisip de 3,5 milioane metri cubi, pe o distanță de plajă de 5770 metri.
Proiectul prevedea însă ca pe sectoarele de plajă nou reabilitate și extinse să nu se desfășoare, timp de cinci ani, activități economice.
Doar că, în seazoanele estivale 2016-2017, majoritatea agenților economici care au închiriat bucăți de plajă în stațiunea Mamaia și în Constanța și-au extins activitățile și pe plajele nou reabilitate. Au pus șezlonguri și măsuțe aproape până în buza plajei, încălcând astfel termenii proiectului.
„În urma verificărilor în teren efectuate în sezonul estival 2016 pe sectoarele de plajă reabilitate s-au constatat neconformități în ceea ce privește nerespectarea limitelor subsectoarelor de plajă ce fac obiectul contractelor de închiriere, amplasând pe zona de plajă nou creată șezlonguri, umbrele, măsuțe și coșuri de gunoi, excepție făcând sectoarele de plajă Mamaia VIII (partea sudică a zonei Mamaia Sud) și Eforie Nord I (zona cuprinsă între Steaua de Mare și Portul Belona). Aceste sectoare au fost predate și exploatate în condițiile contractelor de închiriere. Pe parcursul sezonului estival 2017, de asemenea s-au constatat neconformități în ceea ce privește nerespectarea limitelor subsectoarelor de plajă”, este răspunsul oferit de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral la solicitarea noastră.
Însă instituția care trebuia să controleze agenții economici nu a făcut mare lucru pentru a opri acest fenomen. Astfel, în cele două sezoane estivale, agenții economici au continuat să ocupe plajele nou reabilitate prin proiectul european.
„Pe parcursul sezoanelor estivale 2016 și 2017 au fost întreprinse următoarele etape:
• Au fost efectuate acțiuni de control;
• Au fost notificați toți operatorii privind obligația respectării limitelor subsectoarelor de plajă;
• Au fost materializate limitele subsectoarelor de plajă de către topometristul din cadrul SGA Constanța și au fost aduse la cunoștință fiecărui operator.
Deși cea mai mare parte a operatorilor au respectat limitele subsectoarelor de plajă ce fac obiectul contractelor de închiriere, au existat operatori care și-au extins dotările de plajă și pe suprafețele de plajă nou create. Ținând cont că acești operatori nu dețineau nici un titlu valabil pentru suprafața ocupată cu dotările de plajă și nici act de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor, societățile au fost atenționate și sancționate în baza OUG nr. 202/2002, art. 77, alin. 2, lit. A, pentru ocuparea domeniului public al statului fără contract și art. 77, alin. 3, lit. E, pentru neaducerea la îndeplinire la termen a măsurilor dispuse”, a completat ABADL.
Singurele acțiuni concrete întreprinse de ABADL au fost câteva sancțiuni în baza OUG 202/2002, privind gospodărirea integrată a zonei costiere, care nu au reușit să stopeze fenomenul.
Astfel, ABADL a aplicat în anul 2017 cinci sancțiuni pentru ocuparea proprietății publice din zona costieră fără contractul de concesiune, cu amenzi cuprinse între 2500 și 5000 de lei, și câte 47 de sancțiuni, atât în anul 2016 cât și în anul 2017, pentru neaducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse anterior, cu amenzi cuprinse între 1000-2500 lei. În anul 2017 a mai aplicat o sancțiune pentru refuzul persoanelor fizice şi juridice de a prezenta acordurile de concesiune, actele tehnico-juridice sau orice alte documente necesare pentru efectuarea controlului, inclusiv de a participa la controlul efectuat de reprezentanţii organelor de specialitate.
Comisia Europeană nu a acordat nicio sancțiune ABADL pentru încălcarea termenilor proiectelor. În schimb, pentru că fenomenul ocupării abuzive a noilor sectoare de plajă nu a putut fi stopat, Comisia Europeană a emis, în august 2017, o adresă prin care a dat liber la închirierea noilor sectoare de plajă fără a atrage sancțiuni din partea Uniunii Europene:
„Conform adresei trimise în luna august 2017 de Comisia Europeană – Directoratul General pentru Politici Regionale și Urbane, plajele nou create pot fi închiriate fără a atrage sancțiuni din partea Uniunii Europene, având în vedere că Proiectul de Reabilitare a litoralului românesc s-a încheiat, respectiv Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a depus raportul final de închidere a proiectului. Având în vedere cele prezentate, aceste plaje au un regim normal de exploatare, fără a exista restricții, dar cu respectarea normelor legale în vigoare la această dată privind exploatarea turistică a plajelor”, a precizat ABADL.
A fost semnat contractul de 752 de milioane de euro pentru faza a II-a a proiectului de reducere a eroziunii costiere
În luna noiembrie 2018, premierul Viorica Dăncilă a semnat contractul de finanțare pentru faza a II-a a proiectului „Reducerea Eroziunii Costiere”. Scopul proiectului este să asigure protecția la eroziune a liniei țărmului, pentru o durată de viață proiectată de 50 de ani.
Valoarea totală a proiectului ajunge la 752 milioane euro, iar lucrările vor fi efectuate pe tot cuprinsul litoralului românesc, în zonele: Edighiol și Periboina, faleza Constanței, în zona Cazino, Agigea, Eforie, Costinești, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia-Venus-Aurora, Mangalia-Saturn, 2 Mai.
În 2019 urmează să înceapă astfel lucrările de reabilitare și extindere a plajelor românești pe o suprafață de 30,54 km.
Acest articol a fost publicat pe www.PressHub.ro și Info Sud-Est în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: