Prin implementarea măsurilor active din Programul de ocupare, în anul 2017, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă a contribuit la încadrarea în muncă a 52.313 tineri sub 25 de ani, din care 26.043 tineri NEETs.
In anul 2017, prin intermediul AJOFM Tulcea au fost incadrati in munca 418 tineri sub 25 de ani, din care 310 tineri NEETs.
Categoria de tineri NEETs include tineri care nu au reuşit să se integreze pe piaţa muncii din diverse motive (lipsa oportunităţilor de ocupare, lipsa competenţelor cerute pe piaţa muncii etc.) şi care nu sunt cuprinşi în programe de educaţie sau formare.
Tinerii înregistraţi în evidențele AJOFM Tulcea, beneficiază de informare, servicii personalizate de consiliere și orientare profesională, de profilare, mediere, formare profesională etc. De asemenea, pentru a veni în sprijinul atât al angajatorilor cât şi al tinerilor sunt acordate o serie de subvenții pentru încadrarea în muncă a absolvenților/tinerilor NEETs, subvenții pentru derularea programelor de ucenicie sau stagiatură.
Menţionăm că, datorită măsurilor active de stimulare a ocupării forței de muncă, aplicate de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, rata șomajului înregistrat în luna decembrie 2017 a fost de 4.02%, fiind cea mai mică din ultimii 25 de ani (raportat la aceeași lună). Cu toate acestea, Serviciul Public de Ocupare şi-a intensificat acţiunile cu privire la tinerii NEETs în vederea identificării şi integrării acestora pe piața forței de muncă. Astfel, prin proiectul INTESPO, realizat în colaborare cu Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Muncii și Justiției Sociale, ANOFM și-a propus identificarea a cel puțin 200.000 de tineri inactivi, cu vârsta între 16-24 ani, neînregistrați la Serviciul Public de Ocupare. Sunt avuţi în vedere în special tinerii NEETs aflaţi mai departe de piaţa muncii, cu nivel scăzut de competențe și/sau cu dificultăți în ceea ce priveşte integrarea socială. Ulterior înregistrării acestora în evidenţele ANOFM, tinerii vor beneficia de măsuri personalizate de sprijin pentru încadrare în muncă.
Un alt proiect derulat de ANOFM vizează acordarea primelor de activare (500 de lei) pentru tinerii NEETs înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, dacă se încadrează pentru o perioadă mai mare de 3 luni, ulterior datei înregistrării.
Alte două proiecte dedicate tinerilor NEETs vizează schemele naționale de ucenicie și stagii și oferă sprijin financiar nerambursabil angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă și/sau stagii pentru absolvenții de învățământ superior.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: