Una dintre cele mai stresante perioade pentru un părinte este aceea când bebeluşul lor are colici şi este aproape imposibil de potolit din plâns. Unii încearcă “sunetele albe”, alţii diferite medicamente de calmare, alţii încearcă să-i ţină cât mai mult în braţe, dar parcă ţipetele nu se opresc, iar părinţii simt că nu mai stiu ce sa faca. După mai multe cercetări de piaţă, BeKid.ro, unul dintre cele mai mari magazine online din România pentru bebeluşi şi copii – a descoperit că în acele momente copiii au nevoie de confort, legănat şi o melodie uşoară care să le distragă atenţia de la disconfortul creat de colici. Ţinând cont de aceste particularităţi căutate de tot mai mulţi părinţi, magazinul online a început să importe şi să comercializeze în ţara noastră balansoare electrice cu telecomandă, care le permit părinţilor să continue treburile prin casă sau chiar să se uite la televizor în timp ce dispozitivul îşi face toata treaba şi este controlat de la distanţă prin intermediul unei telecomenzi.“Fotoliul CANGAROO Swing Star se detaşează foarte usor de balansoar, poate fi poziţionat oriunde în cameră şi este confecţionat din materiale de foarte bună calitate. Fotoliul-balansoar este prevăzut cu carusel mobil cu animaluţe, lampă de veghe, 5 viteze de legănare, temporizator de programare a legănării pentru 15, 30 sau 60 de minute. Acest fotoliu-balansoar îi linișteste pe copii, cu ajutorul funcţiilor sale speciale. Are un sistem muzical cu 16 melodii de leagăn, sunete din natura şi sunete care imită animalele. Fotoliul-balansoar este dotat cu o telecomandă pentru a facilita programarea funcţiilor. Este solutia ideala pentru bebeluşii agitaţi care nu vor să stea singuri în pătuţul lor”, declară Iulian Ghişoiu, General Manager al www.bekid.ro.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: