dintre cele mai mari din Constanţa. Încercaţi numai să vizualizaţi aminitirile legate de celebra piaţă cu pricina. Voi încerca eu un mic rezumat.
În primul rând, aglomeraţia. „Nu am unde să parchez maşina, trebuie să întorc şi nu pot în intersecţie!’’ vă sună familiar? Da, tuturor li se întâmplă asta în Tomis 3, pentru că nu există
suficiente locuri de parcare.
Apoi mizeria, lipsa unui minim simţ estetic în întreaga zonă din incinta pieţei (covrigării cu termopane lângă magazine cu două etaje, tonete de îngheţată jumătate pe trotuar şi jumătate în parcare, standuri cu flori în plină staţie de autobuz acoperite cu copertine fosforescente, chioşcul de bilete de pe vremea Răposatului ş.a.m.d.) şi celebra hală angoasantă din beton care acoperă tarabele cu legume şi fructe. Iarna e frig, vara e cald, niciodată nu e suficientă lumină şi niciodată absolut nimic nu îţi stimulează cheful de a transforma corvoada cumpărăturilor într-o plăcere. Adăugaţi la asta şi frica constantă de a nu fi „furat la cântar’’ sau furat pur și simplu, şi aţi reconstituit dezolantul peisaj al pieţelor româneşti în general. Iată de ce majoritatea alege să facă cumpărăturile în supermarketuri, locuri mai civilizate, mai curate şi mai luminoase.
Dar se poate totuşi şi altfel? Răspunsul este da. Acolo, în Occidentul la care visăm şi care ne dezamăgeşte cu fiecare zi mai mult şi mai mult, mersul la piaţă arată altfel.
Toată lumea a auzit de tradiţia culinară în Franţa, măcar de la orele de franceză dacă nu direct de la prietenii francezi sau români care locuiesc acolo. Câţi ştiu însă că în Franţa există şi o fascinantă tradiţie a comerţului local? A merge la piaţă în Franţa este echivalentul tabietului matinal al cafeluţei şi al ţigării. În Aix-en-Provence, oraş din sudul Franţei (regiunea Provence) cu un număr de 141.438 locuitori, pieţele de desfacere a produselor locale împânzesc centrul oraşului în fiecare dintre cele 365 de zile ale anului. Variind în funcţie de anotimp şi de zile ale săptămânii, pieţele sunt unul dintre motoarele economiei locale dar şi naţionale. Deşi piaţa principală este cea din faţa Primăriei, în fiecare zi de marţi, joi şi sâmbătă locuitorii se pot bucura de piaţa din faţa Palatului de Justiţie cu preţuri mai accesibile dar şi de piaţa de haine de pe Bulevardul Mirabeau. Oferta produselor este una extrem de variată: fructe, legume, flori, mezeluri tradiţionale din Corsica, produse de înfrumuseţare pe bază de lavandă (căci în regiunea Provence industria lavandei este una singulară), brânzeturi şi măsline, miere de albine, mirodenii, carne, peşte şi fructe de mare din Mediterana, haine, genţi, coşuri împletite şi chiar şi pâine şi produse de panificaţie. Piaţa se desfăşoară în aer liber iar pe lângă explozia de culori, locuitorii dar şi turiştii se pot delecta cu o cafea pe terasă sau cu arhitectura de secol XVII cu specific italian.
Problemele cu parcarea nu există, pentru că în centru accesul automobilelor este strict interzis in intervalul orar în care se desfăşoară piaţa (orele 9-13) iar cumpărătorii vin, aşadar, pe jos până în centru. La capitolul taxe, producătorii plătesc o taxă de chirie administraţiei locale şi impozit sta-tului prin bonurile pe care sunt obligaţi să le taie cumpărătorilor. Incredibil, dar pentru două cepe cumpărate de la oricare tarabă din oricare piaţă franceză, toată lumea primeşte şi un bon în punga de cumpărături. Până şi la capitolul risipei francezii au găsit o soluţie: un parteneriat cu cantinele studenţeşti pentru susţinerea producţiei locale de fructe şi legume.
Desigur, am putea să precizăm faptul că nivelul de trai, clima şi arhitectura oraşului favorizează desfăşurarea acestui festin vizual, olfactiv şi gustativ până la urmă, dar haideţi să facem din nou un exerciţiu de imaginaţie.
Este o dimineaţă frumoasă în Constanţa anului 20XX, şi, pe lângă faptul că centrul istoric este renovat, el este şi închis circulaţiei pentru că e zi de piaţă. Pe tarabele descoperite puteţi să găsiţi struguri de Murfatlar, vin, ţuică, fructe şi legume din producţia locală, telemea de oaie şi de capră, carne de toate felurile, babic, ghiudem şi cârnaţi. Mai adăugaţi şi nişte peşte, pentru că tot suntem pe malul mării. Scrumbii, stavrizi, guvizi dar şi un chefal sau un calcan pentru o masă de sărbătoare. Şi pentru că Dunărea nu e departe, nişte crap, somn şi ştiucă pentru un borş lipovenesc rapid, musai cu ciuşcă! Între timp, citind inscripţia de pe statuia lui Ovidiu puteţi să degustaţi o plăcintă dobrogeană, un rulou cu caimac sau un şuberec cu carne proaspătă. Ceva mai departe, pe faleză, e posibil să vă găuriţi portofelul cumpărând vreo gentuţă sau vreun portofel lucrat manual de talentatele fete de la care aţi mai cumpărat deja, doar de pe internet sau de pe la vreun târg special de handmade. Toate astea plus încă ceva : zâmbetul de pe buzele vânzătoarei, o conversaţie amuzantă, briza şi marea la doi paşi şi grijile foarte departe. O zi minunată la piaţă în centrul vechi al Constanţei, la fel de minunată ca într-un orăşel franţuzesc. Din această zi fictivă, câştigurile ar fi imense: producătorul îşi vinde marfa, statul îşi completază bugetul cu taxele pe produse, administraţia locală şi-l completează cu chiria tarabelor, cumpărătorul se delectează cu o plimbare până în centru, cu o sacoşă plină cu bunătăţi şi cu mirosul de apă sărată, acel miros pentru care iubeşte oraşul ăsta de la malul mării.
Rămâne de văzut când vom putea trăi această frumoasă zi…
Denisa Cîrlomăneanu
[email protected]
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
