- Nicaragua a ales, la 7 noiembrie, pe președintele Republicii și pe cei 92 de parlamentari ai Congresului (Parlamentul) de la Managua. 4,5 milioane de alegători au avut o singură opțiune pentru președinte: Daniel Ortega. Aceasta pentru că celelalte 5 candidaturi au fost formale.
- Daniel Ortega, care conduce Nicaragua din 1979 (cu o pauză între 1990 și 2007), a câștigat alegerile prezidențiale. Vicepreședintele Republicii Nicaragua va fi soția lui, Rosario Murillo.
- Prezumtivii candidați la prezidențiale au fost arestați înaintea campaniei electorale.
- SUA, Uniunea Europeană și opoziția din Nicaragua au contestat scrutinul, desemnându-l drept o “farsă”.
- Dictatura din Nicaragua nu a anulat rezultatele favorabile: creșterea economică se anunță la un vârf istoric iar în țară intră tot mai mulți bani.
La 7 noiembrie 2021, președintele în funcție al Republicii Nicaragua a câștigat un nou mandat de 5 ani, al patrulea consecutiv. Scrutinul a închis o campanie electorală care n-a existat, preciza cel mai important cotidian de opoziție de la Managua, “Confidencial”, cu câteva ore înainte de deschiderea urnelor.
Niciunul dintre dictatorii care au condus Nicaragua în cei 200 de ani de la proclamarea independenței țării nu a reușit să rămână în funcție mai mult decât liderul comunist Daniel Ortega. Ajuns la putere printr-o rebeliune a Frontului Sandinist de Eliberare Națională, în iulie 1979, Daniel Ortega a implinit 25 de ani de când este șeful statului.
Inițial șef al unei Junte care a preluat puterea de la dictatorul Anastasio Somoza, Ortega a condus Nicaragua între 1979 și 1990 promovând cele mai multe dintre obiectivele regimurilor comuniste din Europa și Cuba, de unde primea ajutoare esențiale. A pierdut alegerile prezidențiale din 1990 în fața Violetei Chamorro, figură emblematică a opoziției. Apoi, a ratat revenirea în Palatul prezidențial din Managua în 1996 și 2001. La 61 de ani, în 2006, a câștigat alegerile și, din ianuarie 2007, conduce Nicaragua. Nu singur, ci împreună cu soția, Rosario Murillo, care este vicepreședintele Republicii din 2017.
Cei doi au schimbat Constituția, au eliminat opoziția și au instaurat un regim autoritar, lipsit de libertăți și drepturi cetățenești.
Daniel Ortega și soția, Rosario Murillo, la al patrulea mandat consecutiv: Nicaragua ne aparține, dăm totul Nicaraguei
Nicaraguanii nu au putut vota la 7 noiembrie pentru o schimbare întrucât singurul candidat real la președinție a fost Daniel Ortega, liderul Frontului Sandinist de Eliberare Națională, care conduce țara din 2007. Ceilalți 5 candidați au aspirat formal la această poziție, fără nicio poziție critică la adresa familiei prezidențiale.
De 15 ani, Nicaragua a avut un singur președinte. Generații întregi de nicaraguani nu au cunoscut un alt șef de stat. Prin comparație cu celelalte state din America Centrală, Guatemala a avut 6 președinți diferiți din 2007, în timp ce alți vecini, precum El Salvador, Honduras, Panama și Costa Rica, au avut fiecare câte 4 șefi de stat.
Un sondaj realizat de Cid Gallup și publicat de cotidianul nicaraguan “Confidencial” la 31 octombrie, a constatat că 76% dintre alegători consideră realegerea lui Daniel Ortega drept ilegitimă. Sondajul a mai arătat că, în condițiile unui scrutin corect și liber, 65% dintre cei chestionați ar fi votat cu oricare dintre candidații opoziției, în timp ce doar 17% i-ar fi susținut pe Daniel Ortega și Rosario Murillo.
Alte 5 partide, numite de presa independentă drept “zancudos” (“țânțari”), din motive legate de irelevanța politică, au acceptat să candideze pentru Parlamentul de la Managua: Partidul Constituțional Liberal, Partidul Liberal Independent, Alianța Liberală din Nicaragua, Calea Creștină din Nicaragua și Alianța pentru Republică. În perioada premergătoare scrutinului prezidențial, Daniel Ortega și vicepreședintele Republicii, Rosario Murillo, soția sa, au ordonat arestarea a 7 potențiali candidați, personalități proeminente ale lumii politice, culturale și civice de la Managua: Cristiana Chamorro (fiica președintei Violeta Chamorro, care l-a înfrânt pe Daniel Ortega în anul 1990), Arturo Cruz, Felix Maradiaga, Miguel Mora, Medario Mairena, Noel Vidaurre. Toți aceștia au fost desemnați de șeful statului drept “criminali”, “teroriști” și “un pericol pentru țară”.
Nu doar politicieni au fost arestați înainte de campania electorală prezidențială. La mijlocul lunii octombrie, președintele principalei federații de afaceri din Nicaragua (Consiliul pentru Întreprinderi Private, Cosep), Michael Healy, și vicepreședintele ei, Alvaro Vargas, au fost reținuți după ce și-au manifestat public criticile față de președintele Ortega. Un foarte influent cotidian de opoziție de la Managua, “La Prensa”, scria că aceste arestări au scos la iveală “un nivel de represiune care depășește chiar și guvernarea violentă și opresivă din Venezuela”. “Nicaragua a devenit prima economie latino-americană care a dus în spatele gratiilor pec el mai înalt reprezentant al unei asociații de afaceri”, susține cotidianul citat.
Președintele Daniel Ortega s-a folosit de prevederile Legii 1055 din 2020 privind apărarea drepturilor poporului la independență, suveranitate și autodeterminare pașnică, potrivit cărora autoritățile pot reține vreme de 90 de zile orice persoană. Un consilier politic prezidențial, Michael Campbell, a susținut că toți cei care critică procesul electoral din Nicaragua încearcă să răstoarne guvernul, să alimenteze terorismul și să destabilizeze suveranitatea națională. La rîndul lui, ministrul de Externe Denis Moncada afirma, la 26 septembrie, într-un discurs rostit la New York, că președintele Daniel Ortega este o opțiune pentru toți cei “săraci” și “lipsiți de oportunități”.
La 75 de ani, președintele Daniel Ortega va conduce Nicaragua pentru a patra oară consecutiv și, cel mai probabil, va încerca să facă tranziția pentru o conducere asigurată de soția sa, vicepreședintele Rosario Murillo.
Nicaragua: dictatură politică, creștere economică istorică
Daniel Ortega a preluat puterea în Nicaragua, în iulie 1979, după ce țara a fost eliberată de dictatura lui Anastasio Somoza Debayle. În deceniul care a urmat, țara a cunoscut un regim apropiat de ideologia comunistă. Liderul Frontului Sandinist de Eliberare Națională a fost, în acest timp, un răsfățat al cancelariilor europene, în special al cancelarului german Willy Brandt și al prim-ministrului spaniol Felipe Gonzales. În 1980, în Marea Britanie trupa rock The Clash a lansat un album de succes inspirat de “revoluția” din Nicaragua, intitulat “Sandinista!”, după care, în 1989, liderul de la Managua a efectuat o vizită oficială la Londra. Acum, el a devenit un lider criticat atât în SUA și Uniunea Europeană, cât și în majoritatea capitalelor Americii Latine.
Aceasta deși la momentul revenirii la putere, în 2007, Daniel Ortega a repudiat comunismul și s-a bucurat de susținerea unor influente cercuri conservatoare dar, mai ales, a Bisericii Catolice.
Din 2018, opresiunea politică din Nicaragua s-a transformat în represiune, pe fondul protestelor generalizate la adresa președintelui și a soției sale, vicepreședintele țării. Cel puțin 328 de persoane au fost ucise din ordinul lui Daniel Ortega, alte 1.700 de persoane au fost arestate iar lideri politici, activiști civici și presa de opoziție se află sub strict control. Aproape 150.000 de persoane au părăsit Nicaragua începând cu 2017, majoritatea exilându-se în Costa Rica, Mexic, SUA și Spania.
Nicaragua, un stat cu aproape 7 milioane de locuitori, este încă una dintre cele mai sărace țări ale Americii Latine, care a cunoscut un nivel de înapoiere economică mai mare decât al vecinelor sale din America Centrală. Criza economică din perioada 1980-1994, motivată de măsurile inspirate de regimurile comuniste și impuse de Frontul Sandinist de Eliberare Națională, a conturat imaginea unei țări lipsite de perspective.
De când Daniel Ortega a devenit șef al statului, în 2007, economia Nicaraguei a început să cunoască ritmuri de creștere mai mari decât ale vecinilor. Produsul Intern Brut al țării a crescut cu aproape 4% pe an, în special ca urmare a remitențelor trimise în țară de cei emigrați și a investițiilor străine directe. Doar între 2017 și 2020, transferurile de bani din străinătate spre Nicaragua au crescut cu 33%, până la aproape 2 miliarde dolari, adică 15% din Produsul Intern Brut.
Boom-ul economic din Nicaragua s-a consolidat pentru 2021, în condițiile în care majoritatea statelor lumii au acuzat efectele pandemiei covid-19. Nicaragua nu a trecut prin izolare obligatorie și nici nu a impus măsuri de distanțare socială pentru a lupta cu virusul. Acest lucru, în combinație cu stimulentele fiscale din SUA și din unele state europene, a împiedicat țara să sufere o contracție dramatică. Experții estimează că în 2021 revenirea va atinge 8% ca rată economică iar Produsul Intern Brut va înregistra valorile din 2017, un an înainte de izbucnirea crizei politice.
Cotidianul de opoziție “La Prensa” scria cu câteva zile înaintea alegerilor prezidențiale că Nicaragua cunoaște cea mai mare creștere economică din ultimii 30 de ani. Zonele economice libere, favorizate de fiscalitate, dețin cel mai mare număr de angajați din istoria țării iar principalele trei produse ale țării- textile, tutun și centuri auto- au avut în 2020 vânzări record. În primele 8 luni din 2021 exporturile lor au depășit 2,2 miliarde dolari, cu 43% mai mult ca în anul precedent. Acestora li se adaugă producții și exporturi record, pe piața SUA, de ulei de palmier, încălțăminte, carton, fructe, legume, miere, pește.
Un déjà vu politic s-a instalat în Nicaragua, în ritmul în care în ultimii ani mai multe țări din America Latină și-au adus aminte de regimurile autoritare, opresive și dictatoriale. Daniel Ortega a câștigat un nou mandat și, dacă îl va încheia, va deveni un campion incontestabil al longevității în America Centrală. Nu speculați: Nicaragua nu este doar țara dictatorilor ci și a revoluțiilor care răstoarnă dictaturi.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
