De circa o săptămână vuiesc televiziunile și posturile de radio, sunt inundate ziarele cu emisiuni, dezbateri, analize, editoriale, anchete despre câini. Cred că există cauze mai nobile pentru care atât efort și încleștare să fie risipite. Jurnaliști, politicieni, oameni de fotbal, oameni de rând nu au scăpat prilejul de a se exprima cu indignare, cu patimă și înrăiți în legătură cu pro-blema câinilor. Din nou, cred că energiile lor puteau fi canalizate spre țeluri mai urgente.
În definitiv, de ce această mobilizare mediatică generală, de ce atâtea apariții publice ale politicienilor, de ce atâta vehemență în limbaj? Pentru că un câine a mușcat și a omorât un copil? Faptul este cât se poate de tragic, dar tragismul acestei situații nu poate fi dimi-nuat, cu atât mai puțin îndepărtat, prin vorbărie fără sens, prin promisiuni de mult încălcate, prin amenințări cu anchete și măsuri administrative. Mai degrabă, aș spune că du-rerea familiei îndoliate poate fi alinată prin discreție, prin respectarea intimității, prin empatie tăcută, dar sinceră. Mă tem că lacrimile fățarnice de la televizor, condoleanțele ipocrite transmise prin intermediul mass-media nu alină cu nimic durerea. Cred că un „Odihnească-se în pace!” și o tăcere îndurerată erau mai potri-vite din partea noastră, a tuturor.
Dincolo de cele întâmplate, de problema câinilor vagabonzi, există și un alt fond al discuției, cel al intereselor ascunse, nemărturisite și ignobile ale instituțiilor de presă, pe de-o parte, și ale politicienilor, pe de altă parte. De aceea întreb: oare producătorii de la RTV au simțit o suferință sfâșietoare când au aflat despre moartea unui copil de patru ani? Prezentatoarea știrilor de la B1TV a renunțat oare, copleșită de durere fiind, la programarea la salonul spa, la repriza de shopping sau la petrecerea mondenă? Reporterul de la Antena 3, care a transmis de la fața locului, a amânat oare partida de fotbal pentru a se reculege îndurerat? Nu, niciunul nu a făcut-o pentru că, în realitate, NU LE PASĂ. În ciuda tonului grav, special educat pentru astfel de situații, ei nu sunt decât niște fățarnici care participă, cu bună știință, la înscenarea unui spectacol mediatic producător de audiență și tiraj. Într-adevăr sunt profesioniști ai meseriei lor din moment ce conștiința nu îi împiedică să speculeze comercial un eveniment tragic și durerea fără margini a unei familii.
Și, din nou, întreb: președintele Traian Băsescu, nu este el în culmea bucuriei pentru că are o nepoțică, în timp ce moartea lui Ionuț Anghel este departe? Premierul Victor Ponta nu este el orbit de ură dacă și acum a găsit prilej să se răfuiască steril cu președintele? Primarul Sorin Oprescu, nu s-a încordat el lăuntric pentru a produce câteva la-crimi – oricum nereușite – în fața camerelor de filmat? Sunt aceiași oameni, îm-preună cu alții din tagma lor, care au lătrat – că tot este actual verbul zilele astea – și cu alte ocazii când oameni au fost uciși sau doar mușcați de câini. Sunt aceeași indivizi care au acuzat, fals indignați și au promis nesincer și în anii trecuți că nu vom mai asista la asemenea nenorocire. Sunt aceeași oameni care ne vor îngrețoșa cu intervențiile lor și data viitoare când un copil va fi omorât în alt parc al capitalei. Pentru că NU LE PASĂ. În schimb, speculează momentul și toți sunt pricepuți la a trage foloase politico-electorale dintr-un subiect care în-cinge spiritul public și din suferința unor oameni, fără a le trece prin gând că ar putea fi – chiar și indirect – răspunzători pentru această suferință. Cât despre câini, nu mă pricep să propun soluții dar nici nu m-am angajat politic, așa cum au făcut-o cei amintiți mai sus, să găsesc remedii. Poate era normal ca tocmai ei să tacă, să sufere în izolare mustrările propriei conștiințe – dacă au astfel de mustrări – iar apoi să acționeze cu hotărâre. Cred că nu va mai dura mult până când româ-nii nu se vor mai lăsa păcăliți de mimarea publică a indignării, compasiunii și durerii.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
