Despre ipocrizie și manipulare. Cazul preotului Eugen Tănăsescu

Cetățeanul Teodosie Petrescu este cercetat pentru luare de mită și fraudarea fondurilor europene într-un stat laic. Și în judecata magistraților, și în judecata Divină, suntem egali și răspundem pentru faptele noastre pe numele din buletin, indiferent de etnie, statut, sex, opțiuni politice sau locul de muncă.

***

„Simultan, încrederea în Biserică se va nărui, deoarece, pentru prima dată în istoria democrației, se va dovedi în justiție că un prelat a luat mită, ceea ce va certifica mitul clerului corupt, apărut în presă odată cu intrarea României în capitalism” – afirmația îi aparține lui Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului și face referire la ipoteza în care judecătorii îl vor găsi vinovat pe Teodosie Petrescu pentru luare de mită.

În logica preotului Tănăsescu, Teodosie Petrescu nu ar trebui condamnat pentru că o astfel de premieră nefastă va nărui încrederea în Biserică și va confirma „un mit”.

Publicitate electorală

Nu, șpaga cerută în biserică nu este un mit.

La fel cum există și jurnaliști care șantajează, cum există și magistrați corupți sau incompetenți, la fel există și preoți care cer bani sau bunuri, fățiș sau echivoc, pentru a-și îndeplini atribuțiile. Nu este un mit că sunt mulți acei preoți care cer bani în plus față de taxele pentru care se emit chitanțe. Nu numai că cer, dar mulți dintre ei au îndrăzneala să condiționeze actul religios.

În statul laic, asta se numește șpagă. În realitatea paralelă a liderilor clerului, se numește danie, un drept care li se cuvine și pentru care nu trebuie să răspundă în fața legii. Și asta pentru că, în opinia lor, Biserica ar trebui tratată asemenea unei comunități autonome, nesupusă legilor statului laic în interiorul căruia funcționează.

Aproape fiecare dintre noi poate da un exemplu din experiența personală ori din întâmplările apropiaților în care preoții le-au cerut bani pentru a-și îndeplini obligațiile.

Iar purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei ne vorbește despre un mit. Mai grav este că acest preot este absolut conștient că banii ceruți pentru slujbe sau alte servicii reprezintă o realitate și nu un mit. Dar, odată cu această afirmație a sa, Tănăsescu a pierdut o foarte bună ocazie să tacă.

În schimb, alege să-i manipuleze, să-i sfideze și să-i revolte pe cei care au fost o dată sau de mai multe ori în situația de a plăti mofturile și pretențiile preoțești.

Apoi, încrederea în Biserică nu se va nărui brusc, dacă Teodosie Petrescu va fi condamnat. Încrederea în Biserică se năruie zi de zi, și nu din cauza procurorilor sau judecătorilor, nici a presei, ci din cauza preoților care insistă să se abată de la regulile morale.

În fapt, pentru astfel de preoți a intrat în folclor și un proverb. Să faci ce spune, nu ce face popa – este astăzi mai adevărat decât oricând. Nu magistrații sunt cei care zdruncină credibilitatea Bisericii în fața credincioșilor atunci când un preot vinde droguri, când altul bea până cade sub masă și apoi se suie la volan, ori când altul face sex cu enoriașele. Sau când un student la Teologie este condamnat pentru proxenetism.

Credibilitatea Bisericii este zdruncinată, și pe bună dreptate, atunci când preoții comit astfel de fapte și, mai rău, atunci când continuă să slujească.

Apoi, în goana de a lovi în procurori și presă deopotrivă, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei manipulează din nou și face o afirmație mincinoasă și rușinoasă deopotrivă, minimalizând munca procurorului care îi cercetează șeful și, în același timp, taxând puterea pe care o informație o capătă atunci când ajunge în mâna jurnaliștilor de investigații:

„Dacă instanța decide că sunt reale (anchetele de presă în urma cărora s-a autosesizat procurorul DNA, n.red.), va fi o premieră în istoria Justiției românești: presa capătă atribuții de procuror în obținerea unor dovezi”.

O realitate pe care preotul Tănăsescu o cunoaște dar, din nou, alege să o deformeze este că legătura dintre munca jurnaliștilor de investigație și cea a procurorilor nu s-a inventat odată cu dosarul șefului său. Presa reprezintă unul dintre cele mai prolifice bazine de spețe pentru procurori, iar dacă o anchetă de presă se finalizează cu o anchetă penală, iar apoi cu o condamnare, înseamnă că atât jurnalistul de investigații, cât și procurorul și-au făcut bine meseria. Atât.

În mod ironic, Eugen Tănăsescu vorbește despre o „presă mincinoasă” și despre „presa cu atribuții de procuror” într-un articol pe care l-a publicat într-unul dintre cele mai importante cotidiene din România și nu pe blogul personal sau pe site-ul Arhiepiscopiei. Și mai hilar este că Eugen Tănăsescu are o activitate editorială bogată și că aceeași presă pe care o pune la zid lângă procurorii DNA îi oferă spații largi pentru publicarea opiniilor și materialelor cu și despre Biserică.

În altă ordine de idei, Eugen Tănăsescu subliniază în două rânduri că o condamnare a lui Teodosie Petrescu nu va face decât să deschidă o cutie a Pandorei pe care Biserica nu va mai putea să o închidă:

„Materialele acuzatoare la adresa Bisericii sau alte instituții se vor înmulți”;

„Dacă instanța consideră acuza reală, DNA va crește în credibilitate, iar românii vor începe un război al filmatului pe rupte în diverse situații de conflict, sperând că orice filmuleț le poate da dreptate în fața instanței”.

Excelent scenariu pentru o democrație. Dacă românii vor continua să filmeze abateri de la lege sau moralitate, iar materialele lor vor reprezenta piatra de temelie pentru corectarea situațiilor semnalate, acest lucru nu poate decât să redea speranța asupra valorii conștiinței civice și asupra importanței implicării societății în corectarea neregulilor de orice fel.

Mai mult decât atât, în punctul de vedere oficial, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului lansează o cerere cel puțin deplasată, situându-se prin afirmația lor deasupra procurorilor DNA și sfidând încă o dată cercetarea penală și probele magistraților care au dispus și menținut controlul judiciar: „Aşteptăm ca procurorii să retragă de îndată acuzaţiile şi măsura preventivă a controlului judiciar”.

Concluzia purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei este îndrăzneață pentru că Tănăsescu pune egal între Biserică și cetățeanul Teodosie Petrescu care susține că este nevinovat: „Instanța va avea de ales între a da dreptate presei și DNA sau a da dreptate Bisericii”. Nu. Instanța nu va avea de ales nimic, ci va hotărî dacă Teodosie Petrescu este sau nu vinovat. Și să nu uităm că judecătorii, la fel ca și preoții, sunt oameni. Supuși greșelii și păcatului.

Per ansamblu, Eugen Tănăsescu vrea să insinueze că o condamnare a lui Teodosie Petrescu nu ar trebui să aibă loc pentru că o asemenea decizie a judecătorilor va destabiliza Biserica Ortodoxă Română și că preoții, presa și credincioșii vor semnala tot mai multe cazuri de corupție și nereguli săvârșite în interiorul Bisericii. Cu atât mai bine și ar fi de sperat să se întâmple așa. Pentru că la fel cum Parlamentul României este măturat de procurorii DNA, la fel trebuie să fie curățată și BOR.

Iar dacă Teodosie Petrescu ar fi cu adevărat îngrijorat că imaginea Bisericii este afectată de dosarul penal, atunci ar trebui să renunțe, temporar sau definitiv, la funcția pe care o deține și să rămână un simplu călugăr.

În fapt, este de neînțeles de ce un călugăr iubește atât de mult o funcție. Trufie? Și de ce superiorii lui îl păstrează încă în fruntea BOR deși o înlăturare a lui Teodosie Petrescu ar însemna o atenuare semnificativă a scandalului și ar aduce o umbră de onoare asupra Bisericii?

În final, Tănăsescu face o afirmație care contrariază, vorbind despre „laicizarea Statului” și „ruperea Statului de Biserică”, de parcă România nu ar fi un stat laic, iar procesul laicizării ar începe odată cu scandalul anchetei lui Teodosie Petrescu.

O afirmație provocatoare și periculoasă.