„DOCTOR HONORIS CAUSA“, acordat de Universitatea „Ovidius“ unui academician grec

 

La propunerea Facultăţii de Farmacie, Senatul Universităţii „Ovidius” din Constanţa va decerna titlul onorific de DOCTOR HONORIS CAUSA profesorului FOKION  K.  VOSNIAKOS, de la „Alexander Technological Educational Institute of Thessaloniki”, Grecia. Preşedinte al Asociaţiei Balcanice de Mediu (B.EN.A.) şi totodată, preşedinte al Comitetului pentru Mediu, din cadrul „Alexander Technological Educational Institute of Thessaloniki”, profesoul va primi cea mai înaltă distincţie academică pentru prestigioasa activitate de cercetare ştiinţifică în domeniile mediu şi sănătate.
Profesorul Fokion K. Vosniakos, prin  Asociaţia Balcanică de Mediu, este un colaborator important al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, fiind derulate în comun, în perioada 1999-2012: 10 proiecte de cercetare; finanţarea de către B.EN.A. a unui curs postuniversitar – „Noi profesiuni de mediu – educaţie ecologică”; publicaţii în revista „Journal of Environmental Protection and Ecology” (JEPE), cotată ISI; crearea Centrului Internaţional B.EN.A. pentru Managementul ecologic al zonelor umede şi arealelor protejate din cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole, Universitatea „Ovidius” din Constanţa și cel mai recent proiect – crearea unui nou Centru Internaţional B.EN.A. în cadrul Facultăţii de Farmacie a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, intitulat „International Center of Pharmaceutical and Medical Education and Research (PHAMED)”.
Evenimentul va avea loc vineri, 5 octombrie 2012, de la ora 12,00, în sala Consiliului de Administraţie al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Bd. Mamaia nr. 124.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Publicitate electorală
publicitate electorală