Doina Catrinoiu, candidatul oficial al Facultății de Medicină: „Doamna Andronescu a greșit! Nu s-a referit la Medicină, ci la Medicină Dentară”

Doina Catrinoiu foto: cugetliber.ro
Doina Catrinoiu
foto: cugetliber.ro

Pe 19 martie a.c., fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a venit într-o vizită-fulger la  Universitatea ”Ovidius” din Constanța, alături de Daniel Barbu și Cristiana Anghel, membri în Comisia de Învăţământ din cadrul Senatului României. Aceștia au stat de vorbă cu decanii despre situația în care se află UOC iar, în ce privește viitorul instituției și alegerile din luna mai, Ecaterina Andronescu a precizat că viitorul rector nu trebuie să fie un candidat din cadrul Facultăţii de Medicină, pentru că acolo există probleme în procesul de admitere și organizare. Declarația a stârnit controverse și a ridicat nenumărate întrebări, mai ales în contextul în care doi dintre cei trei candidați înscriși în competiția pentru funcția de rector, sunt profesori ai Facultății de Medicină! Contactată telefonic, Doina Catrinoiu, unul dintre cei doi candidați de la Medicină, ne-a uluit cu o declarație care schimbă complet toate teoriile cu privire la motivele din cauza cărora Ecaterina Andronescu ar fi făcut precizarea respectivă: ” Îmi pare rău că nu am reușit să am o întâlnire cu doamna Andronescu în ziua în care a venit, deși mi-aș fi dorit și știu că și dumneaei și-ar fi dorit. În ce privește declarația dumneaei, a fost o eroare, doamna Andronescu a greșit și puteți să o întrebați și pe dumneaei. Singura facultate cu o problemă de încredere a fost Facultatea de Medicină Dentară, iar doamna Andronescu la această facultate s-a referit și nu la Facultatea de Medicină! Dumneaei a fost indusă în eroare de faptul că în București, Târgu Mureș, Cluj și în alte zone, Universitatea de Medicină și Farmacie este autonomă, iar Medicina și Farmacia nu reprezintă facultăți în cadrul unei universități, cum e la Constanța. Deci dumneaei din această cauză a fost indusă în eroare și când a spus ”Medicină” se referea, de fapt, la ”Medicină Dentară”, adică singura facultate care are grad de încredere limitat. Cu toate acestea, însă, exprimarea este una nefericită pentru că, până la urmă, UOC are dreptul să își aleagă rectorul și nu contează de la ce facultate provine candidatul respectiv, atât timp cât poate fi un rector bun. Deci cred că doamna Andronescu nu a vrut să spună chiar așa, pentru că alegerile sunt democratice, iar universitatea are dreptul să își aleagă rectorul”, ne-a declarat candidatul oficial al Facultății de Medicină, Doina Catrinoiu.

”Nu știam că se aude că sunt sprijinită de CJC. Sunt bucuroasă dacă mă sprijină CJC”

Ulterior, am întrebat-o pe Doina Catrinoiu dacă este adevărat că este candidatul sprijinit de Consiliul Județean Constanța (mai ales în contextul în care directorul Spitalului Județean Constanța, numit de CJC, Dănuț Căpățână, și-a anunțat public sprijinul pentru Doina Catrinoiu), candidatul Facultății de Medicină ne-a declarat: ”Eu sunt candidatul Medicinei. Sunt singurul candidat al Medicinei pentru că am cerut sprijinul Facultății de Medicină și atunci când l-am primit m-am hotărât să candidez. Dacă ai mei colegi nu ar fi avut încredere în mine nu aș fi mers mai departe. Dacă facultatea mea mă susține, atunci eu sunt reprezentantul de la Medicină. Dacă mă susține CJC nu pot să fiu decât bucuroasă, deși nu am avut nici un contact cu CJC. Dar aș fi bucuroasă ca CJC și politicul să sprijine UOC pentru ca împreună să susținem acest nucleu de educație și lumea academică din Constanța. Dar nu știam că se spune că aș fi sprijinită de Consiliul Județean Constanța”, ne-a declarat Doina Catrinoiu.

”Politicul ar trebui să susțină această universitate. Nu trebuie să se amestece în lumea academică, dar trebuie să susțină instituția”

Întrebată fiind dacă, pentru a câștiga alegerile, un candidat la funcția de rector are nevoie de susținere politică și dacă dumneaei este sprijinită politic, Doina Catrinoiu ne-a făcut următoarele precizări: ”Eu nu cred că politicul trebuie amestecat în această problemă, dar vă spun că politicul ar trebui să susțină această universitate. Pentru că, dacă va câștiga universitatea, atunci va câștiga toată lumea. Politicul, în general, nu trebuie să se amestece în lumea academică, dar trebuie să o sprijine”, a mai adăugat Doina Catrinoiu.

Publicitate electorală
publicitate electorală

”Nu pot să spun că am un atu, nu am nici un as în mânecă”

Nu în ultimul rând, întrebată fiind de ce a ales să intre în competiție pentru câștigarea funcției de rector al UOC și ce o recomandă pentru acest lucru, Doina Catrinoiu ne-a declarat: ”Nu pot să spun că am un atu. Eu îmi doresc să fac asta pentru că universitatea are nevoie de o persoană echilibrată, care poate polariza toate forțele în jurul ei. Nu am nici un as în mânecă. Sunt o persoană foarte onestă și trebuie să câștigăm prin planurile manageriale. Pentru că până la urmă, o persoană singură nu poate câștiga, fără un plan managerial potrivit. Adică totuși, dacă e să tragem linie, iată, atuul meu este planul managerial”, a conchis profesorul Doina Catrinoiu, candidat pentru funcția de rector al Universității ”Ovidius” din Constanța, care a intrat în competiție alături de ceilalți doi candidați, profesorii Ana Rodica Stăiculescu și Sorin Rugină.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

3 comments
  1. despre diplomele fapte la medicina (nu aparuse stomatologia si de examene pe bani grei la straini) se discuta din 93-94 ; dl. sef de lucrari Iacobasi , o somitate in biofizica , plecat inSUA , unde face o cariera stralucita , (plecat din cauza mafiei nulitatilor ) , intrase pe computerele unor examinatori , unde se afisau sumele foarte importante pretinse studentilor . De diplome atribuite unor straini s-a intresat si SIE , care avea informatii ca cei care le dobandeau , veneau , plateau sume astronomoce , si mai veneau cand isi luau diploma , dupa modelul lui adisor creanga .

  2. De cand aprobarea facultatii pentru a candida? poate candidata lui dina si bordei!!!

Comments are closed.