Doors Club reînvie atmosfera Costineștiului de odinioară

În zilele de 25 și 26 august, la White Horse Rock’n Roll Costinești va avea loc Ediția I a FOLKFest REMEMBER Costinești.
Acest festival reprezintă un proiect ce își dorește să readucă în atenția publicului povestea boemă a Costineștiului de altădată, vremuri în care folkul și atmosfera indusă de el creaseră din această zonă turistică o destinație obligatorie a vacanțelor pe litoralul românesc.

FOLKFest REMEMBER Costinești are ca invitați pentru cele două zile de recitaluri artiști de top ai muzicii folk românești: Mircea Baniciu, Dan Bittman & Marius Bațu, Ducu Bertzi, Vasile Șeicaru, Fără Zahăr, Țapinarii, Daniel Iancu, Andrei Păunescu, Walter Ghicolescu, Folk & Rock Company, Laurențiu Marinescu.

Pe timpul zilei, FOLKFest REMEMBER Costinești propune publicului mese rotunde/ dezbateri despre atmosfera Costineștiului de odinioară și personalitățile din domeniul folkului care au animat anii de glorie ai Costineștiului (dialoguri interactive, moderate de poetul George Stanca, la care vor participa invitații festivalului); concursuri de epigrame/ catrene; o expoziție de caricaturi/ grafică umoristică, la care invitatul special este caricaturistul Costel Pătrășcan; concursul și expoziția de artă fotografică având ca punct de referiță imaginile Costineștiului de altădată.

Publicitate electorală
publicitate electorală

În egală măsură, participanții la festival vor avea posibilitatea, pe parcursul zilelor de 25 si 26 august, să se bucure de diverse activități recreative în cadrul complexului White Horse Rock’n Roll Costinești, unde sunt amenajate spații pentru tenis de masă (6 mese disponibile) și billiard (11 mese disponibile).

După încheierea recitalurilor, White Horse Rock’n Roll invită publicul larg la două nopți de muzică anii ’70-’80-’90, nopți de distracție, în care cei curajoși vor putea participa la concursuri de dans sau la alte surprize special pregătite.

Vă așteptăm, așadar, pe 25 și 26 august, la FOLKFest REMEMBER Costinești – un proiect ce își propune reînvierea Costineștiului de odinioară!

Abonamentele pentru FOLKFest REMEMBER Costinești au fost puse în vânzare la prețul de 70 de lei pe www.iabilet.ro și la sediile Doors Club Constanța (Str. Traian 60A) și White Horse Rock’n Roll Costinești. Info la tel.: 0763 66 16 22, pe pagina de facebook a evenimentului FolkFest Remember Costinesti https://www.facebook.com/events/498228850568937/?fref=ts
și pe www.doorsclub.ro

PROGRAM #FOLKFestRememberCostinesti ziua 1, vineri, 25 august:

Ora 18,00 – Acces festival
Ora 18,30 – George Stanca – deschiderea oficială a festivalului; dialog cu artiștii festivalului despre Costineștiul de odinioară și ce a însemnat în acei ani muzica folk
Ora 19,30 – Folk & Rock Company (Silviu Covaci, Ionuț Micu și Virgil Stoica)
Ora 20,15 – Tapinarii
Ora 21,00 – Fără Zahăr
Ora 21,45 – Vasile Seicaru
Ora 22,45 – Ducu Bertzi & Friends
Ora 23,45 – Dan Bittman & Marius Baţu
Ora 01,00 – DJ Sorin Lupascu (discoteca anilor ’70-’90, spațiul terasei White Horse Rock’n Roll)

PROGRAM #FOLKFestRememberCostinesti ziua 2, sâmbătă, 26 august:
Ora 18,oo – Acces festival
Ora 18,30 – Vernisajul de caricatură Costel Patrascan (expoziție și prezentare)
Ora 18,45 – George Stanca, lansare de carte; dialog cu artiștii festivalului
Ora 19,30 – Tic Petroșel și Valeryi Mayn
Ora 20,00 – Laurentiu Marinescu
Ora 20,30 – Walter Ghicolescu
Ora 21,30 – Andrei Păunescu
Ora 22,30 – Daniel Iancu & Costel Pătrășcan (spectacol de muzică și videoproiecții)
Ora 23,30 – Adrian Despot & Cezar Popescu (Vita de Vie – Acu2tic)
Ora 00,30 – Mircea Baniciu & Band (cu Teo Boar și Vladi Cnejevici)
Ora 02,00 – DJ Sorin Lupascu (discoteca anilor ’70-’90, spațiul terasei White Horse Rock’n Roll)

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: