După condamnarea lui Radu Mazăre în Dosarul „Retrocedărilor”, presa a relatat că 80 de terenuri se vor întoarce în patrimoniul orașului. Este vorba de loturile pe care instanța le-a enumerat în minuta ședinței cu mențiunea că ”dispune restabilirea situaţiei anterioare”, în sensul revenirii terenurilor în domeniul statului sau al municipiului.
Însă, în aceeași sentință, judecătorii ÎCCJ au dispus desființarea mai multor înscrisuri: referate, dispoziții de primar, adrese, rapoarte de evaluare, adeverințe, contracte de cesiune etc. Cele mai importante sentințe desființate sunt dispozițiile de primar, adică acele documente prin care Radu Mazăre dispunea ca terenurile să fie retrocedate către o anumită persoană. Instanța a desființat 12 astfel de dispoziții: 4 parțial, 8 în totalitate.
Info Sud-Est a consultat cele 8 dispoziții desființate în totalitate de judecători. Acestea cuprind alte 102 terenuri, în afara celor 80 de loturi enumerate în minută. Juriștii consultați de Info Sud-Est au explicat faptul că desființarea în integralitate a acestor dispoziții de primar presupune ca toate terenurile cuprinse în aceste documente să se întoarcă în patrimoniul statului sau al municipiului: ”Practic, desființarea în totalitate a unei astfel de dispoziții înseamnă că ea nu mai produce efecte, este nulă, nu mai există și nimic din ce prevedea aceasta nu mai este valabil. Se revine la momentul anterior, de dinainte ca dispoziția să fie emisă”, susțin juriștii consultați.
Info Sud-Est a întocmit o listă cu toate cele 102 terenuri identificate în cele 8 dispoziții emise de Radu Mazăre și pe care judecătorii ÎCCJ le-au desființat integral. Aceste terenuri sunt altele decât cele enumerate în minută și relatate de presă până acum.
Unul dintre terenurile vizate de decizia judecătorilor este suprafața pe care este construit ”Vivo!”, al doilea cel mai mare mall din Constanța. Alte terenuri vizate de desființarea totală a dispozițiilor sunt situate în zone bune ale municipiului: centrul vechi, Piața Ovidiu, Bdul. Alexandru Lăpușneanu, Bdul. Tomis, Bdul. Mamaia etc. De asemenea, sunt vizate suprafețele de teren aferente mai multor hoteluri.
Cele 8 dispoziții desființate integral prin decizia judecătorilor ÎCCJ sunt următoarele: 2992/29.10.2003, 3135/13.11.2003, 3332/09.12.2003, 679/11.03.2004, 796/19.03.2004, 1344/31.05.2004, 3414/21.12.2004, 2537/15.07.2005.
(În afara celor 102 terenuri identificate de Info Sud-Est și cele 80 de terenuri enumerate de judecători în minută, mai sunt și alte loturi de teren care ar trebui să revină orașului, cuprinse în cele 4 dispoziții de primar anulate parțial, dar care nu pot fi identificate până la motivarea instanței).
TABELUL CU CELE 102 TERENURI CUPRINSE ÎN DISPOZIȚIILE DE PRIMAR DESFIINȚATE ÎN TOTALITATE DE JUDECĂTORII ÎCCJ ȘI CARE NU SUNT ENUMERATE ÎN MINUTĂ
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
Boschetarii analfabeti, incompetenti, spagari si corupti (dar cu pretentii de aristrocrati fini nascuti si educati la coada vacii) care conduc din pix orasul asta ar trebui sa inteleaga odata secretul vesticilor ! Nu poti trai printre oameni saraci ca ti se va lua gitul ! Nu fura mai mult decit iti trebuie ca nu pleci cu nimic in buzunare si nici nu iti face familia sau prietenii statuie cind stiu ca tot ce ai e de praduiala ! Cind promovezi prostia, coruptia, incompetenta, puturosenia, coorvasaria, lipsa de morala si valori (calitati de care au parte ”alesii” respectivi), mai devreme sau mai tirziu se vor gasi altii care sa te intreaca si sa te trimita acolo unde iai trimis si tu pe altii ! Mai este si varianta sa PLECATI TOTI in MADAGASCAR unde veti gasi oameni mai decenti si mai demni decit voi de la care veti putea invata sa va ginditi si sa va comportati, poate chiar sa si invatati o meserie, alta decit cea de bagator de seama, sforar, minar, sabotor frustrat si tradator !
buna ziua ! m-a nascut mama in Tomis 3,copilarit in casa de cultura,maritat in faleza nord..decedat parinti-loc de veci km.5. vandut ap.,cumparat casa 1999 km.5. vecini:piata km.5 si depozit de mobila paragina. fragmentare loturi si vanzare 2008 cu teren concesiune 49 ani; fara grad de echipare cu utilitati,restrictii de folosire,fara norme tehnice,adecvarea suprafetei,aspect urbanistic al vecinatatilor,natura terenului,situatia juridica,destinatie de utilizare; toate raspunsurile sesizarilor in discordanta cu realitatea din 2013. loturi cu obiective improprii vietii cotidiene.impact asupra mediului si sanatatii:deseuri pe teren public,poluare,fara orar functionare,discomfort fonic,curatenie stradala dar..cu aprobari retroactive de extindere si constructie fosa septica,forare put,constructie platforma,modificari constrctie acces principal,modificari trotuar,acoperire scurgere stradala,extractie borduri. Cica doamne-doamne iti da vremea de concediu si vecinii !..eu am avut nenorocul sa-mi dea primaria vecini cu afaceri cu primaria,si,astfel,toate demersurile mele au fost aproape nule. de aceea categoria de folosinta ESTE o legatura cu destinatia,reglementata cu terenul intravilan si reglementata acoperitor ptr. utilizari improprii normelor de convietuire sociala cu factor major asupra sanatatii umane si mediului. vandute fara proces-verbal de vecinatate!fara studii topografice,geotehnice..doar ochi frumosi..albastri,oare?
CE SE INTIMPLA CU RETOGEDARILE CASELOR CONSFICATE DE COMUNISYI DAR MAZARE A DAT LA OAMENI LUI UNDE A LUAT MITA FARA A DA CASELE SI PAMINTUL ADEVARATULUI PROPIETAR CARE A CONSTRUIT CASA OR ERA DELA PARINTII LOR