Asociația Dăruiește Aripi derulează două proiecte de investiții în cadrul Spitalului Județean Constanța în valoare de 100,000 USD, a transmis organizația într-un comunicat de presă.
Investițiile presupun modernizarea Unității de Primiri Urgențe (lucrări finalizate) și reconstrucția compartimentului post operator din cadrul Secției Clinice de Obstetrică Ginecologie (lucrări în curs de derulare), mai precizează sursa citată. Astfel, Unitatea de Primiri Urgențe, care deservește întreaga zonă a Dobrogei, a beneficiat de înlocuirea pardoselii vechi de peste 10 ani, uzată și deteriorată precum și de reparația pereților.
“Lucrările au constat în înlocuirea stratului de suport din profunzimea pardoselii, turnarea unei șape noi autonivelante cu uscare chimică rapidă și montarea unui covor PVC antibacterian de cea mai bună calitate. Materialele care au fost folosite sunt specifice utilizării în zonele medicale cu trafic intens și permit acum igienizarea și dezinfectarea corespunzătoare, având ca prioritate siguranța pacienților”, mai informează Asociația Dăruiește Aripi.
Al doilea proiect aflat în curs de implementare vizează construcția spațiului post-operator al Secției de Obstretica Ginecologie. Până acum, această secție nu a avut o structură dedicată îngrijirii postoperatorii pentru pacientele internate aici.
În ultimii ani, Asociația Dăruiește Aripi a sprijinit activitatea Spitalului Județean Constanța cu investiții de peste 4 milioane euro.
- Cei care doresc să sprijine proiectele Asociației Dăruiește Aripi o pot face aici: https://www.daruiestearipi.ro/doneaza/ sau pot trimite textul DONEZ prin SMS la 8845 (2 euro) sau 8864 (4 euro).
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: