Drum surpat între Năvodari și Lumina/ Incidentul ar fi fost provocat de o firmă care execută lucrări la rețeaua electrică, susține RAJA

sursa foto: RAJA Constanța

O porțiune din drumul între Năvodari și Lumina s-a surpat, iar traficul rutier a fost deviat, joi în acea zonă. Firma care s-a ocupat de extinderea rețelei electrice în zonă ar fi ignorat specificațiile, fapt ce a dus la avarierea conductei de refulare și surparea carosabilului, a transmis RAJA Constanța.

“Din primele verificări efectuate, incidentul a fost provocat în contextul desfășurării unor lucrări de extindere a rețelei electrice în zonă, efectuate de o firmă privată de construcții contractată de distribuitorul de energie pentru executarea acestui proiect”, a transmis RAJA Constanța.

Publicitate electorală
publicitate electorală
sursa foto: RAJA Constanța

Constructorul ar fi avariat conducta de refulare care aparținea RAJA, în timpul lucrărilor, arată compania. “Firma responsabilă de aceste lucrări a fost anterior avertizată asupra necesității respectării tuturor normelor și standardelor tehnice impuse în astfel de cazuri”, adaugă RAJA.

Firma care execută lucrările de extindere a rețelei electrice deține avizul RAJA S.A. în vederea efectuării lucrărilor, document care a inclus informații clare cu privire la amplasarea rețelelor hidroedilitare în zonă și riscurile potențiale asociate, a adăugat sursa citată.

sursa foto: RAJA Constanța

Constructorul ar fi ignorat măsurile de protecție absolut necesare, ceea ce ar fi dus la avarierea conductei și surparea carosabilului, susține RAJA Constanța

“Conform reglementărilor în vigoare, dar și specificațiilor din aviz, constructorul avea
obligația de a solicita asistența tehnică de la operatorul de apă, de a picheta conductele, de a stabili cu exactitate poziția acestora față de lucrările proiecte și de a realiza în zonă rețelelor hidroedilitae săpătura manual. Toate aceste măsuri de protecție erau absolut necesare pentru a preveni orice incident ce ar putea afecta infrastructura de apă și/sau de canalizare existentă. Cu toate acestea, specificațiile au fost ignorate, fapt ce a dus la avarierea conductei de refulare și surparea carosabilului”
, potrivit companiei de apă.

sursa foto: RAJA Constanța

Lucrările de construcție desfășurate în proximitatea rețelelor de utilități trebuie să
respecte norme stricte de siguranță, iar neglijarea acestora poate avea consecințe grave, atât pentru infrastructură, cât și pentru comunitatea locală. Responsabilitatea
implementării procedurilor cade integral în sarcina constructorului, iar în acest caz, lipsa
de prevenție și de protecție va atrage după sine asumarea responsabilității pentru daunele provocate”
, a mai adăugat RAJA Constanța.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.