După ce și-a lansat cărțile, Adrian Cioroianu a povestit câteva întâmplări de pe vremea când era ministru de Externe

 

 

„SUA nu controlează lumea arabă, deși mi-aș dori să o facă“ 

     Pe 16 mai, Sala Senatului din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța a fost neîncăpătoare pentru studenți, masteranzi, cadre didactice, presă și simpatizanții lui Adrian Cioroianu, fostul ministru de Externe al României în guvernul Tăriceanu, care a venit să își lanseze cele mai recente volume: „Epoca de aur a incertitudinii” și „Adulter cu smochine și pescăruși”.
     Discursurile celor care au luat cuvântul, dar și discursurile despre volume ale lui Florin Anghel, prorectorul Universității „Ovidius” (căruia Adrian Cioroianu i s-a adresat ca unui prieten apropiat, evocând amintirile frumoase pe care cei doi le au din timpul studenției, când erau și colegi de cămin), și ale profesorilor Valentin Ciorbea și Gheorghe Dumitrașcu au fost eclipsate de amintirile vieții de diplomat, povestite de fostul mi-nistru de externe. Nimeni din sala plină până la refuz nu s-a mișcat până la ropotele de aplauze de la final, pentru a fi sigur că nu va pierde vreun episod din cele relatate de cel care acum este decan al Facultății de Istorie din cadrul Universității din București.

„Copiii noștri își vor ascunde pașapoartele prin aeroporturi”

     Acesta a început prin a explica celor prezenți că cel mai mare rău provocat imaginii României este înfăptuit chiar de români: „Dacă spunem zi de zi că suntem un popor de nimic, atunci vom ajunge să credem că într-adevăr suntem așa, iar copiilor noștri le va fi jenă să spună că sunt români și își vor ascunde pașapoartele prin aeroporturi. Nu tot ce este rău în lume s-a născut în România, defectele noastre le au și alții, doar că noi le vedem doar pe ale noastre. Însă noi nu suntem poporul cu cele mai multe păcate”. Fostul ministru a ținut să precizeze unele aspecte foarte interesante, puțin cunoscute de opinia publică, referitoare la degradarea învățământului românesc, după implementarea sistemului Bologna: „Nu ne obliga nimeni să facem sistem Bologna de trei ani! Este o farsă căreia sper să i se pună capăt rapid. Din cauza acestui sistem ca-litatea învățământului este într-o permanentă degradare peste tot în lume, nu doar în România! Scoatem studenți pe bandă rulantă pentru că e mai ieftin pentru stat”.

„Președinții din lumea arabă erau mai buni decât liderii religioși ce ar putea să urmeze”

     Adrian Cioroianu a deschis și subiectul conspirației mondiale: „Am convingerea că nimeni nu trage nici o sfoară la nivel internațional, din păcate. Cei care ar fi trebuit să tragă sforile sunt la fel de surprinși ca noi când se întâmplă anumite evenimente. SUA nu controlează lumea arabă, deși mi-aș dori să se întâmple asta pentru că președinții care au căzut în trecut erau mai buni decât liderii religioși ce ar putea să preia puterea”, a conchis fostul ministru de externe.

Povestea șoricelului care a participat la întâlnirea miniștrilor de Externe ai UE

     Pentru a accentua faptul că presa românească în căutare de senzațional specualează orice întâmplare mai puțin fericită care are legătură cu oamenii politici, Adrian Cioroianu a povestit o întâmplare petrecută în urmă cu câțiva ani: „Eram la Bruxelles, într-o întâlnire foarte importantă cu miniștrii de externe ai UE. La un moment dat, camera a fost traversată dintr-un capăt într-altul de un șoarece. În afară de exclamația firească a unei doamne, nu a existat nici o altă reacție: nici în presă, nici în cameră, ci episodul acela a rămas doar în amintirea noastră. Vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă întâmplarea s-ar fi petrecut în România?”, a conchis sugestiv Cioroianu.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Publicitate electorală
publicitate electorală