Când nu mai spera că durerile crunte vor dispărea, medicul i-a spus: “Ai învins cancerul! Poţi pleca liniştit acasă!”. Este povestea fericită a Vlad Ceban, un băiat de numai 13 ani care a primit, anul trecut, chiar de ziua lui, un cadou hidos de la viaţă: a fost diagnosticat cu cancer osos, una dintre cele mai dureroase forme ale acestei maladii.
Totul a pornit în 2016, de la nişte dureri de spate inexplicabile, iar rezultatele tomografice computerizate au relevat adevărul crunt. “Mă iertaţi, doamna Ceban, am depistat la fiul dumneavoastră o tumoare la osul sacru” – aceastea au fost cuvintele care au încremenit-o pe mama copilului. De atunci încolo, mama nu a mai auzit nimic, simţea ca toată viaţa ei s-a oprit în loc şi că toată lumea ei se destramă. Cum îi putea spune băiatului ei drag, care era aşteptat de toţi prietenii lui să sărbătorească aniversarea celor 12 ani, că viaţa a fost nedreaptă cu el? Deşi avea ochii plini de lacrimi şi sfâşiată de durere, mama i-a spus cu un ton blând că nu e nimic grav şi că trebuie să urmeze un tratament de lungă durată pentru a se face bine.
A mai cerut o a doua opinie medicală, sperând că totul e doar un coşmar, dar şi biopsia a pus confirmat verdictul iniţial. Medicii din Republica Moldova erau extrem de rezervaţi cu privire la şansele lui de supravieţuire, însă inima de mamă refuza să renunţe la luptă. A dat zeci de telefoane şi e-mail-uri la clinici din străinătate, însă fără mare succes, deoarece costurile se ridicau la 150.000 – 250.000 de Euro. Speranţa Rodicăi a renăscut atunci când a fost sunată de Spitalul Medical Park din Istanbul şi a aflat că şansele lui de supravieţuire sunt foarte mari dacă Vlăduţ începe de urgenţă tratamentul, iar costurile se ridică la 86.000 de Euro, bani care pot fi plătiţi în rate.
După doar câteva zile, Vladuţ a ajuns cu mama lui în Istanbul, unde a început şedinţele de chimioterapie. Deşi suporta foarte greu procedurile, nu lăsa impresia că îl doare şi zâmbea mereu. Cele şase şedinţe cu citostatice i-au micşorat semnificativ tumoarea, iar medicii au decis să îl opereze. Intervenţia chirurgicală a fost extrem de complicată şi riscantă, dar s-a finalizat cu un mare succes: tumoarea a fost înlăturată în întregime, iar şedinţele de radioterapie au înlăturat şi cea mai mică urmă a cancerului.
Vlad Ceban: “Câteodată îmi venea să renunţ, dar mă bucur că nu am făcut-o”
Aflat în culmea fericirii după ce a aflat minunata veste, Vlad aminteşte că a trecut prin multe momente critice, în procesul lui de vindecare, în care îi venea să renunţe la luptă, însă se uita în ochii mamei lui, citea noapte pe ascuns miile de mesaje pe care le primea pe Facebook, şi nu voia să dezamăgească pe nimeni. Era mereu cu zâmbetul pe buze când erau oameni în preajmă, dar izbucnea în plâns când rămânea singur. “A fost cea mai mare încercare a vieţii mele, câteodată aveam sentimentul că nu o să ies viu din toată experienţa aceasta. Câteodată îmi venea să renunţ la luptă, însă nu mă lăsa inima. Cum să renunţ când zeci de mii de oameni se roagă pentru mine şi şi-au pus speranţa în Dumnezeu că o să mă fac bine? Cum să renunţ când ştiu că mama nu dormea cu nopţile şi stătea în genunchi la căpătâiul meu rugându-se să apară o minune? Mă durea, strângeam din dinţi, dar zâmbeam mereu pentru că nu voiam ca persoanele mele dragi mie să ştie cât de rău mă doare. Când am aflat vestea de la minunatul doctor Ceyhun Bozkurt că am învins cumplita boala, am plans de fericire. Acum mă bucură nespus că nu am renunţat la luptă şi că toate coşmarurile mele au dispărut ca prin minune”, declară Vlad Ceban, băiatul de 13 ani care a învins cancerul.
Campanie de strângere de fonduri sprijinită de peste 20.000 de oameni din România şi din Republica Moldova
Zeci de mii de români şi moldoveni au fost sensibilizaţi, pe reţelele de socializare, de drama prin care trece Vlăduţ şi au donat pentru salvarea lui. Campania de strângere de fonduri a fost organizată, în mediul online, de Asociaţia “Salvează o inimă” din România, în parteneriat cu Fundaţia “Sf. Gheorghe” din Republica Moldova (Caritate.md). În timp record, au fost achitate costurile medicale pe o perioadă de un an, în valoare de 86.000 de Euro.
Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 220 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 60.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații peste 1.580.000 de Euro şi peste 400.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS. Pentru merite deosebite, Asociația “Salvează o inimă” a fost nominalizată la mai multe gale importante dedicate ONG-urilor, printre care amintim: Gala “Oameni pentru Oameni” (2014, 2015 și 2016), Gala “Societății Civile” (2016 şi 2017), Gala “Oamenii Timpului” (2015) și Gala “Zece Oameni de Valoare” (2016).
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: