Premier al României între anii 2004-2008 și șeful Partidului Național Liberal între anii 2005-2009, Călin Popescu Tăriceanu ocupă, de mai bine de un an, funcția de Președinte al Senatului României, fiind cel de-al doilea om din Stat.
Nimic nu îl recomanda pe Tăriceanu pentru această funcție, în martie 2014, atunci când, susținut de PSD, acesta devenea șeful Senatului.
Strategiile erau cunoscute și nimic nu a surprins jocul făcut de PSD, în tandem cu Călin Popescu Tăriceanu, până la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014.
După ce la sfârșitul lunii februarie 2014, Uniunea Social Liberală s-a rupt, Călin Popescu Tăriceanu, la două zile distanță, demisionează din PNL, și devine aliatul și buzduganul Partidului Social Democrat în lupta pentru scaunul de la Cotroceni. Pentru acest lucru, Tăriceanu ocupă funcția de președinte al camerei superioare din Parlamentul României.
Partidul Liberal Reformator pe care îl anunțase în momentul despărțirii de PNL nu avea nici atâția membri, nici suficienți parlamentari pentru ca Tăriceanu să primească o funcție atât de importantă în România.
Și cum rezultatul alegerilor prezidențiale din noiembrie nu a fost cel scontat de Victor Ponta, de așteptat era, așa cum își arăta intențiile și marele Partid Național Liberal la începutul lui 2015, ca Tăriceanu să fie primul lider al statului debarcat din funcție.
Era cea mai facilă mișcare pentru opoziție, care putea face fără probleme majoritate în Senat, dar și o opțiune viabilă pentru PSD, care nu mai avea de ce să țină în fruntea Senatului un om care nu are un bagaj îndestulător de deputați și senatori în spate, și care nu poate satisface dorințele social democraților în perspectiva unor majorități în Parlament.
Dar iată că nu s-a întâmplat deloc așa. Chiar și astăzi, la mai bine de șase luni de când președintele Klaus Iohannis a preluat scaunul de la Cotroceni, Călin Popescu Tăriceanu rămâne al doilea om din România ca importanță.
Care sunt motivele acestei mari majorități din jurul fostului premier liberal al României? De ce, nici măcar opoziția, care anunța o debarcare rapidă a acestuia, nu a mai făcut nimic în acest sens? Cu ce îi mai poate folosi Călin Popescu Tăriceanu lui Victor Ponta, după ce acesta a pierdut clar alegerile prezidențiale din noiembrie 2014?
O singură explicație rămâne viabilă în actualul context de pe scena politică românească: divorțul lui Călin Popescu Tăriceanu de Justiție.
Cu alte cuvinte, principalele subiecte din anul 2015 converg în același punct: lupta dintre mediul politic și Justiție.
Iar Călin Popescu Tăriceanu, prin acțiunile sale și discursurile adoptate rămâne singurul actor important de pe scena politică românească care se luptă cu acest „monstru“ ce decimează zi de zi clasa politică.
Victor Ponta, după ce a pierdut alegerile prezidențiale, a făcut doi pași înapoi și a acceptat că PSD merită restructurat. Discursul anti-Justiție s-a diluat constant.
Liderii opoziției, deși chiar și partidul lor a fost afectat de acțiunile DNA, nu au statutul necesar pentru a se împotrivi. Ei trebuie să lupte contra PSD-ului corupt.
Iar pe scenă a rămas un singur om care nu are ce să piardă și care a avut de ales: Funcția de președinte al Senatului sau susținerea Justiției în detrimentul politicienilor certați cu legea.
Tăriceanu știe că plecarea sa din fruntea Senatului va însemna, probabil, și finalul carierei sale politice. Doar lupta anti Justiție îl mai ține acolo. Plecat din această funcție, nu va mai putea face nimic, fiindcă partidul său este creat artificial. Fără susținerea PSD, Călin Popescu Tăriceanu, omul folosit în campania electorală de către Ponta, și în acest moment de toți senatorii cu probleme în Justiție, nu va mai însemna nimic.
Și Călin Popescu Tăriceanu a ales, a confirmat și a întărit, în nenumărate rânduri și prin diverse metode, lupta pe care o duce împotriva acțiunilor „abuzive“ ale Justiției din România.
Pe 25 martie 2015, Dan Șova rămânea cu imunitate parlamentară, pe motiv că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi în Senat. Ulterior, Curtea Constituțională a decis că hotărârea Senatului în cazul lui Dan Șova nu este constituțională. Primul moment în care Călin Popescu Tăriceanu și-a înfipt colții în gâtul Justiției.
Pe 27 aprilie, într-o emisiune TV, Tăriceanu declara: „Nu cumva se dorea ca prin arestare să se facă o presiune psihologică asupra lui și să se obțină o mărturisire? Nu cumva cu această modalitate prin care întâi oamenii sunt arestați, după aceea anchetați, care este proprie anilor 50, se urmărește același lucru, să se obțină mărturii sub presiune psihologică?”. Călin Popescu Tăriceanu recunoștea, în acel moment, că divorțul său cu Justiția din România nu mai se putea negocia.
Mai mult decât atât, Călin Popescu Tăriceanu confirmă lupta sa împotriva Direcției Naționale Anticorupție prin susținerea agresivă a modificării Codului de Procedură Penală, susținând că este oportună modificarea prin care DNA va putea cere arestarea preventivă în baza unor „indicii temeinice“, nu a unor „suspiciuni rezonabile“, lăsând să se înțeleagă din această declarație că acțiunile DNA de până acum au fost în mare parte abuzive.
Astfel, Tăriceanu devine buzduganul politicienilor români în lupta anti Justiție.
Curios este de ce, între două potențiale ibovnice, Justiția și gruparea politicienilor suspectați, Călin Popescu Tăriceanu a ales-o pe cea din urmă. Oare se temea că prima amintită l-ar fi putut trăda la un moment dat?
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
