Elevii condamnă interzicerea informațiilor despre identitatea de gen: Vrem educație în școli, nu cenzură!

Mai multe asociații de elevi din țară condamnă aprobarea legii care interzice oricare referire legată de identitatea de gen în școli și universități și îi cer președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea.

“Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) condamnă ferm decizia luată de Senatul României privind interzicerea oricărei referiri legate de identitatea de gen în unitățile de învățământ preuniversitar și universitar din România”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de AEC.

Proiectul de lege inițiat de senatorii Partidului Mișcarea Populară, Lungu Vasile-Cristian, Pașcan Emil-Marius, prevede la art. 7 interzicerea activităților în vederea răspândirii teoriei de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia conform căreia genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Asociațiile de elevi susțin faptul că o societate democratică se construiește atunci când educația din școli promovează diversitatea, incluziunea socială, având în vedere particularitățile fiecărui individ. Iar făcând abatere de la libertățile cetățenești, în acest caz libertatea de exprimare, stipulată la articolul 30 din Constituția României. Mai mult decât atât, necesitatea pregătirii elevilor în sensul în care  promovarea diversității din toate punctele de vedere este un lucru obligatoriu pentru formarea unor tineri responsabili și toleranți.

“Adoptarea unei astfel de legi contravine tuturor obligațiilor României față de tratatele internaționale la care țara noastră este parte: Convenția ONU privind drepturile copilului, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice”, mai transmit reprezentanții elevilor.

“Așadar, solicităm ferm Președintelui României, Klaus-Werner Iohannis să nu promulge legea prin care în unitățile de învățământ preuniversitar și universitar sunt interzise activitățile de informare privind identificările de gen. O Românie educată nu se poate confrunta cu asemenea situații ce încurajează discriminarea, excluzând din prim-plan o bună parte a comunității elevilor”, se mai arată în comunicat.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: