Eva Kaili, suspendată din conducerea PE, exclusă din Partidul Socialiștilor din Grecia și din S&D, grupul socialiștilor europeni/ Procurorii au găsit ”mai multe pungi cu bani” la domiciliul lui Kaili din Bruxelles/ Și partenerul ei a fost reținut

sursa foto: Facebook/ Eva Kaili
sursa foto: Facebook/ Eva Kaili

Vicepreședinte Parlamentului European Eva Kaili a fost suspendată, sâmbătă, de președinta Rioberta Metsola, în urma anchetei declanșate de Justiția belgiană care o acuză pe Kaili de corupție, conform presei internaționale.

Astfel, Metsola „a decis să suspende cu efect imediat toate puterile, îndatoririle și sarcinile care i-au fost delegate Evei Kaili în calitatea sa de vicepreședinte al Parlamentului European”, a declarat un purtător de cuvânt citat de france24,com.

Decizia președintei PE vine după ce aceasta declarase, după reținerea vicepreședintei din Grecia, că „se opune cu fermitate corupției”, adăugând că va face tot ce îi stă în putință pentru a „ajuta cursul justiției”.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Europarlamentar socialist, Eva Kaili a fost arestat vineri, la câteva ore după ce alte patru persoane au fost reținute pentru audieri. Kaili a pierdut și sprijinul familiei politice europene S&D, conform unui mesaj pe Twitter.

Kaili, în vârstă de 44 de ani, este partenerul uneia dintre celelalte patru persoane reținute: Francesco Giorgi, asistent parlamentar în cadrul grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, a precizat o sursă France24.com.

O altă persoană reținută este fostul europarlamentar italian socialist Pier-Antonio Panzeri (2004-2019), dar și soția și fiica acestuia, conform unei surse guvernamentale de la Roma citată de AFP și Le Monde.

  • „Acesta nu este un incident izolat”, a declarat directorul Transparency International, Michiel van Hulten, citat de dw.com. „Deși acesta poate fi cel mai flagrant caz de presupusă corupție pe care Parlamentul European l-a văzut în mulți ani, nu este un incident izolat”.

Van Hulten a declarat că Parlamentul a devenit un stat în stat, permițând dezvoltarea unei culturi a impunității de-a lungul mai multor decenii, cu o combinație de reguli și controale financiare laxe și o lipsă totală de supraveghere a eticii.

Mai mult, Alberto Alemanno, un profesor de drept stabilit în Belgia, a declarat că „scandalul deschide mai multe cutii ale Pandorei dintr-o dată”, inclusiv „sistemul de etică al UE defectuos pentru deputații europeni” și „amploarea influenței străine asupra UE”, notează Le Monde.

Arestările de vineri au urmat unor raiduri la Bruxelles, în urma cărora procurorii belgieni au declarat că au descoperit 600.000 de euro (630.000 de dolari) în numerar. De asemenea, poliția a confiscat calculatoare și telefoane mobile.

Cotidianul belgian L’Echo a relatat că „mai multe pungi pline cu bancnote (de bani)” au fost găsite la domiciliul lui Kaili din Bruxelles, transmite France24.com.

O sursă juridică apropiată de caz a confirmat pentru AFP relatările din presa belgiană conform cărora scandalul de corupție și spălare de bani este legat de Qatar, o țară asupra căreia organizațiile și partenerii internaționali atrag atenția asupra încălcării grave a drepturilor omului. Țara ar fi influențat deciziile Parlamentului European prin plăți în numerar sau cadouri către legislatorii din adunarea UE, conform dw.com.

Dar în noiembrie, chiar înainte de Cupa Mondială, Eva Kaili, care lucra în calitate de consilier pe probleme de politică externă și de drepturile omului. s-a întâlnit cu ministrul muncii din Qatar, Ali bin Samikh Al Marri, și într-o declarație video postată pe Twitter de către Agenția de știri din Qatar, ea a spus:

  • „Cred că pentru arabi, Cupa Mondială a fost un instrument extraordinar pentru… transformare politică și reforme”.

Într-un discurs ulterior la Parlamentul European, ea a declarat că Qatar este „un lider în ceea ce privește drepturile muncii”.

Ori, în tot acest timp, Qatarul se confrunta cu critici dure legate de modul în care este tratată forța de muncă străină care a construit impresionantele sale stadioane pentru Cupa Mondială. Mii de muncitori migranți au murit în deceniul care a trecut de când țara a primit turneul de la FIFA, organismul mondial de conducere a fotbalului.

Kaili este un fost prezentator de televiziune și unul dintre cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European și a fost exclusă atât din PASOK (partidul socialiștilor greci din care făcea parte în țara sa), cât și din S&D, familia socialiștilor și democraților de centru-stânga europeni.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: