EXCLUSIV Beneficiari de terenuri retrocedate, afaceriștii cer despăgubiri consilierilor dacă revocă PUZ Mamaia: ”Sunteți singurii responsabili. Estimăm pagube de 100 milioane euro”/ Proiectul a fost respins de consilieri

  • Consilierii locali din Constanța au fost înștiințați de mai mulți investitori imobiliari că dacă vor revoca Planul Urbanistic Zonal din Mamaia vor fi dați în judecată și li se vor cere prejudicii de la câteva milioane la peste 100 de milioane de euro.
  • Documentele consultate de Info Sud-Est arată că înștiințările FPC Holiday Construct, Orient Construct Decor SRL, Gamaro Black Sea SRL și Asociația Construim Împreună au fost transmise în scris, pe e-mail, consilierilor locali.
  • Avertismentele au început să curgă și la telefon cu câteva zile înainte de ziua ședinței în care a fost votat proiectul, iar unii investitori au reamintit consilierilor că se simt prejudiciați cu o zi înaintea ședinței.
  • Proiectul de revocare a PUZ a picat la vot, prin abținerea a 16 consilieri PNL și USR și 8 voturi împotrivă de la PSD. Doar consilierii liberali Daniel Gigi Tatu și Nicolae Constantin au votat pentru revocarea PUZ Mamaia.  
  • Consilierii USR și PNL au invocat faptul că au nevoie de consiliere juridică suplimentară deși în ultima perioadă au votat în bloc revocarea altor PUZ-uri din mai multe cartiere ale Constanței (Balada, Veterani, Poarta 1, Tomis Nord etc).
  • Investitorii care au transmis avertismente consilierilor sunt, printre alții, și beneficiari ai terenurilor retrocedate de Radu Mazăre, ei fiind cei care au cumpărat parcele de teren de la intermediarii sau beneficiarii direcți ai retrocedărilor, adică de la cei care astăzi se află în închisoare alături de fostul primar.
  • O revocare a PUZ Mamaia ar fi însemnat o perioadă de respiro urbanistic și arhitectural pentru stațiune, de altfel mutilată timp de două decenii de administrația Radu Mazăre tocmai printr-o serie de PUZ-uri controversate, adică derogări care au ținut loc unui Plan Urbanistic General actualizat.
  • În 2020, oprirea construcțiilor haotice, de zeci de etaje, alături de lupta anticorupție, au fost laitmotivul campaniei electorale a USR Constanța și a echipei actualului primar Vergil Chițac.  

Cine sunt investitorii

FPC Holiday Construct, Orient Construct Decor SRL și Asociația Construim Împreună au transmis aceeași înștiințare, care s-a adresat membrilor Consiliului Local Constanța, și care, în finalul ei, transmite, folosind litere de tipar, că prejudiciul estimat depășește 100 de milioane de euro și va fi cerut fiecărui consilier în parte.

Tot cu litere de tipar, societățile avertizează că locuitorii Constanței ”vor fi prejudiciați de spațiile verzi ce se vor realiza odată cu edificarea construcțiilor conform PUZ, în procent de 30%, aproximativ 60 hectare de spații verzi”.  

Facsimil din înștiințările primite de consilierii locali

(Notă: Mare parte din retrocedările făcute de fosta administrație a fost reprezentată de parcuri, spații verzi și grădinițe între blocuri, iar cele mai multe spații verzi din Mamaia au dispărut ca urmare a construcțiilor ridicate în temeiul actualului PUZ, invocat de investitori)

Publicitate electorală
publicitate electorală

Societatea Orient Construct Decor a transmis consilierilor, cu doar o zi înainte de vot, că fosta administrație a aplicat o strategie de ”revitalizare economică”, iar ”blocarea și anularea pentru o perioadă de minim 2-3 ani a acestui pol de dezvoltare a orașului (…) nu poate fi făcută din nou discreționar în baza exclusivă a intuiției aleșilor locali”, se arată în a doua înștiințare a Orient Construct Decor.

Orient Construct Decor este deținută de afaceriștii Eugenia Georgescu și Dorinel Turcu, cunoscut pe plan local pentru construcțiile controversate, cum ar fi, spre exemplu, un bloc de opt etaje din Mamaia care este ridicat pe locul unei parcări. Eugenia Georgescu a mai trecut prin 16 societăți, iar Dorinel Turcu a mai fost sau este asociat și/sau administrator în 21 de societăți. Una dintre acestea este un IFN, Easy Credit 4 ALL, care, conform ziuaconstanta.ro a construit un bloc de 5 etaje pe unul dintre terenurile retrocedate din Constanța.

O altă societate, Gamaro Black Sea SRL, susține că i-a fost emis un certificat de urbanism care a intrat în circuitul civil și a produs efecte și estimează un eventual prejudiciu la suma de 10 milioane de euro.

Facsimil din înștiințările primite de consilierii locali

Gamaro Black Sea SRL este deținută de mai mulți acționari: Gheorghe Manole (16,68%), un afacerist care a fost sau este asociat și/sau administrator în 44 de firme, cele mai multe din Buzău, Domente Vasile (16,68%) care a trecut în calitate de asociat și/sau administrator în 46 de firme, societatea de băuturi alcoolice BDG Import (33,35%), care deține firmele Bei Ce Vrei, Tribeca Drinks și Special Distribution, și fostul consilier local PDL Iustin Fabian Roman (33,29%) care mai este asociat și/sau administrator în 5 firme.

Iustian Fabian Roman este unul dintre foștii acționari majoritari ai Gamaro Black Sea, fosta firmă Black Sea Estate pe care a cumpărat-o de la Georgică Giurgiucanu, unul dintre marii beneficiari direcți ai retrocedărilor lui Radu Mazăre și care a fost condamnat în 2019 la 5 ani de închisoare cu executare, alături de Radu Mazăre și alți 30 de inculpați.

Iustian Fabian Roman a declarat pentru Info Sud-Est că nu știe dacă înștiințarea companiei a influențat sau nu votul consilierilor locali:

”Cum primăria vinde terenuri la diferite prețuri, la fel și investitorii. Nu se pot schimba regulile de pe o săptămână pe alta. Nu știu dacă înștiințarea noastră a influențat în vreun fel votul consilierilor. E decizia fiecăruia”.

Până la publicarea articolului reprezentanții Orient Construct Decor nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere, iar Asociația Construim Împreună nu a transmis niciun răspuns.

Context

În cadrul ședinței din 29 octombrie, revocarea PUZ Mamaia a picat la vot în urma abținerii majorității consilierilor USR și PNL și a celor 8 voturi împotrivă de la PSD.

În cadrul întâlnirii a existat un schimb de replici între primarul Vergil Chițac, inițiatorul proiectului, și reprezentanții partidelor politice. Printre cele mai relevante:

  • Președintele USR Constanța, Dumitru Caragheorghe:

”Ceea ce s-a întâmplat în Mamaia și în Palazu a fost o dezvoltare urbană haotică. Propunerea sună bine ca oportunitate. Dar nu trebuie să ne grăbim. Trebuie să votăm fără să ne lăsăm influențați de presiuni. Sunt curios de ce anumite proiecte au fost retrase de pe ordinea de zi iar aceste două proiecte de pe ordinea suplimentară (revocarea PUZ Mamaia și Palazu Mare), care au venit mai târziu, fără consultări, nu au fost retrase?”.

  • Primarul Constanței, Vergil Chițac:

”Motivele de revocare ale PUZ Mamaia sunt mai multe: Toate PUZ-ruile acestea nu acoperă întregul teritoriu ocupat de sptațiunea Mamaia. Deci sunt anumite zone care nu sunt reglementate. Nu au fost îndeplinite, în 2013, condițiile impuse de MDRAP, privind delimitația zonei de coastă. PUZ-ul probabil că intenționat nu prezintă o perioadă de timp de valabilitate. Cutuma este ca PUZ-ul să aibă o valabilitate de 3 ani, cu încă 3 prelungire. Pe logica asta PUZ-ul este expirat. Eu sunt oripilat că se cer blocuri de P+12. Infrastructura din Mamaia nu face față. Dacă aveți dubii legate de revocarea unui act administrativ care a produs efecte nu trebuie să consultați avocați, pentru că ei sunt subiectivi și fac interesul clienților (…) Voi introduce aceste PUZ-uri în fiecare ședință de consiliu local și dacă vom fi inundați de autorizații de construcții vă voi face un raport săptămânal (…) Pentru că până data viitoare vom fi inundați de certificate de urbanism pe Mamaia (…) Mamaia se va dărâma peste noi, la propriu”.

  • Președintele ședinței și consilier PNL, Costin Avătavului:

„Haideți până să le punem pe ordinea de zi în fiecare ședință hai să ne vedem și să vorbim punctual pe ele, să vedem ce putem să facem. Avem nevoie de clarificări din punct de vedere juridic”.

***

Planul Urbanistic General al Constanței este în vigoare din 1999 și nu a fost actualizat în timpul administrației Radu Mazăre, drept pentru care mutilarea urbanistică și arhitecturală a Constanței a fost posibilă din cauza construirii prin derogări, adică prin planurile urbanistice zonale.

Păstrarea PUZ Mamaia obligă primăria să emită în continuare autorizații de construire pentru investitorii imobiliari care cer asta. O revocare a PUZ ar putea să blocheze toate construcțiile de după decizia revocării până la aplicarea unui PUZ nou.

Juriștii consultați de Info Sud-Est au explicat faptul că, în situația Constanței, revocarea PUZ este oportună mai ales în condițiile în care Planul Urbanistic General este depășit, neactualizat din 1999, fapt pentru care ”PUZ-urile sunt în aer”.

Pe de altă parte, au mai declarat sursele juridice, eventualul prejudiciu invocat de investitorii imobiliari nu îndeplinește condițiile legale în condițiile în care dezvoltatorii imobiliari nu cer nici măcar eliberarea unui certificat de urbanism până la momentul revocării.

Juriștii mai susțin că orice Consiliu Local este un organ colectiv care funcționează altfel decât unul individual și e discutabil dacă cineva poate acționa cu succes în instanță pe fiecare consilier în parte, pentru că ar trebui introdusă o formă de vinovăție personală și ar trebui dovedit că persoanele respective au comis cu intenție o presupusă faptă.

Mai mult, poate fi angajată răspunderea personală a unui funcționar care emite un act sub singura lui semnătură, dar nu poate fi angajată răspunderea personală a unui funcționat într-un act asumat de membrii unui organ colectiv.

Pe de altă parte, mai spun juriștii, conform Înaltei Curți de Casație și Justiție, Planul Urbanistic Zonal este un act administrativ cu caracter normativ, deci poate fi suspendat. Cel mai cunoscut exemplu este cel al primarului Capitalei, Nicușor Dan, care a câștigat definitiv în instanță procesele privind suspendarea PUZ din sectoarele 3, 4 și 5.

Totodată, nu există răspundere juridică pe acțiuni privind acte normative, aici fiind incluse emiterea, suspendarea sau revocarea lor. Ca o concluzie, ”avertismentele investitorilor sunt, cel mai probabil, pure forme de intimidare pentru ca suspendarea PUZ să nu fie votată”, au conchis sursele juridice pentru Info Sud-Est.

Construcțiile haotice din Mamaia și oprirea procesului de dezvoltare imobiliară agresivă au reprezentat una dintre cele mai puternice teme din campania electorală din 2020, atât pentru echipa de campanie a primarului Vergil Chițac, cât mai ales pentru USR, care a câștigat astfel un important capital electoral.

Proiectul de revocare a PUZ Mamaia a fost inițiat de primarul Vergil Chițac (PNL) și urma să fie votat atât de consilierii PNL, cât și de cei USR, înainte ca acestora să li se transmită că vor fi dați în judecată ”fiecare în parte” pentru prejudicii uriașe, au declarat sursele Info Sud-Est.

În prezent, ambele grupuri de consilieri invocă necesitatea unor ”consultări suplimentare” împreună cu juriștii pentru a stabili dacă revocarea PUZ este oportună sau nu.

În rândul PNL există numeroși afaceriști care au prosperat în domeniul imobiliar în timpul administrației Radu Mazăre, o parte dintre aceștia construind inclusiv pe terenuri retrocedate. Aceeași situație se înregistrează și în rândurile social-democraților sau ale celor apropiați de PSD.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: