Trioul toxic: omul lui Năstase, Sorin Ovidiu Vântu și fostul soț al Elenei Udrea
SC Light System SRL, firma care a fost „cadorisită” de SC Mamaia SA și Primăria Constanța la începutul anilor 2000, are o istorie controversată prin prisma acționariatului acesteia și a schimbărilor de asociați de-a lungul ultimului deceniu.
Pe la conducerea firmei s-au perindat:
-vărul lui Ștefan Bogdan Lucov, care este fratele finului de cununie al lui Dorin Cocoș;
-SC Radoway Limited, firma prin care Sorin Ovidiu Vântu a tranzacționat Realitatea Tv;
-Mastertrade Group Ltd, o firmă controversată cu sediul social în Marea Britanie, controlată de Alexandru Bittner, prieten apropiat al fostului premier Adrian Năstase;
-SC Cofigen SA, o firmă elvețiană care i-a finanțat un proiect imobiliar fostului premier italian Silvio Berlusconi și care are acțiuni în alte societăți ce aparțin cuplului Bittner-Petrache, dar și la societatea Trei Cocoși – Complex International SRL, înființată de Dorin Cocoș și Alexandru Bittner ș.a.
Vă invităm să citiți în continuare care a fost soarta Palatului Reginei Maria de pe litoralul românesc, transformat în Club ”Castel”, dar și cum au hotărât mai marii orașului ca cel mai important monument istoric din stațiunea Mamaia și terenul aferent de 1,5 hectare în inima stațiunii, să fie tributurile aduse poate celor mai importanți afaceriști cu influență la cel mai înalt nivel în sfera politică și care, astăzi, sunt protagoniștii unor răsunătoare dosare de corupție.
Prețuri de batjocură! În mijlocul stațiunii Mamaia: Teren vândut pe 23 euro/mp și un Palat Regal vândut la prețul unui apartament
În vara anului 2014, ziarul Info Sud-Est a publicat în exclusivitate o anchetă în care am arătat cum Palatul Reginei Maria din stațiunea Mamaia, monument istoric de importanță națională (categoria A), a fost vândut, în iunie 2003, de compania de stat SC MAMAIA SA către controversata firmă SC Light System SRL, la un preț derizoriu, de doar 700.000 de lei.
Jumătate din această sumă reprezenta valoarea inventarului deci, practic, monumentul istoric cu o suprafață, la sol, de 1200 mp, omologul Palatului de la Balcic, a fost vândut pentru 350.000 de lei, adică prețul unui apartament.
Ulterior, ziarul Info Sud-Est a publicat, tot în exclusivitate, o anchetă despre cum, un an mai târziu, în 2004, Primăria Constanța a vândut, către aceeași firmă SC Light System SRL, prin negociere directă, 1,5 hectare de teren în inima stațiunii Mamaia la un preț hilar de mic: doar 23,56 euro/mp! Suprafața imensă reprezenta curtea Palatului Reginei Maria, deci se afla în patrimoniul monumentului istoric, dar în proprietatea administrației locale.
La scurt timp după publicarea celor două anchete, primarul suspendat al Constanței a fost invitat la sediul Direcției Naționale Anticorupție din Constanța pentru a i se aduce la cunoștință că procurorii au deschis un nou dosar penal pe numele său și au început cercetările referitoare la vânzarea terenului aferent Palatului Reginei Maria la un preț derizoriu.
„Mă caută să dau cu subsemnatul pentru orice. Pot să vă dau și un exemplu. Spre exemplu m-a chemat acu câteva zile la DNA Constanța să mă anunțe că au început… fac cercetări despre cum a vândut Primăria terenul de la Club Castel. Știi că e celebrul Castel din stațiunea Mamaia care a fost privatizat în 2003 și Primăria a vândut terenul aferent în 2004. Și m-a chemat procurorul și a spus că anchetează să vadă întrucât a apărut pe o publicație online că l-am vândut în 2004 cu 25 de euro/mp și anchetează să vadă dacă nu-i subevaluat”, a declarat primarul Constanței în cadrul unei emisiuni moderate de Victor Ciutacu la postul de televiziune România Tv.
Jumătate de an mai târziu, în luna aprilie 2015, Radu Mazăre a fost trimis în judecată, fiind acuzat de procurorii DNA Constanța de săvârșirea a patru infracțiuni de abuz în serviciu, una dintre acestea făcând referire la vânzarea terenului de la Castel.
În rechizitoriu, procurorii cer, în premieră în dosarele din colecția Radu Mazăre, anularea contractului de vânzare-cumpărare a Palatului Reginei Maria din stațiunea Mamaia, dar și a terenului aferent, dat fiind faptul că, dincolo de prețurile derizorii în schimbul cărora au fost tranzacționate, cele două imobile au fost vândute și fără înștiințarea Ministerului Culturii deci, implicit, fără ca statul să își exercite dreptul de preemțiune.
Cererea procurorilor DNA Constanța confirmă concluziile demersului jurnalistic al Ziarului Info Sud-Est care, în ianuarie 2015, a demarat o campanie de mediatizare a situației în care se află cel mai important monument istoric din municipiul Constanța și unul dintre cele mai importante din țară. Inițiativa noastră vizează readucerea monumentului istoric în patrimoniul național, având în vedere și procesul de degradare continuă la care acesta a fost supus din momentul privatizării.
În anul 2003, monumentul istoric a fost vândut, în schimbul unei sume ridicole, de compania de stat SC Mamaia SA, către compania privată SC Light System SRL. Privatizarea Palatului Reginei Maria s-a făcut fără avizul Ministerului Culturii și, deci, fără exercitarea dreptului de preemțiune al Statului.
Prin urmare, conform legii 422/2001, contractul de vânzare-cumpărare este nul, fapta este imprescriptibilă, iar monumentul istoric se poate întoarce în patrimoniul național, printr-o hotărâre judecătorească! Informația este confirmată și de conducerea Direcției Județene de Cultură din Constanța, subordonată Ministerului Culturii, dar singura condiție este ca Ministerul Culturii să pornească o acțiune în instanță prin care să ceară anularea contractului de vânzare-cumpărare al Palatului Reginei Maria din Mamaia.
Rămâne de văzut însă care este nivelul de interes al Ministerului Culturii în ce privește recuperarea unui monument istoric de importanță națională, mai ales având în vedere că foști miniștri ai Culturii ridică din umeri atunci când vine vorba de soarta Palatului Reginei Maria, unii dintre ei susținând chiar că nu știau de existența vreunui palat regal în stațiunea de pe litoralul românesc.
Încrengătura firmei SC Light System SRL și legăturile cu grupul Cocoș-Bittner-Finiș
Firma SC Light System SRL este înființată în anul 2001. Ulterior, în 2003, după schimbarea sediului social de pe Bulevardul Magheru nr. 7, la malul mării, în Palatul Reginei Maria din Mamaia, societatea „renaște” juridic sub un acționariat nou-nouț care, de-a lungul anilor, devine tot mai interesant.
Unul dintre noii asociați din 2003 este Radoway Limited, o societate cu sediul social în Cipru, controlată de Sorin Ovidiu Vântu, aceeași firmă prin care a tranzacționat postul de televiziune Realitatea TV.
Alături de această firmă, printre asociați se mai numără și Marius Constantin Cotruța, iar administratorul firmei și persoana împuternicită din punct de vedere juridic este Teodor Cezar Camențu. Două nume care nu ne spun nimic și despre care nu se găsesc niciun fel de informații. Însă, în spatele celor doi anonimi, oamenii de afaceri și politicienii de la cel mai înalt nivel și-au țesut interesele într-o încrengătură formidabilă.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au notat cum Marius Constantin Cotruța și Teodor Cezar Camențu au fost abordați de un văr al lui Cotruța care le-a propus tot felul de combinații juridice și financiare, în urma cărora cei doi au preluat conducerea firmei.
„Martorul Cotruţa Marius – Constantin, asociat la SC Light System SRL, a declarat că la rugămintea unui văr de-al său, Bogdan Lucov Ştefan, a preluat părţile sociale ale SC Anfrance SRL şi SC Olimp Comex SRL, fără a efectua însă vreo operaţiune comercială în numele acestora ori să primească vreo sumă de bani. În continuare, martorul a declarat în anul 2007, tot la cererea vărului său, printr-un contract de schimb a cedat părţile sociale ale celor două societăţi către mai multe societăţi off shore, printre care Radoway Limited şi totodată a preluat şi părţile sociale ale SC Light System SRL. Martorul a precizat că activitatea lui a constat strict în semnarea hârtiilor prin care a devenit asociat, fără să desfăşoare în fapt vreun act de comerţ prin intermediul firmelor respective. De asemenea, martorul a declarat că nu cunoaşte nimic despre achiziţionarea Clubului Castel de către SC Light System SRL în anul 2004.
Martorul Camenţu Teodor Cezar a declarat că în anul 2006 a fost abordat de către Lucov Bogdan Ştefan şi Popa Ionel care i-au propus să devină administrator al SC Light System SRL. Martorul, care la momentul respectiv administra o bază sportivă, a acceptat propunerea, urmând să se ocupe de îngrijirea şi igienizarea Clubului Castel, lucru care s-a şi întâmplat, fără a se implica în alt mod în activitatea firmei”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA Constanța.
Elena Udrea și vecinul Lucov. Cum a ajuns un lider al PDL în mijlocul cartierului PSD?
Interesant este că ambii martori susțin și că activitatea lor se rezuma doar la semnarea hârtiilor și nu aveau nici o putere decizională. Șefii informali ai firmei erau vărul lui Marius Constantin Cotruța, Bogdan Ștefan Lucov, și prietenii accestuia: Alexandru Bittner, nașul Dorin Cocoș și Bartolomeu Finiș.
De altfel, tânărul Bogdan Ștefan Lucov i-a înlocuit pe Alexandru Bittner și Adrian Petrache în societățile GRI SA și Lipsca 2000 și a preluat 45% din acțiunile Realitatea, la doar patru luni după ce postul de televiziune a fost înființat de Silviu Prigoană. Pe atunci, în 2001, Lucov era un student de doar 22 de ani.
În altă ordine de idei, norocosul Bogdan Ștefan Lucov a devenit proprietarul unei case de lux, alături de mai mulți demnitari PSD sau rude ale acestora. Vilele ANL construite pe Strada Fabrica de Cărămidă au fost vândute în secret, fără ca ANL să mediatizeze ori să facă publicitate acestui program. Bogdan Ștefan Lucov a avut vecini de soi, aleși pe sprânceană, cum ar fi mama lui Miron Mitrea, fiul lui Victor Opaschi, fost consilier al lui Ion Iliescu, Alexandru Athanasiu, Adrian Petrache, Bejenaru, garda de corp a fostului premier Adrian Năstase și, cireașa de pe tort, un lider democrat-liberal al acelor vremuri: Elena Udrea, soția lui Dorin Cocoș în acel moment. Cum a ajuns un membru marcant al PDL să se pricopsească cu un asemenea cadou, alături de personalități importante din PSD? De ce a fost Elena Udrea inclusă pe lista răsfățaților PSD?
Conform declarațiilor lui „Niro” la DNA, fratele lui Lucov era intermediarul șpăgii în dosarul „Microsoft”
În timpul scandalului „Microsoft”, în presă au apărut mai multe declarații ale omului de afaceri Dumitru Nicolae, cunoscut drept „Niro”, referitoare la traseul pe care îl urmau banii pentru ca afacerea să nu fie blocată de Alexandru Bittner, un apropiat al premierului Adrian Năstase.
Psnews.ro a publicat o declarație a lui „Niro” în care acesta le-a spus procurorilor DNA că omul de legătură, cel care lua banii și nota într-un caiet, este nimeni altul decât Gabriel Mihnea Lucov, finul lui Dorin Cocoș și fratele lui Bogdan Ștefan Lucov, cel care controlează firma Light System, proprietara Palatului Reginei Maria din Mamaia și a terenului aferent.
Pe de altă parte, Steluța Lucov, soția tânărului afacerist devine asociată în firma D&D Global SRL, o societate care a avut relații comerciale cu Primăria sectorului 6 și este controlată de sora lui Dorin Cocoș, Anca Dinu.
Cumetrii profitabile între Dorin Cocoș și Bartolomeu Finiș. Finii știu de ce!
În decembrie 2003, Light System, societate cu răspundere limitată, este transformată în societate pe acțiuni, iar auditul este întocmit de SC Dana Management SRL, firma lui Dan Radu Rușanu și a fiicei acestuia, liberal cu interese economice transpartinice, satisfăcute cu succes și de lideri marcanți ai PSD, printre care și Adrian Năstase, prin intermediul prietenul său Alexandru Bittner, despre care fostul premier vorbea folosind diminutivul „Alex”.
În 2005, alături de Radoway Limited, în Light System mai apar doi noi asociați: Mastertrade Group Ltd, o societate cu sediul social în Marea Britanie și SC Cofigen SA, o societate cu sediul social în Elveția. Împreună, cele două firme atât de îndrăgite de Alexandru Bittner dețin 60% din Light System. Un an mai târziu, această firmă revine la statutul de societate cu răspundere limitată. Și de această dată, auditul este întocmit de Dana Management SRL, societatea familiei Rușanu.
De altfel, Dan Lucian Victor, directorul SC Mamaia SA în momentul în care societatea a vândut Palatul Regal din Mamaia către SC Light System SRL, în schimbul unei sume ridicole, este finul omului de afaceri Bartolomeu Finiș. Acesta din urmă este partener de afaceri și prieten bun cu Alexandru Bittner, un apropiat al fostului premier Adrian Năstase.
SC Cofigen SA, asociat începând din 2005, în firma care a cumpărat Palatul Regal din Mamaia, este o societate controversată în Elveția mai ales din cauza scandalului care l-a avut ca protagonist pe fostul premier italian Silvio Berlusconi, și căruia elvețienii i-au finanțat un proiect imobiliar în urmă cu 40 de ani.
Pe fondul scandalului Armaghedon I, atunci când presa a dezvăluit legăturile dintre Alexandru Bittner și Adrian Năstase, omul de afaceri a fost înlocuit, formal, din afacerile imobiliare controlate de Cofigen.
Cele două firme l-au înlocuit pe Bittner și în alte zeci de afaceri imobiliare înfloritoare în perioada guvernării PSD, ajutându-l practic să fie mai puțin vizibil.
Un alt element interesant este faptul că în cele mai multe dintre societățile înființate de Alexandru Bittner, Cofigen SA apare mai mereu în tandem cu Mastertrade Group Ltd. Și în cazul Palatului Reginei Maria din Mamaia lucrurile stau întocmai: Mastertrade și Cofigen intră la braț în rândul asociaților firmei care a cumpărat monumentul istoric la prețul unui apartament.
SC Cofigen SA este asociată în alte 13 societăți, printre care și Trei Cocoși – Complex Internațional SRL, firmă înființată de Dorin Cocoș, Elena Udrea și Alexandru Bittner, care are sediul în Parcul Herăstrău, pe Șoseaua Nordului, nr. 7-9. La aceeași adresă figurează și firma SC Domino Impex 94 SA, al cărei proprietar majoritar este soția lui Bartolomeu Finiș, nașul lui Dan Lucian Victor, cel care a vândut Palatul Regal din Mamaia la un preț derizoriu către firma controlată de grupul Cocoș-Udrea-Bittner.
Domino Impex 94 a fost implicată în scandalul celor șapte hectare de teren de pe malul Lacului Herăstrău în posesia cărora a intrat, după ce, în 1999, societatea a încheiat un contract de asociere în participațiune cu Biroul de Turism și Tineret. Aceeași șmecherie a funcționat și în cazul tranzacționării Palatului Reginei Maria din Mamaia.
Din rechizitoriul procurorilor DNA: Primăria Constanța a vândut terenul la prețul minim acceptat de birourile notariale
În rechizitoriu, procurorii arată că aceeași firmă care a evaluat terenul aferent Palatului Reginei Maria din Mamaia a evaluat, în același an, la prețuri mult mai mari alte terenuri, situate în zone similare. Ba mai mult, aceeași firmă a evaluat, în aceeași perioadă, la prețuri de câteva ori mai mari chiar și terenuri care aveau caracteristici inferioare (dimensiune, zonă, posibilități de investiții, potențial de creștere a prețului etc) comparativ cu terenul din centrul stațiunii Mamaia.
„Astfel, terenuri cu suprafețe extrem de reduse, de ordinul câtorva zeci de metri pătrați, total improprii oricărei construcții, au fost evaluate la sume de câteva ori mai mari decât prețul la care a fost vândut un teren de aproximativ 1,5 ha situat în centrul geografic și comercial al stațiunii Mamaia, în imediata vecinătate a fostului Palat Regal, pe malul Mării Negre”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA Constanța.
Pe de altă parte, dincolo de invocarea raportului evaluatorului, reprezentanții Primăriei Constanța și-au argumentat decizia de a vinde terenul aferent monumentului istoric din Mamaia cu doar 23 de euro/mp (1,5 hectare în centrul stațiunii), prin invocarea unei șmecherii legislative, un subterfugiu care i-a folosit administrației locale în multe dintre tranzacțiile efectuate de-a lungul anilor:
„Conform clauzelor contractului de vânzare cumpărare, <<destinația terenului va putea fi schimbată cu acordul vânzătorului, în condițiile respectării de către proprietar a cerințelor legale referitoare la autorizare și avizare și sub rezerva plății către Municipiul Constanța a eventualei diferențe de preț, rezultată din raportul de reevaluare ce se va întocmi cu prilejul noii destinații a terenului>>”, se mai arată în rechizitoriu.
Un alt aspect interesant sesizat de procurorii DNA face referire la prețurile minime la care puteau fi tranzacționate terenuri astfel încât să nu fie considerate subevaluate de notarii publici. Conform informațiilor furnizate de Camera Notarilor Publici Constanța și în concordanță cu prevederile Codului Fiscal, în funcție de zonă prețurile minime se situau între 25 USD/mp (în zonele cele mai puțin avantajoase pe piața imobiliară) și 150 USD/mp (în zonele prielnice dezvoltării proiectelor imobiliare): ”Având în vedere că terenul tranzacționat se afla în centrul geografic și comercial al stațiunii Mamaia, pe partea cu Marea Neagră și în imediata vecinătate a plăjii, fiind aferent unei construcții cu o valore economică, istorică și arhitectonică deosebită (Palatul Regal cunoscut sub denumirea comercială de Club Castel), prețul său nu putea fi decât mult mai mare față de cel de 150 USD/m.p. prevăzut în raportul de evaluare globală al Camerei Notarilor Publici Constanța”, notează procurorii DNA Constanța.
În altă ordine de idei, o simplă privire în arhiva cotidianului local ”Telegraf”, recunoscut și cumpărat de la chioșcurile de presă în special pentru mica publicitate, ne arată că, de la începutul lunii ianuarie 2004 și până în ultima zi a lunii decembrie 2004, prețurile cu care erau scoase la vânzare terenurile din stațiunea Mamaia sunt cu mult mai mari decât prețul cu care SC Darian Rom Suisse SRL a evaluat terenul vândut cu puțin peste 20 de euro/mp, de către Primăria Constanța.
În fapt, o analiză atentă a tuturor informațiilor strânse din arhiva cotidianului unde primarul Constanței a fost redactor-șef până în anul 2000, când a candidat pentru prima oară la Primăria Constanța, ne arată următoarele: Evaluatorul a stabilit preţul printr-un raport întocmit pe 28 iulie 2004 în condiţiile în care, în luna iulie, conform anunţurilor publicate la mica publicitate din cotidianul local terenurile din apropierea Palatului Regal din Mamaia erau scoase la vânzare pentru sume cuprinse între 160 şi 220 de euro! În luna iulie preţurile terenurilor din staţiunea Mamaia sunt, în medie, cu 20-30 de euro/mp mai mari decât în perioada ianuarie-februarie 2004, ceea ce reprezintă o creştere fulminantă a pieței imobiliare și înscrierea ei pe un trend ascendent.
O analiză similară, dar mai amplă, întocmită de procurori, arată că prețurile terenurilor din Mamaia, în anul 2004, atât cele de pe partea cu lacul Siutghiol, cât și cele de pe partea cu marea, variau între 100 și 300 de euro.
Ba mai mult, tot în anul 2004, aceeași firmă Darian Rom Suisse evaluează terenuri situate în zone inferioare și care au dimensiuni mici, care nu permit dezvoltarea unor proiecte imobiliare, la prețuri mult mai mari: „De asemenea, un teren situat în cartierul Piața Chiliei din municipiul Constanța, str. Răchitași nr.80, a fost evaluat la 52 euro/m.p., iar un teren de doar 23,89 m.p. situat pe strada Pescarilor a fost evaluat la 80 euro/m.p. Un alt teren, în suprafață de 39,52 m.p., situat pe strada Limanului nr.2A, a fost evaluat la 45 euro/m.p., iar un teren de 167,19 m.p., situat pe str.Banu Mihalcea nr.16 a fost evaluat la 65 euro/m.p. Un alt teren de doar 26,20 m.p., situat pe str.Docherilor, în apropierea Stadionului Farul a fost evaluat de SC Darian Rom Suisse SRL la 65 euro/m.p., același preț fiind stabilit de evaluatori și pentru un alt teren cu o suprafață de 33,49 m.p., situat în aceeași zonă, pe str.Toamnei. Un teren în suprafață de 33,38 m.p., situat în apropierea Primăriei mun.Constanța a fost evaluat la prețul de 86 euro/m.p. în timp ce un alt teren, în suprafață de 25 m.p., aferent unui stâlp al Telegondolei din stațiunea Mamaia, a fost evaluat la 80 euro/m.p”, sunt doar câteva dintre exemplele procurorilor DNA Constanța.
Radu Mazăre și „cadourile” pentru cuplul Cocoș-Udrea
Acestea fiind zise, nu putem să nu ne întrebăm de ce Radu Mazăre a „cadorisit”, imediat după ce Traian Băsescu a ajuns președintele României, o firmă controlată de finul lui Dorin Cocoș, soțul Elenei Udrea la acea vreme, cea care fusese numită șefa Cancelariei Prezidențiale.
Ironia sorții face ca, în 2009, Elena Udrea să blameze autoritățile și instituțiile publice care au vândut terenuri și hoteluri din stațiunile românești “unor pesedişti fruntaşi ori a unor acoliţi ai lor, pe preţuri de nimic şi fără nicio obligaţie legată de desfăşurarea activităţii de turism”. Fostul ministru al Turismului a menționat și cazul stațiunii Mamaia, uitând să precizeze însă că unul dintre „fruntașii“ care au pus mâna pe bijuteriile litoralului este chiar soțul său de la acea vreme, prin fratele finului său, și prietenii acestuia.
De remarcat este și faptul că între primarul Constanței și ministrul Turismului nu au existat dispute aprinse ori replici tăioase, cu două excepții, mai degrabă de fațadă, doar pentru ca în rândul opiniei publice să nu apară suspiciuni cu privire la relațiile dintre cei doi politicieni aflați în tabere diferite. Acest aspect este cu atât mai curios cu cât, cel puțin oficial, Radu Mazăre s-a aflat într-un deja celebru război cu fostul președinte Traian Băsescu. Dar, iată, nu și cu protejata acestuia.
Ba mai mult, în 2009, în apogeul războiului cu Traian Băsescu, Radu Mazăre o complimentează în public pe Elena Udrea, fiind convins de bunele sale intenții: „Am încredere în bunele ei intenţii în ce priveşte turismul. Mi-a lăsat impresia unei persoane receptive şi doritoare să facă treabă”.
Nu în ultimul rând, nu putem să nu ținem cont și de zvonurile tot mai aprinse din 2009: tot mai multe voci din mediul politic și de afaceri, dar și din rândul societății civile, vorbeau despre finanțările generoase care plecau de la malul mării către Cotroceni, în campaniile electorale. Așa explicau, aceleași persoane, și longevitatea primarului,
cauzată și de lipsa opoziției politice din Constanța, dar și de contracandidații de paie pentru Primăria Constanța.
Așadar, iată cum ni se confirmă faptul că patrimoniul statului este, în cele mai multe situații, doar moneda de schimb pentru politicienii cu interese financiare transpartinice și cum, în cazul vânzării Palatului Reginei Maria din stațiunea Mamaia, un monument istoric ajunge tributul plătit de cei care trebuie să rămână în funcții cheie.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
Tripleta toxica nu a avut limite! Pentru ce au facut, ar trebui sa li se dea pedeapsa cu inchisoare pe viata! Si-au batut joc de constanteni, si-au batut joc de Romania!!! Mazare si-a facut casa cu iesire spre apa sa poata sa isi parcheze barca inauntru din acesti bani!! Din bunurile Constantei… Pai palatul Reginei Maria ar trebui sa fie o valoare nationala, nu sa-l vanda astia cu 23 de euro/mp. 23 euro/mp!!!!!!!!!!!!!! Va dati seama cat de putin inseamna asta???
Clanul mafiot al lui Mazare a distrus, la propriu, Constanta!!! Orasul nostru a cazut de pe locul 2, in topul oraselor care stau cel mai bine financiar, pe locul 8, in doar cativa ani!! Vi se pare normal? Mazare l-a distrus si prietenii lui corupti!! Pai la cati turisti are Constanta anual, ar trebui sa fim pe primul loc, detasat!
Toata lumea stie ce ilegalitati facea Radu Mazare si cum a ajuns el sa fie magnat… El si cu colegii din breazla, care, de asemenea, au facut o gramada de bani!!! Problema nu este ce s-a intamplat in trecut, problema este ce se intampla in prezent si viitor si cum putem influenta astfel incat sa ne fie noua bine, constantenilor. Acum, la conducerea primariei se afla mana dreapta a lui Radu Mazare, care se da inofensiv si curat ca lacrima… Dar eu il intreb pe domnul Fagadau, cand Mazare a semnat acele multe, de milioane de euro, contracte ilicite, dumneavoastra, ca viceprimar, nu le-ati vazut? Din ce se vede acum, viitorul pentru Constanta suna foarte rau… TOTI candidatii la postul de primar al orasului sunt din gasca lui Mazare! Ce o sa se schimbe, oameni buni, daca o sa troneze unul care a invatat sa fure si sa faca smecherii de la fostul primar? Ca toti au invatat asta…
Daca trocul s-a facut intre Mazare si Cocos de ce in poza in locul lui Cocos apare Udrea ? Manipulati, manipulati, manipulati pentru ca asta inseamna *lucrul bine facut*. Pas cu pas.
Din nefericire pentru procurorii DNA si pentru cei care fac justitie prin ziare, “Castelul” a fost vandut anterior legislatiei care prevedea dreptul de preemtiune si avizul ministerului culturii. Mai mult obiectivul respectiv a fost decalarat monument istoric ulterior vanzarii……
In 1954 in acest palat mi-am petrecut toata vara. Eram elev la Liceul militar de Marina din Galati si respectiva cladire, curtea inclusiv grajdurile aflate in prezent pe bdul. Mamaia (restaurantul Vatra parca la un moment dat ; in 1954 pe traseul bulevardului actual trecea calea ferata; am venit la Mamaia cu trenul de la Galati elevii liceului) precum si casa vapor de pe malul Lacului Sutghiol (aflata atunci in locul unde este amplasat in prezent Hotel Pikadily ; in actuala cladire a localului Orient erau cazati profesorii si ofiterii liceului care conduceau tabara noastra) erau ale armatei. Dupa ce a inceput dezvoltarea statiunii Mamaia prin 1960, armata le-a cedat structurilor de stat ce s-au creat atunci pentru statiunile turistice. Se pare ca palatul respectiv, de fapt o vila mai mare, a fost cumparat de la Casa regala de Casa ofiterilor de marina militara din Constanta (nu stiu precis numele acestei organizatii) inainte de cel de al doilea razboi mondial. De aceea prin anii “50 apartinea Marinei militare. De altfel Casa regala nu a revendicat-o, stia ea ceva. Ceva date s-au gasit prin unele arhive si pe vremea cand comandant al marinei militare era amiralul Angelescu, dupa 1990 cand a inceput epoca retrocedarilor. S-au gasit ceva documente si urma sa se porneasca o actiune in justitie pentru recuperarea proprietatii. Dupa iesirea la pensie a amiralului Angelescu, urmatorul la comanda Marinei Militare, amiralul Atanasiu parca, n-a continuat actiunea. Gurile rele spun ca s-a “lasat convins”pentru aceasta de persoane interesate in perpetuarea situatiei neclare privind proprietatea si astfel s-a ajuns in anii din urma la aceste afaceri de cumparare ilegale in care nu se putea sa nu fie amestecati celebrii si nelipsitii rechini la care faceti referire. Imi pare rau ca nu dispun de documente in sprijinul celor relatate. Problema ma depaseste ca simpla persoana fizica dar m-as pune la dispozitia unui ONG sau alta organizatie, cu oarecare potenta, interesata in rezolvarea acestei probleme.
Mă simnt jignit efectiv de acest mod abject de a administra această țară din care mă enumăr!