Farul Constanța – Poli Iași 2-0 / “Marinarii” obțin prima victorie din acest sezon

Farul a obținut prima victorie din noul sezon de Superligă, după trei etape disputate fără gol marcat.
sursă foto: Facebook/ Farul Constanța

Meciul dintre Farul Constanța și Poli Iași s-a terminat cu victoria constănțenilor, 2-0, în a 4-a etapă din noul sezon al Superligii. Golurile partidei au fost marcate de Rivaldinho (34’) și Iancu (45+11’).

Debutul partidei a găsit-o pe Politehnica Iași mai periculoasă, iar primele ocazii ale meciului au aparținut echipei din Copou. În ciuda începutului mai slab, băieții antrenați de Gică Hagi s-au descătușat, iar, drept urmare, Rivaldinho a reușit în minutul 34 să marcheze primul gol al “marinarilor” în această ediție de Superligă.

După golul marcat de Rivaldinho, jocul a fost întrerupt vreme de aproximativ 15 minute din cauza unor probleme cu nocturna. Imediat după ce problema a fost remediată, Gabi Iancu a reușit să trimită mingea în poartă cu capul pentru 2-0. Același Rivaldinho putea să “rezolve” meciul încă din prima repriză, însă brazilianul a lovit bara, în minutul 13 al prelungirilor primei reprize.

Publicitate electorală
publicitate electorală

În minutul 64, jucătorii au fost trimiși la cabine, iar partida a fost întreruptă din nou, de data aceasta din cauza unei furtuni puternice. Partida s-a reluat după 10 minute, iar meciul s-a desfășurat într-un ritm mult mai lent din cauza condiției terenului. Radaslavescu a fost aproape să marcheze primul gol de la revenirea la Farul și să facă 3-0, însă din cauza terenului îmbibat cu apă, nu a reușit să trimită în poartă din fața portarului ieșean.

După victoria din această seară, Farul urcă pe poziția a 7-a în clasament, și va întâlni, etapa viitoare, campioana FCSB, la București. 

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.