Până în poarta de fostă magazie de alimente, moştenită sigur de pe la Nicolae Ceauşescu, poţi intra şi prin găurile din zid, neastupate, dacă nu te deranjează mirosul mormanelor de gunoaie în putrefacţie aruncate cu generozitate de cei care sălăşluiesc prin jur. Oricum ai face, senzaţia este aceeaşi: un spaţiu sacru batjocorit de delăsare, presărat cu vegetaţie sălbatică abundentă, fără alei sau bănci şi abandonat. În plus, zeci de animale de pripas îşi fac veacul, nederanjate de nimeni. Cimitirul evreiesc din Constanţa nu este într-o pădure, oraşul nici nu are aşa ceva, ar fi costat prea mult administraţia locală, ci într-una dintre zonele aşa- zis centrale, cu acces lejer de oriunde ai veni.
Tradiţia iudaică spune că cimitirul este „bet haim”, adică „casa lumilor”, deoarece o dată ajuns aici, omul se mută în altă lume, până la venirea Învierii. Nu degeaba, acestor locuri li se acordă tot atâta cinste cât lăcaşurilor de rugăciune, sinagogilor. Tot bunacredinţă evreiască, la fel ca şi cea creştină, de altfel, insistă că zona locurilor de veci este un spaţiu sfânt, care trebuie tratat cu respect. Adică, nu vii ca să mânânci sau să bei, nu calci peste morminte iar când pleci, dacă vrei, laşi pe mormânt o pietricică în onoarea decedatului, semn că acesta a fost vizitat. Cei care se îngrijesc de cimitirele iudaice ştiu că este locul în care nu pot vieţui niciun fel de animale, oricât le-am iubi, pentru că numai aşa respectăm curăţenia celor de Dincolo.
Cimitirului evreiesc din Constanţa i s-a acordat tot atâta respect cât Sinagogii ruinate din strada C.A Rosetti. Prima impresie este că nimeni nu a curăţat acest loc de vegetaţie de multă vreme. Pâlcuri de liliac sălbatic şi de arbori de tot felul au crescut voinice şi au acoperit demult pietrele tombale. Mai bine de jumătate dintre mormintele vechi nu pot fi vizitate pentru că este imposibil să treci prin desişul de arbuşti. Cei decedaţi în ultimele decenii pot fi încă vizitaţi. Rareori mai ajungi la aceia trecuţi la cele veşnice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, asta numai dacă ai puterea să te lupţi cu arborii sălbatici. Nu ai cum să vezi sau să afli dacă există şi morminte mai vechi: este imposibil să străbaţi până la ele, deşi le bănuieşti. Nicio alee pe nicăieri deşi, dacă te uiţi bine, cândva au existat. Acolo unde pietrele funerare au rezistat timpului le-a venit de hac nepăsarea şi uitarea: chiar dacă nu sunt distruse sau sparte, cele mai multe nu pot fi nici văzute, nici întreţinute şi, cel mai probabil, vor dispărea dacă nu se va interveni.
Doar exemplul locurilor de veci ale foștilor rabini, atent amenajate, curățate și ferite de ploi, mai aduc puțină speranță pentru cum ar trebui să fie respectată memoria unei comunități ce a lăsat destule în istoria Constanței.
În mod normal, un cimitir este un loc sacru, care vorbeşte despre viaţă, durere şi moarte. Aici, în cimitirul evreiesc, îţi este greu să te reculegi. Chiar dacă, să zicem, ai trecut de vegetaţia de savană, îţi rămâne să te îngrijeşti, mai apoi, de zecile de animale din jur, câini mai ales, care se plimbă printre morminte şi sunt într-un număr care depăşeşte evident spaţiile biobazei. Nu, nu au ce să caute acolo şi este greu de găsit vreo explicaţie pentru care au fost acceptaţi. Alta decât dezinteresul şi lipsa de respect.
Nici măcar eroii nu sunt cinstiţi aşa cum s-ar cuveni. În cimitirul acesta uitat din Constanţa există un obelisc, ridicat la sfîrşitul anilor ’20 ai secolului trecut, din donaţiile unuia dintre liderii de marcă ai comunităţii israelite din oraş, Avram Companeitz, şi ale soţiei sale, Esther. Între cele două Războaie Mondiale, Constanţa era locuită de aproape 3000 de evrei, aşkenazi şi sefarzi, avea două sinagogi, şcoli, prăvălii şi mulţi oameni care dădeau spirit acestui loc. Monumentul cinsteşte memoria a nu mai puţin de 18 cetăţeni ai oraşului, evrei, care şi-au vărsat sângele în vara şi toamna anului 1916, pentru apărarea Constanţei în faţa trupelor germane şi bulgare. Printre altele, un copil aproape, de 16 ani, Mozes Herman Moise, un cercetaş ucis de bomba unui avion german în timp ce căra răniţi, români creştini, spre spital.
În cimitirul evreiesc, obeliscul nu este distrus dar în mod limpede nu este îngrijit. Piatra valoroasă din care a fost înălţat l-a scutit, până acum, de nevoia de a fi restaurat. Nicăieri, niciodată şi nimeni în acest oraş nu a pus în valoare monumentul uitat: a fost ţinut în discreţie deşi, prin faptele lor, eroii evrei sunt la fel de eroi ca şi ceilalţi. Arhitectura obeliscului este specifică tuturor celor astfel de locuri ale memoriei colective, cu vulturul atotprezent în vârf, ridicate în cinstea celor care şi-au dat viaţa în Primul Război Mondial. În plus, câte localităţi din România au trecut prin această istorie comună de sânge? Aproape nici nu este vizibil din cauza copacilor din jur: oricât te-ai strădui să îl priveşti pe de-a întregul, aproape că nu poţi. Sau o poţi face, cu greu, dacă încerci să nu auzi zgomotul infernal al câinilor de pripas care îl păzesc.
În toamna anului trecut, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din Constanţa, Sorin Lucian Ionescu, declara pentru „Info Sud Est” că, anual, întreţinerea cimitirului costa în jur de 100 de milioane de lei vechi şi că, odată cu preluarea mandatului, a reuşit să obţină o sponsorizare de la firma POMACOST pentru întreţinere. Un lucru benefic, dacă ţinem cont de faptul că această comunitate este aproape stinsă, numărând mai puţin de 50 de suflete, majoritatea oameni în vârstă. Totuşi, dacă firma cu pricina a intrat pe terenul respectiv, înseamnă că nu şi-a respectat în totalitate promisiunile.
Nu trebuie să ai cine ştie ce cunoştinţe biologice ca să vezi că mormintele sunt năpădite de o vegetaţie care nu a fost înlăturată de multă vreme. Pădurea care a acoperit pietrele tombale mai vechi nu putea să fie plantată şi să crească în aşa măsură doar de astă toamnă până la începutul verii acesteia.
Totodată, în acelaşi interviu, Sorin Lucian Ionescu nu ascundea greutăţile administrative întâmpinate de comunitatea evreiască în procesul de stabilire a titlului de proprietate asupra terenului pe care se află cimitirul, teren care, încă din 1900, ar fi aparţinut israeliţilor constănţeni. Probabil, se spune mai departe, chiar şi zona pe care se află mai multe imobile din jur. Şi acest lucru poate fi înţeles, că vreme de două decenii nimeni din comunitatea evreiască din Constanţa nu s-a preocupat de restabilirea drepturilor istorice. Un patrimoniu care ar fi ajutat financiar la refacerea a ceea ce a mai rămas evreiesc la Constanţa. Un beneficiu care ar fi scutit de ruşine sau scandal situaţiile în care se află sinagoga ruinată sau vechiul sediu al Comunităţii, de pe strada Sarmizegetusa pentru a construi, pe locul ei, ce altceva decât un imobil cu cinci etaje. În dispreţ total faţă de istoria oraşului.
Cimitirul evreiesc din Constanţa este o mărturie, printre foarte puţinele, a trecerii acestei comunităţi prin istoria oraşului. Piatra tombală a lui Pincus Şapira, din marmură neagră, care veghează locul, face parte, chiar dacă nimeni nu ştie, din istoria acestui oraş. Eroii evrei morţi pentru România în 1916, ascunşi printre arbori şi vegheaţi de câini, stau şi ei în cărţile de istorie, aşa cum rareori întâlneşti prin alte locuri. E nevoie de interes, de implicare şi de acţiune pentru scoaterea din anonimat şi delăsare a acestui loc sacru.
Se poartă pretutindeni, din primăvara plecării fostului primar, moda culturii la Constanţa. Morţii evrei ai oraşului, care au făcut destule pentru a fi cinstiţi, aşteaptă cu răbdare să le vină rândul.
Astăzi, președintele comunității evreilor din Constanța, Sorin Lucian Ionescu, este încrezător în ceea ce privește acest subiect: „S-a început procedura de punere în posesie a terenului unde se află cimitirul evreiesc. Terenul cimitirului evreiesc este supus unei legislații din 2005 care te obligă să faci o acțiune în instanță ca să poți fi pus în posesie. Nu este suficient vechiul act de proprietate de la 1900. Acum, procedura este spre finalizare. Deasemenea, cimitirul va fi curățat. Anul acesta se vor aloca fonduri special pentru cimitire. Președintele Federației Comunităților Evreiești din România, Aurel Vainer, a fost acum o săptămână la New York, în mod special pentru obținerea fondurilor pentru cimitirele evreiești din România. Inclusiv pentru gardul cimitirului Federația va aloca o sumă de bani. În momentul acesta a început reparația gardului dintre cimitirul ortodox și cimitirul evreiesc. Avem o înțelegere cu cimitirul ortodox care s-a oferit să repare gardul dintre noi pe cheltuiala lor. Cimitirul nu a mai refrișat de anul trecut, când a fost refrișat de POMACOST în proporție de 60-70%, prin sponzorizare“.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
