Un nou stimulent pentru vaccinare împotriva Covid-19 a fost demarat în staţiunea bulgărească Albena, de pe malul Mării Negre, începând cu 1 iulie, informează agenţia de presă Novinite. Pentru fiecare angajat din domeniul HORECA, din Albena, care se vaccinează, conducerea staţiunii va oferi 500 de leva (250 euro).
Margarita Todorova, directorul serviciul de Marketing al staţiunii Albena, a confirmat agenţiei Novinite acest fapt şi a anunţat că obiectivul este ca, în cel mai scurt timp, toate hotelurile şi restaurantele din staţiune să funcţioneze cu angajaţi imunizaţi prin vaccinare.
În mai multe unităţi hoteliere din Albena deja s-a înregistrat o rată de vaccinare de 100% în rândul angajaţilor în primele zile de la declanşarea campaniei.
Albena este cea mai mare staţiune bulgărească la Marea Neagră, fiind situată în apropierea oraşului Varna. Până în 2019, Albena era destinaţia de vacanţă pentru sute de mii de turişti, majoritatea străini, în special din statele Uniunii Europene (România, Germania, Cehia, Polonia) dar şi din Federaţia Rusă şi Israel.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: