Exercițiul NATO Ramstein Legacy24 a avut loc în intervalul 3-14 iunie, în poligonaul Capu Midia din Constanța, și s-a încheiat cu certificarea pregătirii pentru misiune a unui nou sistem de apărare cu rachete PATRIOT , transmite Ambasada Statelor Unite la București într-un comunicat de presă.
În urma exercițiului care a inclus structuri de apărare aeriană și antirachetă și peste 1.300 de militari români și aliați, al doilea sistem de rachete PATRIOT din România a fost declarat „gata pentru îndeplinirea unei misiuni” sau “mission capable”, a transmis Ministerului Apărării într-o postare pe Facebook.
Acest exercițiu vine după ce, în noiembrie 2023, a avut loc primul exercițiu tactic de apărare aeriană cu sisteme PATRIOT din România, iar succesul exercițiului din iunie “demonstrează că România are capacitățile de apărare aeriană necesare pentru a-și proteja cetățenii și teritoriul național”, adaugă reprezentanții ambasadei.
“Prin antrenament comun, armata română și aliații NATO contribuie la poziția de descurajare și apărare a Alianței, demonstrând capacitatea de a desfășura și integra forțele NATO în timp util”, a declarat însărcinatul cu afaceri al SUA în România, Michael Dickerson. „Acest exercițiu cu trageri reale” a continuat el, „este încă un exemplu al capacității României de a descuraja amenințările regionale, de a apăra România și de a contribui la apărarea colectivă a NATO”.
La exercițiu au luat parte, alături de militarii români, forțe din Cehia, Franța, Germania, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia, Turcia și Ungaria.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: