Până acum, luna februarie nu a fost mereu iertătoare. Cel puțin în Constanța, Lacul Tăbăcărie a simțit, în mod spectaculos, consecințele frigului, iar în Tulcea, plaja Sulina nu a făcut nici ea excepție, după cum arată Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării într-o postare pe Facebook
Deși ziua a fost însorită, nu a fost suficient pentru a îndepărta complet urmele de zăpadă care au ținut companie nisipului plajei.
Pescărușii, totuși, nu au părut prea deranjați de condițiile meteo mai puțin decât ideale. Chiar și cu apa rece, aproape înghețată, nu și-au abandonat locul de joacă.
Deși încă este mult prea frig pentru ca oamenii să se bucure cum se cuvine de nisipul fin al plajei, frumusețea simplă a scoicilor poate fi măcar admirată, de la o distanță confortabilă.
Iarna poate că nu s-a dat bătută încă, dar peisajele surprinse luni arată că indiferent de temperatură, Sulina nu își pierde farmecul natural.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: