Majoritatea oamenilor spun “Tulcea” și se gândesc, probabil, doar la Delta Dunării și poate la vreo activitate de voluntariat pentru comunități izolate. Totuși, micul județ de la nordul Constanței ascunde o combinație unică de peisaje naturale și obiective care merită mai multă atenție din partea turiștilor.
Letea. De la pădure subtropicală la deșert în 300 de metri
Situată în nordul Deltei, la cam 20 de km nord-vest de orașul Sulina, pădurea Letea este o locație specială din mai multe puncte de vedere. În primul rând, pădurea de aproape 3.000 de hectare este cea mai veche rezervație naturală din România, statut pe care l-a primit în 1938, după cum punctează Asociatia Salvati Flora și Fauna Deltei Dunarii.
Pe deasupra, este și o veritabilă comoară a diversității naturale – peste 500 de specii de plante și 3.000 de specii de animale, dintre care 2.000 sunt insecte. La Letea se găsesc peste 70% din speciile de animale din Rezervația Biosferei Delta Dunării.
Totuși, această diversitate probabil îi atrage mai mult pe specialiștii în domeniu – pentru turistul obișnuit, primul element observat ar fi probabil aspectul deosebit al locului. Copacii cu trunchiuri noduroase și contorsionate sunt decorați de liane, o priveliște care se găsește cu greu în Europa. Letea reprezintă cel mai nordic punct de răspândire al lianei pe continent și cea mai nordică pădure subtropicală a Europei.
Există vești bune și pentru puținii oameni care au ceva împotriva copacilor – pădurea este formată pe un grind nisipos, deci dacă ai nevoie de o pauză de la prea multă verdeață, poți merge doar câteva sute de metri pentru a găsit un peisaj deșertic – doar ai grijă ca atunci când pășești pe dune să nu calci peste o sopârlă de nisip sau o viperă de stepă.
O drumeție la Letea mai este completată și de posibilitatea de a vedea o herghelie de cai sălbatici trecând prin zonă – sunt cu sutele și destul de greu de ratat, până la punctul în care autoritățile susțin că au început să reprezinte chiar o problemă pentru ecosistem.
Plajele. la mare cu mai puțină aglomerație
Pentru cine nu se mulțumește cu nisipul de la Letea, județul Tulcea oferă și o varietate de plaje frumoase și mai puțin atinse de piciorul omului. Litoralul românesc nu se încheie la granița Constanței. Mai mult decât atât, pentru oamenii care vor să se bucure de plajă fără să aibă de-a face cu aglomerația, Tulcea ar putea fi o destinație chiar mai bună decât Constanța.
Sulina, Sfântu Gheorghe sau Gura Portiței își păstrează încă un farmec natural aparte care nu s-a pierdut în mare parte pentru că nu este atât de ușor să ajungi acolo.
Potrivit Info-Delta.ro, ca să te poți bucura de plaje precum Sfântu Gheorghe și Gura Portiței, trebuie să iei întâi barca din Tulcea sau din Jurilovca. Practic, chiar dacă vrei la mare, Dunărea te forțează să te bucuri mai întâi de ea. Poate că asta nu este pe gustul tuturor, dar într-o lume care nu știe cum să se urbanizeze mai repede, este un drum cu barca printre peisaje naturale încă puțin atinse și localități rurale un lucru chiar atât de rău?
Un singur lucru mai trebuie ținut minte odată ajuns pe nisipul făgăduit: Plajele neamenajate din rezervația Deltei Dunării oferă o combinație frumoasă între mare și un ecosistem bogat, dar acesta trebuie protejat și tratat cu respect. Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a atenționat turiștii anul trecut că unele activități sunt interzise în zonă, pentru a proteja mediul înconjurător. Pentru cine vrea să campeze, să se dea cu skijetul sau să aprindă din cine știe ce motiv un foc, aceste plaje nu sunt o locație indicată.
Munții Măcinului, cei mai vechi din România
Tot în nordul județului se găsește un alt tezaur natural și ecologic de seamă pentru România: Munții Măcin, cea mai veche formațiune muntoasă din țară.
Datorită vechimii considerabile a munților, asta îi face și unii extrem de mici, cel mai înalt vârf, Țuțuiatul, având doar 467 de metri înălțime. Vestea bună pentru turiști este că asta face munții și foarte accesibili. Astfel, oamenii care au mai puțină experiență cu drumețiile și cu zonele muntoase se pot bucura de frumusețea munților fără multe temeri.
Datorită caracteristicilor speciale ale zonei, peisajele nu sunt neapărat ce vine în mintea omului atunci când vrea să meargă la munte, dar zona nu duce lipsă de păduri, locuri bogate în vegetație și pajiști de stepă ce oferă un aspect minunat de gol alpin.
Îndeosebi, trebuie amintit faptul că aici sunt ușor de accesat locuri cu niște formațiuni geologice rare. Un exemplu bun în acest sens este Culmea Pricopanului, o adevărată avalanșă de blocuri granitice care arată de parcă au căzut din cer – în realitate, după cum se explică site-ul oficial al Parcului Natural Munții Măcinului. Culmea este practic “rădăcina” unui munte care era mult mai falnic cu sute de milioane de ani în urmă.
Structura unică și aspectul acestui lanț muntos se explică tocmai prin vechimea sa. Este un lucru normal ca formațiunile muntoase vechi să fie mai mici decât cele formate mai recent. Milioanele de ani de eroziune își spun cuvântul, după cum este explicat de Muzeul American al Istoriei Naturale.
Din acest punct de vedere, munții dobrogeni nu sunt doar o locație drăguță de vizitat, ci o mărturie a istoriei planetei noastre, potrivit MunțiiNoștri.ro, site al editurii austriece cu accent pe cartografie Schubert & Franzke. Munții Măcinului au fost formați acum circa 300 de milioane de ani în timpul orogenezei hercinice și făceau parte dintr-un imens lanț muntos care domina lumea pe vremea când aproape toată suprafața terestră a planetei era unită sub forma Pangeei, cel mai recent supercontinent din istorie.
În prezent, resturi din lanțul montan care străbătea mare parte din Pangeea pot fi găsite mai peste tot în Europa, din sudul Angliei până în Dobrogea.
Activități turistice în Tulcea: Drumeții, cicloturism, turism cultural și altele
Acum că s-a stabilit clar faptul că frumusețea naturală nu lipsește, întrebarea firească este cum te poți bucura mai precis de ea?
Posibilitățile sunt destul de numeroase. În Munții Măcinului, spre exemplu, oamenii se pot bucura de numeroase drumeții prin natură de dificultate mică și medie și de diferite trasee tematice. Pentru o sumă de doar 6 lei de persoană, drumeții pot călători aproape 20 de kilometri și pot petrece până la 9 ore în munți, în funcție de preferință.
Mersul pe jos este demodat pentru unii, așa că pentru cine vrea un drum mai antrenant, există 10 trasee de cicloturism și chiar un traseu ecvestru de 16 kilometri.
Frumusețea naturală este una, dar unii oameni ajunși în zonă preferă să condimenteze drumul cu ceva istorie și arhitectură, alte două elemente de care zona nu duce lipsă.
Un drum care pornește de la Mănăstirea Celic – Dere, unul din cele mai importante centre spirituale de la Marea Neagră, te poate purta în multe direcții, dar cel mai facil este să vizitezi două rezervații naturale din apropiere, Edirlen și Carasan Teke. Pasionații de istorie vor fi fericiți să afle că rezervația Edirlen își ia numele de la o cetate grecească din secolul al VII-lea, iar mărturiile existenței sale pot fi văzute și astăzi.
În spiritul păstrării temei religioase, există și alte lăcașuri de cult în Tulcea care merită o privire, cum ar fi Mănăstirea Cocoș, la câțiva kilometri de comuna Niculițel. Ea a fost întemeiată de trei călugări români în 1833 în timpul dominației musulmane, iar aceștia nu se puteau hotărî dacă să o construiască în România, la Ierusalim sau aproape de Muntele Athos. Doar o tragere la sorți între cei trei a adus mănăstirea pe meleagurile românești, potrivit informațiilor oferite de Biblioteca Județeană “Panait Cerna” din Tulcea.
Dacă tot te afli în apropiere de Niculițel, de ce să nu închei un mic circuit mănăstiresc cu o vizită la Saon, un alt lăcaș important de cult, înființat în 1846 de călugări plecați de la mănăstirea Celic. Aspectul actual al clădirii nu trădează faptul că ea a fost construită inițial din chirpici și paiantă.
Toate aceste trei mănăstiri se află la distanțe mici una de cealaltă, motiv pentru care pot fi vizitate cu ușurință într-o singură zi. Dacă mai rămâne loc și de desert, tot în Niculițel se găsește o bazilică paleocreștină din secolul al IV-lea d.Hr. De fapt, cei ce înclină mai mult spre aspectul arheologic decât cel religios probabil vor dori să facă din această locație felul principal.
Bazilica este însoțită și de o criptă, iar ambele structuri ar fi fost construite cândva după anul 370 d.Hr., scrie Casa Niculițel. Mărimea impresionantă a complexului arheologic pentru perioada istorică din care provine indică prezența unei populații creștine însemnate în zonă, un indiciu al faptului că dobrogenii au fost printre primele populații românești creștinate.
Cavoul subteran peste care a fost bazilica construită adăpostește morminte martirice, iar patru dintre martiri au putut fi identificați într-un mormânt comun aflat chiar sub altar: Zoticos, Attalos, Kamasis și Filippos.
Dincolo de lăcașurile religioase, zona mai are și câteva atracții arheologice, dar nu chiar la fel de convenabile. Un exemplu este Cetatea Enisala, în apropiere de localitatea cu același nume, la cam 40 de kilometri de Tulcea. Potrivit Institutului de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” din Tulcea, fortăreața a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIV-lea cu scop militar, foarte probabil de către negustorii genovezi care dețineau monopolul navigației la Marea Neagră la momentul respectiv. Pentru cei ce se încumetă să urce dealul calcaros pe care se află clădirea, intrarea este doar 10 lei.
Nici vestigiile istorice de dinainte de perioada medievală nu pot fi ignorate. Cetatea Ibida, de exemplu, a avut apogeul în perioada secolelor IV – VII d. Hr, dar dovezile arheologice arată că zona a fost locuită încă din paleoliticul mijlociu, potrivit Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului.
Altă destinație cu valoare istorică deosebită este cetatea Argamum, de lângă Jurilovca – așezarea înființată în secolul al VII-lea î. Hr. este prima localitate de pe teritoriul actual al României care a fost menționată într-un izvor antic, mai precis în Periegesis (Tur în jurul lumii), o prezentare a populațiilor ce puteau fi întâlnite în zona Mării Negre și a Mediteranei, scrisă de geograful și istoricul grec Hecateu din Milet.
O colecție de structuri foarte vechi și abia în picioare s-ar putea să nu fie un motiv suficient pentru a merge până în Tulcea, însă pentru cine se întâmplă să ajungă prin județ și vrea să vadă cu proprii ochi o parte din istoria țării, asemenea locații merită ținute minte.
Nu este un secret faptul că nordul Dobrogei este printre zonele mai puțin dezvoltate ale țării din punct de vedere economic și al infrastructurii, însă spre marea fericire a iubitorilor de natură și istorie, ai ce să faci în Tulcea și după ce iei o pauză de la excursiile cu caiacul pe canalele Deltei sau alte activități mai populare. Trebuie doar să știi unde să te uiți.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
