Costineștiul este sufocat de gunoaie și în 2019. Deși an de an presa locală și centrală a scris în mod repetat despre dezastrul din fosta stațiune a tineretului, nicio măsură nu a fost luată până în prezent. Turiștii, care sunt din ce în ce mai mulți de la an la an, sunt nevoiți să își întindă prosoapele printre plastice, chiștoace de țigară, știuleți de porumb sau cartoane. Însă, cu cât crește numărul vizitatorilor, cu atât crește și cantitatea de gunoi care împânzește stațiunea, notează G4Media.
Mulți turiști nostalgici după stațiunea tineretului, faimoasă în anii 90`, au ajuns la capătul răbdării și au început să reclame mizeria care sufocă plaja. Fotografiile trimise de un cititor G4Media arată exact situația din stațiunea tineretului:
“Peste tot gunoaie, în special pe plajă. Cei care au în grijă plaja se plimbă cu tractorul noaptea, curăță ceva apoi consideră că și-au terminat treaba. Pe plajă rămân în timpul zilei drept coșuri de gunoi trei pubele care se umplu cât ai clipi cu gunoaiele turiștilor. Pungile negre, umplute, sunt depozitate la buza falezei, iar operațiunea se repetă. Pe la prânz, în ciuda pubelelor care își fac treaba și care sunt periodic golite, la 10-20 de metri se ridică munți de pungi negre pline cu deșeuri. Este soare și curând încep să pută. Rău. Propriu-zis gunoaiele sunt depozitate pe plajă sub nasul turiștilor. Plaja îngustă îi obligă pe aceștia să își așeze cearșafurile până lângă ele. Nasol și pentru cei de pe plajă și pentru turiști, și pentru particularii care își desfășoară activități în zonă – restaurante, tarabe etc. Vine seara, bate briza și pute peste tot”, este comentariul care însoțește pozele trimise de cititorul G4Media.
În imagini se observă munți de gunoaie îngrămădiți pe plajă, saci menajeri burdușiți pe marginea promenadei dar și resturi aruncate alandala. La această situație contribuie în egală măsură turiștii, care aruncă gunoaiele, cât și administrația locală care nu are capacitatea de a strânge sacii menajeri la timp. Acest tandem toxic aruncă Costineștiul de ani de zile în mizerie. Deși situația persistă, nimeni nu ia nicio măsură. Iar proasta administrare și lipsa de civilizație crează o imagine sinistră unei stațiuni recunoscute în trecut pentru spiritul și frumusețea ei.
Cu toate acestea însă, ca un paradox, Costinești rămâne una dintre cele mai iubite și vizitate stațiuni de pe litoralul românesc, fiind aleasă ca destinație de vacanță de un număr tot mai mare de turiști, din categorii tot mai diverse. Plaja devine neîncăpătoare în plin sezon estival și, odată cu asta, e înghițită de mizerie.
Satul, înființat de germani la sfârșitul secolului al XIX-lea, a aparținut de Tuzla până în anul 1999, atunci când Costinești a primit statutul de comună și a început să funcționeze ca unitate administrativ teritorială autonomă. Încă din 1999, Costineștiul este condus de același primar, iar stațiunea tineretului a rămas încremenită în timp.
De asemenea, Costinești este stațiunea care a atras cele mai puține fonduri europene de pe tot litoralul românesc.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții: