În contextul războiului din Ucraina, minele marine în derivă au devenit o problemă cu care toate țările cu deschidere la Marea Neagră se confruntă, iar România nu face excepție. Reporterii Info Sud-Est și G4Media au fost, joi, la bordul puitorului de mine 274, ieșit în larg într-o misiune de cercetare, unde au asistat la simularea unei proceduri de neutralizare a unei mine marine.
Măsuri de antrenament și cercetare standard
Încă de la ieșirea din port, cei de la bord au fost întâmpinați de una din realitățile de securitate care sunt luate în vedere de navele NATO. O ambarcațiune de mărimi mici s-a abătut înspre puitor, simulând un atac asupra acestuia, la care militarii de la bord au răspuns cu armele pregătite. Desigur, exercițiul nu a presupus folosirea propriu-zisă a munițiilor, dar soldații și-au asumat oricum pozițiile de luptă.
Asemenea exerciții ar putea părea redundante pentru o navă românească în portul Constanța, însă colonelul Corneliu Pavel, purtător de cuvânt al Forțelor Navale, explică faptul că procedura este una standard nu numai pentru navele românești, ci și pentru cele ale aliaților din NATO, iar motivația ei o reprezintă experiențele negative din trecut:
“Este o procedură operațională standard care se pune în aplicare la bordul navelor NATO… pentru că s-a întâmplat cu câteva nave ale NATO, ale partenerilor noștri, la intrarea în unele porturi din Marea Arabiei, să fie atacate. S-au produs pagube materiale și pierderi de vieți omenești la bordul navelor. De atunci, la nivelul NATO este pusă în aplicare această procedură”, a explicat colonelul.
Motivul ieșirii în larg a puitorului, totuși, este un conflict mult mai apropiat de granițele și apele teritoriale ale României. Invadarea Ucrainei de către Rusia a creat o situație de securitate complicată în Marea Neagră, care a declanșat un răspuns imediat din partea autorităților.
“Ieșirea pe mare a puitorului de mine 274 de astăzi face parte din planul de acțiuni sistematice de cercetare a spațiului maritim de către navele militare ale Forțelor Navale Române, plan de acțiuni care a fost pus în aplicare încă de când a început războiul din Ucraina, anul trecut în luna februarie”, adaugă Corneliu Pavel.
De la începutul agresiunii Rusiei, specifică acesta, 69 de mine au fost distruse în Marea Neagră, peste 50 dintre ele de către forțele ucrainene. Totuși, și statele vecine au fost nevoite să întreprindă astfel de acțiuni. De la începerea planului de cercetare, forțele navale ale României au fost nevoite să neutralizeze cinci mine venite din direcția Ucrainei, care au plutit în derivă în zona lor de responsabilitate. Și Bulgaria, Turcia și Georgia au fost nevoite să se confrunte cu situații similare.
Minele marine – Cum ajung în apele românești și cum sunt distruse
Echipamentele folosite, măsurile de siguranță necesare și procedura neutralizării unei mine descoperite sunt explicate de către căpitanul Sorin Machidon, aflat la comanda echipei care a realizat exercițiul pe mare.
“De cele mai multe ori este necesară intervenția unei echipe de doi scafandri care intră în apă și montează încărcătura de explozibil pe corpul minei. Apoi această încărcătură se detonează pe calea electrică. Se folosește la propriu un cablu care se întinde la suprafața apei până la o distanță de siguranță de unde noi putem iniția procesul de de detonare”, explică căpitanul.
“Avem trei mari categorii de echipamente: echipamentul de scufundare, echipamentul de protecție și echipamente de intervenție asupra minei – diferite sisteme de prindere a minei, sisteme de măsurare a vitezei curentului, sisteme de măsurare a adâncimii apei, sisteme de inițiere a focului, adică transmiterea unui impuls electric, mai multe echipamente pe care le folosim efectiv la procesul de detonare a minei”.
După explicațiile căpitanului, pentru o asemenea operațiune, nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării. Chiar și dacă ambarcațiunile de mici dimensiuni folosite pentru astfel de misiuni nu ar trebui, teoretic, să confere un șoc destul de puternic pentru a detona o mină, procedura este de a evita până și micile atingeri accidentale și de a reduce pe cât posibil contactul.
Din același motiv, al siguranței, fiecare intervenție este adaptată în funcție de condițiile individuale sub care se desfășoară. De la dimensiunile și tipul minei la starea vremii și la cât de agitată este marea, orice factor trebuie luat în calcul. Dintr-o intervenție care poate dura mai mult de o oră, timpul de expunere, în care echipa de scafandri se află în raza de acțiune a minei și o manipulează pentru a pregăti distrugerea, nu durează mai mult de câteva minute.
“Este un moment periculos și încercăm să-l reducem la minim, dar nu ne vom grăbi procedura doar pentru a pleca cât mai repede din zonă astfel încât să renunțăm la siguranță”, ține să puncteze căpitanul.
Pe lângă minele care se desprind din barajul creat în timpul actualului conflict din Ucraina, explică Sorin Machidon, scafandri români se confruntă și cu o altă situație: minele desprinse din baraje istorice, în speță din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care din când în când se mai ivesc în mare și pot reprezenta un pericol. Deși sunt extrem de vechi, ele sunt tratate cu aceeași seriozitate precum minele moderne, iar procedura și măsurile de siguranță nu se schimbă.
De altfel, specialiștii EOD s-au confruntat cu o asemenea situație cu mai puțin de două săptămâni în urmă, atunci când o asemenea mină a fost prinsă în plasa unui pescador românesc, iar puitorul 274 a intervenit pentru a o distruge.
În ceea ce privește contextul actual al războiului, Sorin Machidon punctează și incertitudinea creată de conflict. Autoritățile române nu au date exacte în privința minelor instalate de la începutul războiului și, totodată, nimeni nu poate spune câte dintre ele s-au desprins de poziția inițială și plutesc acum în derivă.
Chiar dacă numărul lor ar fi cunoscut, totuși, descoperirea acestora este cu totul altă poveste. Se pot face numai aproximări generale ale direcției în care se poate mișca o mină, bazate pe cum se comportă curenții marini, iar căutarea lor în mod expres pe o suprafață atât de întinsă ar fi practic ca și cum ai căuta acul în carul cu fân, dar fără a ști măcar dacă vei găsi mai multe ace sau dacă mai sunt acolo măcar. Descoperirea și raportarea unei mine, deseori de către bărci comerciale, este așadar o chestiune de șansă.
Potrivit căpitanului Machidon, pericolul minelor recent amplasate ar putea persista în timp, chiar și după încheierea războiului din Ucraina. Există posibilitatea ca forțele române să fie nevoite să neutralizeze aceste dispozitive chiar și la ani de zile după conflagrație, întocmai cum se întâmplă și cu “vestigiile” anilor 1940 care mai ies la iveală din când în când.
Siguranța, înainte de orice
Se spune că o imagine valorează cât o mie de cuvinte – după acest standard, o demonstrație în timp real este neprețuită, iar militarii au hotărât să le arate reporterilor aflați la bordul puitorului întocmai cum decurge o operațiune de neutralizare. În acest sens, au dat drumul în apă unei “mine” mult mai puțin fioroase, dar pe care au tratat-o cu toată seriozitatea unui dispozitiv explozibil real, pentru a arăta fiecare pas al procesului, de la observarea inițială până la distrugere.
Cu pericolul odată reperat, echipa de scafandri a trecut imediat la acțiune, iar căpitanul Machidon a trecut în mod protocolar prin desemnarea sarcinilor și explicarea așteptărilor pe care le are de la echipa sa. Deși atmosfera a fost una serioasă, ordinele au fost însoțite și de încurajări și asigurarea că totul va merge conform procedurii pe care scafandri EOD deja o știau bine după nenumărate ore de pregătire.
“Respectați măsurile de siguranță și nu vă hazardați, atât vreau de la voi”, este îndemnul cu care au fost trimiși experții pe apă.
Desigur, înainte de pornirea propriu-zisă, este nevoie de o pregătire temeinică. Deja obișnuiți cu responsabilitatea de a distruge obiecte deosebit de periculoase, scafandri EOD nu dau semne de emoții în fața camerelor în timp ce se echipează și se pregătesc.
Unul dintre membrii echipei îmbracă un costum negru de scufundări. Cu o vestă tactică pentru a căra toate micile ustensile de care ar putea avea nevoie și un pumnal în caz că trebuie să treacă printr-un obstacol precum o plasă de pescuit rătăcită, lui îi revine sarcina de a se apropia cel mai mult de mină pentru a plasa încărcătura explozibilă ce o va distruge.
Încărcătura în sine nu arată remarcabil. Pentru un ochi neantrenat, ar fi greu de ghicit că niște cărămizi de culoare albă, ținute la un loc cu bandă adezivă, reprezintă de fapt cea mai importantă unealtă necesară misiunii.
Odată încheiate pregătirile, specialiștii și-au asumat locurile pe o barcă cu motor de mici dimensiuni și au pornit spre obiectiv, întâi într-o misiune de recunoaștere, apoi pentru a identifica mina și abia la al treilea drum pentru operațiunea propriu-zisă de distrugere.
Privit de la bord, întregul proces pare oarecum anost. În timp ce acțiunea reală se petrece la o distanță considerabilă de puitor, observatorii de la bord nu pot decât să aștepte confirmarea că totul este în regulă.
Răspunsul nu se lasă așteptat. După doar puțin timp petrecut în apă, actul final este pregătit. Barca își asumă poziția de siguranță, iar echipajul și reporterii mai au un singur obstacol de depășit – câteva secunde de liniște până la semnalul mult așteptat, transmis prin radio: “Foc”.
În condiții normale, semnalul ar fi fost urmat de o explozie puternică, dar pentru această demonstrație, zâmbetul căpitanului a fost o confirmare suficientă că totul a decurs conform planului.
Tot ce a mai rămas a fost revenirea în siguranță a celor care au participat la demonstrație, inclusiv a “minei” cruțate de la explozie.
Misiune îndeplinită
Există anumite lucruri pe care chiar dacă le cunoști la nivel teoretic, nu le înțelegi în profunzime până nu le vezi cu proprii ochi. Faptul că distrugerea unei mine este un proces care necesită multe măsuri de siguranță și personal bine antrenat nu este o surpriză, însă a vedea desfășurarea unei misiuni, fie ea și doar o simulare lipsită de pericol real, este o experiență aparte.
Drumul de întoarcere spre mal a reprezentat prilejul perfect pentru a contempla cele văzute. Pe de o parte, experiența a părut pe jumătate goală fără o explozie, dar în același timp, poate chiar faptul că am pornit la drum cu dorința de a vedea o mină aruncată în aer arată că pe uscat, realitatea situației din Marea Neagră nu este pe deplin înțeleasă.
Reporterii s-au întors la țărm cu niște imagini și o poveste de împărtășit cu cititorii sau la o cafea, dar am lăsat în spatele nostru o mare care simte efectele conflictului devastator din Ucraina, precum și oameni care lucrează în permanență pentru a se asigura că pentru majoritatea dintre noi, pericolul unei arme mortale purtate de valuri aproape de țărmurile românești nu reprezintă decât un concept abstract.
Ne bucurăm că ne citești!
Dacă vrei să ne și susții:
