GALERIE FOTO A fost inaugurat podul suspendat care leagă Brăila de Tulcea, al treilea ca mărime din Europa

sursa foto: Inquam Photos/George Călin

Podul suspendat de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa şi cea mai mare investiţie de infrastructură din ultimii 30 de ani, a fost inaugurat joi, scrie G4Media.ro. Podul trece peste Dunăre și leagă rutier județele Brăila și Tulcea, iar circulația s-a deschis la ora 13.00.

Podul cu o lungime de 1974 de metri și o deschidere centrală de 1120 de metri (al treilea pod suspendat din Europa ca lungime) se deschide pe varianta scurtă de la Măcin (jud. Tulcea) urmând ca până la sfârșitul anului să fie dată în trafic și varianta lungă de 19 kilometri de la Jijila, la profil de drum cu patru benzi.

“Este un simbol al patriotismului economic. Deschiderea acestui pod aduce o serie de beneficii importante: economia de timp și de bani pentru transportatori, pe termen lung se prefigurează o mult mai intensă activitatea în zona liberă Brăila, înseamnă un plus de dezvoltare economică. Va crește și numărul turiștilor în Delta Dunării”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Publicitate electorală
publicitate electorală

Președintele Klaus-Iohannis a subliniat importanța infrastructurii de transport pentru orice stat, dar și implementarea PNRR, pe care a numit-o un “examen de maturitate politică” ce nu poate fi ratat.

Mihai Tudose, deputat PNL de Brăila a punctat importanța podului pentru dezvoltarea economică a zonei Dunării de Jos, “a doua ca aglomerare după București” și care a fost lăsată în urmă de vestul țării, potrivit politicianului.

Context

Contractul pentru podul Brăila a fost semnat cu asocierea italo-niponă WeBuild (Astaldi) – IHI Infrastructure în ianuarie 2018 pentru costul ini’ial de 2 miliarde de lei, iar lucrările pregătitoare au început la sfârșitul acelui an. Primul termen de inaugurare era decembrie 2021, amânat ulterior pentru decembrie 2022. Cu mai puțin de o lună înainte de termen, podul fusese construit abia în proporție de 83%, așa că teremul a fost mutat pe 27 iunie/6 iulie 2023.

Podul a reapărut în atenția publicului în ianuarie, atunci când ministrul transporturilor Sorin Grindeanu declara că există peste 20 de dosare pe rol cu constructorul podului, acţionat în instanţă de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru nerespectarea mai multor clauze din contract.

Ne bucurăm că ne citești!

Dacă vrei să ne și susții: